Ea îi răspunsese, zâmbind. Ai o mână liberă, nu? Şi eu.
Prin urmare, făcuseră aşa în timp ce fumau, iar ea îi ciripise tot felul de nimicuri - chiar dacă obrajii i se aprinseseră, iar după o vreme respiraţia îi devenise mai scurtă şi cuvintele începuseră să i se risipească, uitate.
Acum, îl îndemnase ea, luând ambele ţigări şi strivindu-le. Haide să vedem dacă poţi sfârşi ce-ai început. Dacă nu eşti în stare, am să te rup în bucăţi.
El terminase, spre satisfacţia amândurora, apoi alunecaseră în somn. Se trezise la un moment dat, după ora 4, şi o urmărise în somn, gândindu-se cât de mult conta şi experienţa. Se culcase cu o mulţime de femei în ultimii zece ani, însă ceea ce i se întâmplase mai devreme era cu totul altceva. Senzaţia fusese cu mult mai bună, chiar dacă uşor decadentă.
Păi, a avut amanţi, desigur.
Chestia asta îi trezise din nou dorinţa şi atunci o deşteptase şi pe ea.
Totul continuase până ce-l descoperiseră pe monstrul-urlător şi până ieri seara. Se mai întâmplaseră diverse lucruri şi înainte, care îl tulburaseră, dar pe care le acceptase. Dacă permiţi ca asemenea lucruri să-ţi provoace stări nevrotice, înseamnă că tu eşti mult mai bolnav, îşi făcuse el socoteala.
Cu două nopţi în urmă, se sculase cam după ora 2 şi o auzise umplându-şi un pahar cu apă, la baie. Probabil că lua un somnifer. Folosea capsulele acelea roşii-galbene de fenobarbital, cunoscute pe Coasta de Vest sub numele de "yellowjackets". Barbiturice puternice. Desigur, avea obiceiul să le înghită cu mult înainte de izbucnirea supergripei.
Şi mai era felul acela în care-l urmărea peste tot, chiar şi în apartament, ba chiar se aşeza în uşa băii şi discuta cu el în timp ce-şi făcea un duş sau se uşura. El prefera să fie singur la baie, dar îşi zise că nu toată lumea trebuia să fie de aceeaşi părere. Foarte multe depind de felul în care ai fost crescut. Avea să provoace o discuţie cu ea... la un moment dat.
Dar acum...
Va fi nevoit s-o care în spate? Dumnezeule, spera să nu fie cazul. Cel puţin la început, îi lăsase împresia că este puternică. Tocmai din această cauză îl atrăsese atât de tare atunci, în parc... de fapt, fusese principalul motiv. Nu poţi să te încrezi câtuşi de puţin în reclamă, cugetă el cu amărăciune. Cum naiba să poată avea grijă de ea, când nici de el însuşi nu era în stare să se ocupe? Se văzuse cu prisosinţă, după ce discul îi apăruse pe piaţă. Iar Wayne Stukey îi demonstrase acest lucru în cel mai drastic mod cu putinţă.
- Nu, îi zise el, nu sunt supărat. Pur şi simplu... ştii, eu nu sunt şeful tău. Dacă nu-ţi vine să mănânci, de ce nu spui?
- Ba ţi-am spus... Ţi-am spus că nu cred că pot mânca...
- Ai zis pe dracu'..., se răsti el intrigat şi nervos.
Femeia îşi lăsă capul în jos şi-şi privi mâinile; Larry înţelese că se abţinea să plângă, pentru că lui nu i-ar plăcea. Simţi că-şi iese din minţi de furie şi se abţinu să nu-i strige: Eu nu sunt nici taică-tău, nici bărbatul ăla barosan al tău! N-am de gând să mă îngrijesc de tine! Pentru numele lui Dumnezeu, eşti cu treizeci de ani mai bătrână decât mine! Apoi simţi valul acela de dispreţ faţă de propria-i persoană, atât de bine cunoscut, şi se întrebă ce mama naibii se petrecea cu el.
- Îmi pare rău, se scuză. Sunt un nemernic neruşinat.
- Nu, nu eşti, îl asigură ea, smiorcăindu-se. Doar că... s-au adunat deodată toate nenorocirile astea. Adică... ieri, omul acela din parc... M-am gândit: nimeni n-are să-i prindă vreodată pe cei care l-au omorât, ca să-i bage la închisoare. Au să-şi vadă mai departe de-ale lor, comiţând un număr nesfârşit de crime. Ca nişte animale din junglă. Şi atunci lucrul acesta a început să mi se pară teribil de real. Mă înţelegi, Larry? Înţelegi ce vreau să spun?
Îşi întoarse ochii plini de lacrimi către el.
- Da, îi răspunse, încă puţin iritat şi dispreţuitor.
Era vorba chiar de o situaţie reală, cine putea să pună asta la îndoială? Iar ei se aflau în centrul ei şi o urmăriseră cum evoluase până aici. Mama lui murise; îşi dăduse duhul chiar sub privirile lui... nu cumva femeia asta voia să-i sugereze că este cu mult mai sensibilă la toate acestea decât el? El o pierduse pe maică-sa, iar ea pe omul care-i aducea Mercedesul la scară, cu toate acestea, ai fi zis că pierderea pe care o suferise ea e mai importantă. Ei bine, astea erau prostii. Prostii goale.
- Încearcă să nu mai fii supărat pe mine, îl rugă ea. Nu mai fac.
Sper că nu mai faci. Sper din toată inima, se gândi.
- Excelent, spuse, ajutând-o să se ridice în picioare. Haide, trebuie să ne mişcăm. Ce părere ai? Avem o groază de lucruri de făcut. Eşti în formă?
- Da, îl asigură ea, deşi expresia nu se deosebea de cea pe care o avusese atunci când îi oferise ouăle.
- Când vom ieşi din oraş, ai să te simţi mai bine.
- Crezi? îl întrebă ea, cu un aer neajutorat.
- Desigur, o încurajă el din toată inima. Sunt sigur de asta.
Au mers cu clasa întâi.
Manhattan Sporting Goods era încuiat, dar Larry făcu o gaură în vitrină cu o ţeavă lungă din fier, pe care o găsise prin preajmă. Alarma antifurt începu să necheze absurd în strada pustie. Alese un rucsac din cele mari pentru el şi unul mai mic pentru Rita. Ea pregătise două schimburi de haine pentru fiecare - mai mult nu-i permisese - pe care el le purta într-o geantă de voiaj PanAm descoperită de ea în debara, împreună cu un set de periuţe de dinţi. Rita îşi alesese un costum modern pentru drumeţie, pantaloni de marinar albi, din mătase, şi o bluză mulată pe corp. Larry purta bluejeanşi decoloraţi şi o cămaşă albă, cu mânecile suflecate.
Umplură rucsacurile cu alimente congelate şi nimic altceva. Nu avea nici un rost să se încarce cu alte lucruri - îi explicase Larry - mai ales cu alte ţoale, având în vedere că puteau găsi tot ceea ce-şi doreau de cealaltă parte a fluviului. Ea se arătă de acord cu el, cu un aer trist, iar lipsa ei de interes îl irită iarăşi.
După o scurtă dezbatere în forul lui interior, mai adăugă şi o carabină 30-30 şi două sute de cartuşe. Era o armă splendidă, iar pe bonul de preţ agăţat de garda trăgaciului, pe care-l rupsese şi-l aruncase indiferent, scria patru sute cincizeci de dolari.
- Chiar crezi că vom avea nevoie? îl întrebă ea temător, gândindu-se la pistolul calibru 32 pe care-l mai purta încă în geantă.
- Cred că e mai bine să o luăm, nedorind să spună mai mult, gândindu-se însă la sfârşitul oribil al monstrului-urlător.
- Ah, şopti ea, iar bărbatul îi citi în ochi că se gândea la acelaşi lucru.
- Rucsacul nu e prea greu pentru tine?
- O, nu. Nu este. Sigur că nu.
- Ei, pe măsură ce mergi, ţi se va părea tot mai greu, aşa se întâmplă. Nu trebuie decât să spui, iar eu îl voi căra şi pe-al tău, o vreme.
- N-o să am nici o problemă, îi răspunse ea, zâmbind. După ce ajunseră iarăşi pe trotuar, se uită în ambele direcţii şi zise: Ieşim din New York.
- Da.
Femeia se întoarse spre el.
