- Da, confirmă Stu, iar ea izbucni în lacrimi.

Ar fi vrut s-o consoleze, dar băiatului nu i-ar fi convenit. Harold îi aruncă o privire neliniştită lui Fran, apoi privi din nou în jos, la grămăjoara de muşchi. Stu îi întinse fetei batista. Abătută, ca îi mulţumi, fără să-şi ridice privirile. Harold se uită din nou ursuz spre el, cu ochii unui băieţel lacom, care vrea tot borcanul cu dulciuri doar pentru el. O să aibă o mare surpriză, se gândi Stu, când va constata că o fată nu este un borcan cu dulciuri.

Când lacrimile se potoliseră, Fran îi declară:

- Consider că Harold şi cu mine trebuie să-ţi mulţumim. Ne-ai salvat cel puţin de la o călătorie lungă şi de o dezamăgire la capătul ei.

- Vrei să spui că-l crezi? Aşa, pur şi simplu? El îţi vinde o poveste mare de tot, iar tu... o cumperi?

- Harold, de ce ne-ar minţi? Cu ce scop?

- Păi, de unde să ştiu eu ce este în mintea lui? întrebă Harold cu brutalitate. Să ucidă, poate. Sau să violeze.

- Eu nu cred în viol, interveni Stu cu blândeţe. Poate ştii tu ceva despre chestia asta ce eu nu ştiu.

- Staţi, zise Fran. Harold, nu vrei să încerci să nu te mai porţi atât de îngrozitor?

- Îngrozitor? strigă Harold. Eu care vreau să am grijă de tine... de noi... ce ţi se pare atât de îngrozitor?

- Uitaţi-vă, spuse Stu, ridicându-şi mâneca. În apropierea cotului avea mai multe urme de ac pe cale de vindecare şi ultimele semne ale unei vânătăi aproape trecute. Mi-au făcut tot felul de injecţii.

- Poate că te droghezi, spuse Harold.

Stu îşi trase mâneca în jos, fără să răspundă. Era vorba de fată, bineînţeles. Se obişnuise cu ideea că este proprietatea lui. Ei, pe unele fete le puteai transforma într-o proprietate, pe altele, nu. Iar ea părea să facă parte din cea de a doua categorie. Era înaltă, frumoasă şi avea un aer foarte proaspăt. Ochii ei închişi la culoare şi părul accentuau impresia de neajutorare şi lipsă de experienţă. Cu mare uşurinţă treceai cu vederea ridul acela foarte discret (linia eu-vreau, aşa o numea mama lui Stu) dintre sprâncene, care devenea atât de pronunţat atunci când era scoasă din sărite, îndemânarea şi viteza mâinilor ei şi chiar felul hotărât în care-şi înlătura părul de pe frunte.

- Şi acum ce facem? întrebă ea, ignorând cu totul ultima intervenţie a lui Harold în discuţie.

- Mergem mai departe, oricum, zise Harold, iar când ea îi aruncă o privire, cu acea cută între sprâncene, el adăugă cu grabă: Ei, oricum trebuie să mergem undeva. Probabil că spune adevărul, dar am putea să mai verificăm o dată. Şi hotărâm ce vom face abia după aceea.

Fran se uită către Stu cu privirea aceea care spune eu-nu-vreau-să-ţi-rănesc-sentimentele-dar...

Stu ridică din umeri.

- Okay? insistă Harold.

- Presupun că nu contează, răspunse Frannie, culegând o floare de păpădie şi suflându-i puful.

- N-aţi văzut pe absolut nimeni de-a lungul drumului pe unde aţi venit? se interesă Stu.

- Doar un câine care părea sănătos. Oameni, nu.

- Şi eu am văzut un câine. Le povesti despre Bateman şi Kojak. După aceea, le zise: Eu mă îndreptam către coastă, dar faptul că în partea aceea nu mai sunt oameni îmi cam taie entuziasmul.

- Regret, spuse Harold, deşi tonul lui lăsa să se ghicească cu totul altceva. Apoi se ridică în picioare şi i se adresă lui Fran: Eşti gata, Fran?

Ea privi către Stu, ezită, apoi se ridică.

- Gata, ne întoarcem la minunata cură motociclistică de dietă. Îţi mulţumim pentru că ne-ai dat informaţii, domnule Redman, chiar dacă ştirile n-au fost prea grozave.

- Doar un moment, spuse Stu ridicându-se şi el în picioare.

Rămase un moment în cumpănă, întrebându-se încă o dată dacă erau oamenii potriviţi. Pe fată se putea bizui, în schimb băiatul, la cei şaptesprezece ani ai lui, suferea de o formă gravă a bolii îi-urăsc-aproape-pe-toţi. Dar oare mai existau atâţia oameni ca să ai de unde alege? Stu considera că nu.

- Cred că şi voi şi eu căutăm oameni. Aş vrea să merg împreună cu voi, dacă sunteţi de acord.

- Nu, îi răspunse Harold instantaneu.

Fran se uita de la unul la celălalt, tulburată:

- Am putea să...

- Nu te amesteca. Eu zic nu.

- Şi eu n-am dreptul la un vot?

- Ce se întâmplă cu tine? Nu-ţi dai seama că el nu-şi doreşte decât un singur lucru? Dumnezeule, Fran!

- Dacă apare vreun necaz, e mai bine să fim trei decât doi, spuse Stu, iar de unul singur, nici nu merită discutat.

- Nu, repetă Harold, iar mâna i se apropie de patul pistolului.

- Ba da, interveni Fran. Suntem bucuroşi dacă mergeţi împreună cu noi, domnule Redraan.

Harold se întoarse către ea, furios şi jignit. Stu se crispă, gândind că nu era exclus s-o lovească, apoi băiatul se calmă din nou.

- De fapt, acestea sunt adevăratele tale sentimente, nu? Nu aşteptai decât un pretext oarecare, ca să scapi de mine, acum am înţeles. Era atât de supărat, încât în ochi îi apăruseră lacrimi, ceea ce-i sporea furia. Dacă aşa vrei tu, foarte bine. Mergi mai departe alături de el. Am terminat cu tine.

Porni hotărât către locul unde-şi parcase Honda.

Frannie îi aruncă o privire lui Stu, apoi se întoarse la Harold.

- O clipă, spuse Stu. Rămâi aici, te rog.

- Să nu-l jigneşti, pledă Fran. Te rog.

Stu se îndreptă spre Harold, care încălecase pe Honda şi se străduia să-i aprindă motorul. În furia lui, acţionase acceleraţia până la capăt şi înecase motorul, ceea ce era spre binele lui, după părerea lui Stu. Dacă ar fi reuşit să pornească cu o asemenea acceleraţie, motocicleta s-ar fi ridicat pe roata din spate, ca la circ, aruncându-l pe bătrânul Harold într-un copac, care s-ar fi prăvălit apoi peste el.

- Nu te apropia de mine! ţipă Harold supărat, ducând din nou mâna spre armă.

Stu îşi puse o mână peste mâna lui Harold, ca şi cum ar fi jucat fripta, iar cealaltă mână pe braţul lui. Harold îşi ţinea ochii larg deschişi, iar lui Stu îi trecu prin minte că lipsea foarte puţin ca să devină violent. Nu era doar gelos din cauza fetei, asta fusese din partea lui o apreciere simplistă a situaţiei. Acum era vorba şi de demnitatea lui personală şi de postura lui nouă de protector al fetei. Dumnezeu ştie ce fel de avorton fusese înainte să se petreacă evenimentele, cu burta lui marc, cizmele ascuţite şi modul arogant de a vorbi. Noua imagine pe care şi-o crease nu putea ascunde că nu era decât un avorton şi că nu va reuşi să schimbe niciodată această situaţie. Ar fi reacţionat în acelaşi fel şi faţă de Bateman şi faţă de un puşti de doisprezece ani. În orice situaţie de triunghi, el s-ar fi considerat pe poziţia cea mai de jos.

- Harold, spuse el, aproape de urechea acestuia.

- Dă-mi drumul.

Trupul lui masiv părea acum uşor; din cauza tensiunii prin care trecea, părea să vibreze ca o coardă întinsă la limită.

- Harold, tu te culci cu ea?