S-a cutremurat. M-a măsurat din cap până-n picioare, mi-a analizat trăsăturile, a ezitat. Am insistat:
— Gawan, prietenia noastră e adevărată?
S-a-mpurpurat la faţă.
— Desigur, Naram-Sin. O spun şi-o susţin.
— Nu mă-ncred în vorbe, ci-n fapte.
Mi-a aruncat o privire furibundă, de parcă l-aş fi jignit.
— Vino cu mine.
Şi a pornit cu paşi mari. Îl ofensasem, nu mai scotea o vorbă, se grăbea fără a verifica dacă mă ţineam după el. După
ce a coborât artera principală din Babel, a trecut de grandioasa poartă a lui Ishkur, a luat-o de-a lungul canalului, apoi pe o potecă, printre mărăcinişuri, o scurtătură ce ducea la intersecţia drumurilor bine bătătorite pe care circulau căruţele.
M-a invitat să mă ascund în spatele unor tufişuri.
— Operaţiunea va avea loc în curând, mi-a spus cu glas
lipsit de nuanţe.
O bună bucată de vreme nu am asistat decât la un du-te-vino obişnuit de ţărani şi de negustori, după care s-a anunţat o procesiune deosebită: un car acoperit cu prelată înainta tras de un bou şi înconjurat de adolescenţi.
— Acum! a şoptit Gawan.
Când atelajul a ajuns la curbă, patru soldaţi au ţâşnit de după o anexă în spatele căreia se ascunseseră. Cum au zărit armele, adolescenţii au scot ţipete de groază şi au rupt-o la fugă, lăsând baltă şi boul, şi carul. Mulţumiţi, soldaţii s-au apropiat de vehicul, au ridicat prelata şi au examinat conţinutul: înfăşurate în cârpe, au ieşit la iveală sute de tăbliţe de argilă. Au ambalat la loc obiectele şi, triumfători, au îndreptat boul spre Babel.
— Asta e! a conchis Gawan ridicându-se, odată dispărut convoiul.
— Adică asta e ce?
— Kubaba a asigurat încă o dată pacea pentru poporul ei.
Carul ducea arhivele din Larsa, o cetate condusă de unul dintre ginerii ei. Acum câteva zile, Kubaba i-a trimis o scrisoare în care îi mulţumea fierbinte pentru că-i încredinţa documentele astronomilor lui, pentru a le putea studia.
— Kubaba nu se foloseşte de astronomi.
— Ba da, ca să-i ia în râs.
— Şi-atunci?
— Mesajul de mulţumire, cu precizări legate de data şi traseul livrării, a fost interceptat de spionii lui Nimrod.
— Nu era criptat?
— Ba da, dar le-am dat eu codul secret. Şi aşa, soldaţii tiranului s-au ascuns şi au pus mâna pe pradă.
— De ce-ai făcut-o, Gawan?
— Tăbliţele astea preţioase stabilesc legătura dintre situaţia stelelor şi a oamenilor. Câteva nu au alt scop decât de a-l convinge pe Messilim să nu se atingă de regatul Kish.
— Nu înţeleg…
— Viitorul este oglinda trecutului. Timpul nu înaintează, ci se învârte, se repetă. Viitorul e-n spatele nostru.
— Ştiu, totuşi…
— O echipă de scribi lucrează în Kish în secret. Ei au inventat povestea că a mai existat o epocă identică alei noastre undeva, în urmă: rivalităţi, războaie, ample lucrări de încheiat, un rege formidabil vecin cu o mică regină. Tăbliţele demonstrează, conform evenimentelor astrale, că lucrurile care s-au produs ar fi putut fi evitate. Şi iată cum, prin intermediul lui Messilim, l-am convins deja pe Nimrod că, dacă ar asedia Kishul, Babelul ar fi distrus de un potop.
— Fabricaţi deci informaţii false?
— Puţină minciună pentru a merge înainte, puţin adevăr pentru a consolida calea, multe speranţe pentru a fi crezut.
Funcţionează de minune.
Am rămas cu gura căscată de admiraţie. Kubaba se juca de-a baba depăşită, dar utiliza mai bine decât oricine inovaţia: imediat ce scrierea se oficializase, recursese la scrierea criptată; imediat ce fusese pusă în operă circulaţia informaţiilor, instituise dezinformarea. Cât despre ştiinţa astrelor, nu opinia ei conta, ci faptul că manipula partizanii acesteia, cum era Nimrod, îndopându-l pe Messilim cu date istorice eronate, care-i hrăneau pervers gândirea. Unic model de guvernare! Femeia aceasta era reversul echivalentelor ei masculine. În timp ce suveranii căutau să se arate mai puternici decât erau, regina alesese să se dovedească mai inteligentă şi asta, mai ales, fără să pară astfel, înşelătoarea ei frivolitate sau decrepitudine dezamorsând orice fel de bănuială.
Gawan, căruia i-am declarat entuziasmul meu, mi-a dat
dreptate, citându-mi formularea pe care Kubaba o folosise într-o zi în faţa lui: „Descoperă defectele adversarului şi ascunde-ţi calităţile.“
Restul zilei l-am petrecut împreună. Cu Mael ne-am întâlnit seara, Gawan dorind să-l văd în acţiune.
— În acţiune?
— Mael a părăsit şcoala de scribi. La timp! Îşi enerva profesorii, într-atât îi depăşea şi în cunoştinţe, şi în iuţeală. De atunci, nici că se mai opreşte.
