ezitare, i-am mai cârpit încă o palmă magistrală. Cu gura căscată, m-a descoperit. Am profitat pentru a-l admonesta:
— Gata, Gungunum! Revino-ţi!
— Sunt extenuat, a gemut. Prescrie-mi ceva revigorant, care să-mi permită să trag mai departe.
— Nici nu se pune problema.
— Oboseala trebuie depăşită.
— Ba trebuie să fie ascultată. Fiindcă te avertizează că ai
nevoie de odihnă.
— Ce prostie! Se poate întotdeauna munci şi dincolo de clipele de slăbiciune. Menta şi lămâia nu mai ajung. Dă-mi un drog eficient.
— În loc să te înclini în faţa oboselii, tu o combaţi. Chiar îţi închipui că eşti atât de puternic? N-ai cum s-o-nvingi, tot ea va birui. Dacă insişti, doar moartea îţi va fi viitorul. Aşa că, hai, fii cuminte. Când nu mai faci faţă, baţi în retragere.
Gungunum s-a prăbuşit ghemuit în culcuş, bodogănind cu glas slăbit, lipsit de nuanţe:
— Messilim vrea ca Turnul să urce şi mai mult, şi mai mult, zi de zi. Să-i sucească cineva gâtul.
— De ce?
— Stelele! Messilim nu dă atenţie decât stelelor. Stelele dau sfaturi… Stelele prevăd… Stelele! Dar nu se construieşte cu stele, ci cu cărămizi. Nu se construieşte-n cer, ci pe pământ.
Şi-o tot repet: cărămizile nu sunt de acord.
— Cărămizile?
— Nimrod, Messilim! Nu pricep nimic, şi-au pierdut minţile! Personal, propun să se închidă şantierul. Nici vorbă de treizeci şi şase de etaje. Douăzeci. Inanna se va bucura mai degrabă de o cameră spaţioasă decât de un colţişor sordid, acolo sus. Totuşi, nici că le pasă. Prea au mulţi dobitoci în jur, prea au mulţi linguşitori.
Trăsăturile i s-au crispat, pumnii i s-au strâns.
— Eşec! Dar ce eşec? Nu e eşecul lui Gungunum. Aici e reuşită, clădirea stă în picioare. Deocamdată, am reuşit.
Părea că-mi descoperă din nou prezenţa.
— Aha, vindecătorul! Bună ziua. Convinge-i că nu trebuie să mai ridice şi alte etaje. Intervino tu!
Am dat din cap pentru a-l calma. Avea oare încredere în mine? A adormit, ajuns la capătul puterilor.
L-am chemat pe Teltar, i-am prescris câteva elixire, l-am învăţat cum să prepare ceaiurile de plante, după care l-am lăsat lângă stăpânul lui cuprins de somn.
M-am oprit în faţa uşii atelierului. Preocupat până în acel moment de starea lui Gungunum şi de modalitatea de a-l linişti, abia acum îi înţelegeam spaima şi îi puteam analiza mesajul: Turnul ajunsese la ultimul punct de stabilitate; dacă s-ar fi încăpăţânat cineva să mai încarce structura, acesta risca să
se prăbuşească. În pofida manifestărilor lui de rătăcire, Gungunum gândea perfect logic. Epuizarea, nervozitatea, surditatea în faţa întrebărilor îi făceau poziţia de neobservat, dar era pe bună dreptate extrem de frământat. Furoarea lui Nimrod măcina totul, inclusiv cele mai sclipitoare talente. Mi-am promis să acţionez.
Pe când plecam din pavilion, am auzit un zgomot de uşă. La etaj, Messilim ieşea pentru a o lua pe trecerea suspendată. Nici el nu mi s-a părut în apele lui. M-a zărit, a întors capul şi s-a îndepărtat grăbit, cu paşi mari. Nu cumva mă evita? Mi se păruse că îi observasem o sclipire de îngrijorare în privire…
Fără îndoială, fugea de mine. Dar de ce?
L-am regăsit pe Gawan pe treptele palatului şi i-am mărturisit cât mă îngrijora faptul că nimeni nu era alarmat: când un arhitect de o asemenea anvergură atrăgea atenţia asupra unui pericol, cum de nu era luat în seamă?
— Ambiţia sminteşte, mi-a răspuns. Setea de a domina a lui Nimrod, pofta de a cunoaşte a lui Messilim ocupă mai mult loc decât raţiunea. Nimic altceva decât un dezastru nu i-ar putea întrerupe.
— Gungunum se prăbuşeşte, iar Messilim, după câte întrevăd, nu e în apele lui nici el.
— Niciodată războiul nu a fost mai aprins între ei. După
părerea arhitectului, lucrările ar trebui oprite, după a astronomului, ar trebui grăbite. Primul invocă nişte calcule terestre, al doilea, calcule celeste. Cei doi fraţi nu doar că se
opun unul altuia, dar se şi insultă. Fiecare îl lasă pe celălalt fără somn. Nu m-ar mira ca într-o zi unul dintre ei să recurgă
la otravă.
— Cine se bucură de atenţia lui Nimrod?
— Messilim a repurtat de mult victoria. Pentru Nimrod, Gungunum nu e decât o pietricică în gheată.
— Ce nu înţeleg, Gawan, e cum Kubaba reuşeşte să se apere de lăcomia vecinului. Regiunea e-n flăcări, nici un oraş nu e ferit, Nimrod le atacă pe toate, dar regina celei mai apropiate cetăţi de Babel scapă de voracitatea acestuia. Prin ce miracol?
— Nu e nici un miracol, doar şiretenie.
— Explică-mi.
— În numele a ce ţi-aş dezvălui un asemenea secret?
— Al prieteniei noastre.
