— Şi Mael?
Gawan a roşit.
— E cu mine. A crescut. Crezi c-o să-l mai recunoşti?
— De la o vreme, lâncezesc. Pentru el şi pentru tine am venit.
Mărturisirea i-a tăiat respiraţia. Babelul fiind infestat de o asemenea teroare, şi această banalitate amicală l-a dat peste cap. M-a privit lung, cu ochii umezi.
— Deloc n-ai îmbătrânit, Naram-Sin.
— În patru ani?…
— Uneori, o singură vorbă sau un singur gest îţi aruncă pe chip cincisprezece ani.
— Nici tu n-ai îmbătrânit, Gawan.
— Nu? a gângurit el.
— Ei, şi, ia zi: nici nevastă, nici copii?
A dat din cap.
— Pe Mael îl consider copilul meu.
— Asta nu te-mpiedică să…
— Dar pe tine ce…? a replicat.
Ce să fi spus despre anii prin care trecusem? Că bătusem pasul pe loc, trecând prin tot mai multe decepţii? Mi-a respectat tăcerea.
— Pe Noura ai găsit-o? a adăugat.
— Nu, am oftat gândindu-mă la cea care nu mai era Noura.
A făcut cu ochiul şmechereşte.
— Stai şi te-ntrebi dacă într-adevăr a existat vreodată Noura asta…
L-am privit, căzând pe gânduri. Poate că avea dreptate: exista oare Noura? Femeia vieţii mele, iubită şi iubitoare, singura care le-ntrecea pe toate celelalte, să fi fost altundeva decât în imaginaţia mea? Ce legătură putea avea cu această
Sarai, care îl prefera pe Abram şi-i făcea un copil sub ochii mei?
— Vrei să admiri Turnul, Naram-Sin? Dintr-un anumit colţ
al meterezelor poate fi văzut mai bine, în întregul lui. Pe urmă
mergem la Mael.
Pe când urcam străduţele, oprindu-ne ici să bem un suc de rodie, colo pentru a ronţăi o galetă, m-au năpădit feluritele sentimente pe care mi le provoca Babelul. Când mă delectam cu eleganţa locuitorilor, mă dădeam în vânt după dughenele pline de mărfuri, apreciam meandrele arhitecturale, piaţetele, terasele graţie cărora existenţa putea fi savurată, lăsând doar privirea să fie preocupată de contemporani; când mă simţeam captiv într-o lume artificială, rupt de natură, de anotimpuri, lume care îmi aneantiza referinţele, impunându-mi-le pe ale ei.
I-am spus lui Gawan că orăşenii se deplasau tare repede pe străzi.
— Normal! a exclamat. Preotesele au instalat cadrane.
Mi-a explicat cu mândrie că timpul dintre auroră şi crepuscul era măsurat. De zeci de ani, astronomii alcătuiseră
un calendar în care ziua erau sub semnul Soarelui, şi noaptea sub al Lunii64, calendar care ajuta agricultorii să îşi programeze muncile, preoţii să fixeze sărbătorile, regii să
anunţe evenimentele. Mai nou, ziua fusese decupată în segmente! Gawan s-a oprit în faţa sanctuarului lui Nusku şi mi-a arătat un pătrat din lemn, ancorat la sol, în mijlocul căruia fusese înfipt un harpon. Am îngenuncheat alături, iar el a început să atingă nişte crestături practicate în lemn.
— Ziua este împărţită în douăsprezece momente. Umbra săgeţii se deplasează, indicând etapele călătoriei efectuate de astru. De la intrarea în templu, preotesele bat de trei ori în tobe: la răsărit, la vremea zenitului arzător, în asfinţit. De când se face aşa, oamenii s-au organizat altfel şi-au început să
alerge.65
După ce am hoinărit o vreme, ne-am dus la zidurile de apărare. Aşezaţi într-un unghi anume, observam Turnul, şantierul, taberele. M-a cuprins uimirea: nu mai rămăsese nici un petic de pământ, fie el sălbatic ori cultivat; cât vedeai cu ochii, solul era acoperit de barăci, colibe, corturi, magherniţe despărţite de poteci şi garduri. Tabăra sclavilor, continuu extinsă, generase mai multe cartiere: al soldaţilor, al contramaiştrilor, al intendenţei. Toate acestea înnegriseră
câmpia. Soliditatea edificiului contrasta cu fragilitatea acestor clădiri, unele din cărămidă tare, altele din pânză, piele, scânduri, la bunul plac al intemperiilor. Turnul aspira la eternitate, restul clădirilor îşi admiteau statutul efemer. Ce eroare! Era îngrijit edificiul gol, dar nu erau băgate în seamă
locurile pline ochi; era privilegiată zeiţa nemuritoare, dar dispreţuiţi cei vii; absenţa conta mai mult decât cei prezenţi.
Absurd… Chiar să fi pretins Inanna atâtea nenorociri, accidente, corpuri rănite, vieţi distruse, cadavre numai pentru a se întinde într-o noapte în camera care-i fusese repartizată, la etajul treizeci şi şase? Conform legendelor care circulau în acest ţinut, zeii creaseră oamenii ca aceştia să-i slujească;
totuşi mă indigna că îi şi sacrificau.
I-am mărturisit aceste gânduri lui Gawan, care a rânjit cu neruşinare.
— Cine a auzit zeii cerând-o? Nici tu, nici eu, nici poporul din Babel. Zeii suferă de pe urma ventrilocilor.
