- Ţi-am spus că sunt de părere că..., repetă ea.

- Şi cum putem fi atât de siguri? se răsti Harold, fără a-şi dezlipi privirile de Stu.

- Ei bine, mă bucur să vă văd, dacă asta are vreo importanţă, zise Stu.

- Şi dacă eu nu vreau să te cred? îl provocă Harold.

Stu constată că era verde de spaimă, copleşit de responsabilitatea faţă de fată.

- Ei bine, atunci nu mai ştiu.

Stu coborî de pe stâncă. Mâna tremurătoare a lui Harold se apropie de pistolul pus în toc.

- Harold, nu face aşa ceva, îl sfătui tânăra.

Apoi amuţi şi ea; pentru moment, tustrei părură incapabili să iasă din acest impas - un grup de trei puncte care, legate prin linii, ar fi format un triunghi a cărui formă exactă nu putea fi încă prevăzută.

- Oooof, se tângui Fran, aşezându-se pe un petic acoperit cu muşchi lângă un ulm de la marginea drumului. N-o să mai scap niciodată de bătăturile de pe fund, Harold.

Harold emise un mormăit morocănos.

Fata i se adresă lui Stu.

- Ai călărit vreodată două sute cincizeci de kilometri pe o Honda, domnule Redman? Nu recomand nimănui.

Stu zâmbi.

- Încotro aţi pornit?

- Nu e treaba ta! se răsti Harold nepoliticos.

- Ce fel de atitudine mai e şi asta? îl luă Fran la rost. Domnul Redman este prima persoană pe care am întâlnit-o de la moartea lui Gus Dinsmore! Vreau să spun, dacă nu am pornit în căutarea altor oameni, atunci de ce-am mai plecat?

- Te păzeşte pe tine, asta-i tot, îi spuse Stu calm, rupând un fir de iarbă şi vârându-l între buze.

- Corect, chiar asta fac, confirmă Harold, nepotolit.

- Eu credeam că ne păzim unul pe celălalt, zise ea, iar Harold se coloră puternic în obraji.

Lui Stu îi trecu prin minte: Dă-mi trei oameni, iar ei vor forma o societate. Dar ce potrivire exista între cei doi şi el? Fata îi plăcea, în schimb băiatul îi lăsa impresia unui fanfaron speriat. Iar un fanfaron speriat poate deveni un om extrem de primejdios, în circumstanţele potrivite... sau nepotrivite.

- Cum vrei tu, murmură Harold.

Îl învrednici pe Stu cu o privire superioară şi scoase la iveală un pachet de Marlboro din buzunarul de la piept. Îşi aprinse o ţigară. Trăgea din ea ca un om care nu s-a apucat de fumat decât de puţină vreme. Cam de alaltăieri încoace.

- Mergem la Stovington, Vermont, îi explică Frannie. La centrul epidemiologic de acolo. Noi... ce s-a întâmplat, domnule Redman?

Acesta se albise instantaneu la faţă. Firul de iarbă pe care-l mesteca îi căzu în poală.

- Şi de ce tocmai acolo? se interesă el.

- Pentru că acolo se află, întâmplător, un laborator de studiu al bolilor transmisibile, îi răspunse Harold sfidător. A fost ideea mea că, dacă în ţara asta mai exista vreo urmă de ordine ori vreo persoană cu autoritate care să fi scăpat de flagel, ea ar trebui căutată fie la Stovington, fie în Atlanta, unde există un alt centru de acest gen.

- Aşa este, confirmă şi Frannie.

- Vă pierdeţi vremea, le spuse Stu.

Frannie păru uluită, iar Harold indignat; îmbujorarea începu să se întindă iarăşi peste obrajii lui.

- Nu cred că ai căderea să emiţi asemenea judecăţi, domnule.

- Ba cred că am. Eu vin de acolo.

Acum arătau amândoi uluiţi. Uluiţi şi năuciţi.

- Ai ştiut de existenţa lui? întrebă Frannie, vădit afectată. Te-ai dus ca să verifici?

- Nu, n-a fost aşa. Eu...

- Eşti un mincinos!

Vocea lui Harold căpătase tonuri acute şi stridente.

Fran văzu un fulger alarmant de mânie în ochii lui Redman, care apoi reveniră la blândeţea lor obişnuită.

- Nu. Nu sunt.

- Ba eu îţi spun că eşti! Nu eşti decât un...

- Harold, taci din gură!

Harold îi aruncă o privire rănită.

- Frannie, cum poţi tu să crezi...

- Cum poţi tu să fii atât de nepoliticos şi duşmănos? îi replică ea supărată. Cel puţin ascultă ce-are de zis, Harold!

- Nu am încredere în el.

Mi se pare cinstit, gândi Stu, asta înseamnă că suntem chit.

- Cum poţi să n-ai încredere într-un om pe care de-abia l-ai întălnit? Zău, Harold, te comporţi de-a dreptul dezgustător!

- Haideţi să vă spun de unde ştiu, le propuse Stu calm.

Relată o versiune abreviată a întâmplărilor ce debutaseră o dată cu accidentul provocat de Campion la pompele de benzină ale lui Hap. Le povesti în câteva cuvinte evadarea lui de la Stovington, acum o săptămână. Harold îşi privea ţintă mâinile cu care smulgea bucăţi de muşchi şi le fragmenta. În schimb, faţa tinerei se transforma încetul cu încetul într-o mască tragică, iar lui Stu i se făcu milă de ea. Plecase alături de băiat (care, trebuie recunoscut, avusese o idee foarte bună), sperând cu disperare că se mai păstrase ceva din vechea ordine. Ei bine, aşteptările ei se dovedeau zadarnice. Lovitura părea amarnică, judecând după privire.

- Nu a scăpat nici Atlanta? Epidemia le-a distrus pe amândouă? întrebă ca.