– Cât de tare?
– Tare ca fierul şi iute ca oţelul, spuse ea, parcă făcându-i pe plac unui copil. Era bine aşa. Am rămas locului puţin timp, uitându-mă spre apă, frecându-mă absent la ochi, apoi am dat ceea ce speram să fie ultimul telefon pe ziua aceea.
VII
Era la prânz şi nu mă aşteptam să o găsesc; mă gândeam că va fi plecată în oraş, să ia masa cu prietenii. Numai că, asemenea lui Pam, răspunse de la primul sunet al clopoţelului. Salutul ei fu ciudat de precaut şi am avut pe dată o intuiţie clară: credea că sunt Carson Jones, care suna fie să mai implore o şansă, fie să se explice. Să se explice încă o dată. Asta era o bănuială pe care n-am verificat-o, dar apoi, nici n-a fost nevoie de asta. Unele lucruri pur şi simplu ştii că sunt adevărate.
– Hei, If-So-Girl, ce mai faci? Vocea i se însenină imediat.
– Tati!
– Cum eşti, scumpete?
– Sunt bine, tati, dar nu la fel de bine ca tine - ţi-am spus că picturile sunt bune? Adică, ţi-am spus eu, nu?
– Mi-ai spus tu, am răspuns, rânjind fără să vreau. Poate că lui Lin i se păruse mai matură, dar după acel prim salut reţinut, mie mi s-a părut aceeaşi Illy dintotdeauna, exuberantă şi agitată ca o coca-cola.
– Mama zicea că te codeşti, dar că va face echipă cu prietenul tău de acolo şi c-o să te aducă ea la linia de plutire. Mi-a plăcut asta! Mi-a sunat exact ca-n zilele de demult! Făcu o pauză ca să inspire, iar când vorbi din nou, nu mai părea la fel de zurlie. Ei, bine... nu chiar, dar e bine şi aşa.
– Ştiu ce vrei să spui, bombonică.
– Tati, eşti de-a dreptul uimitor. Asta e o revenire şi jumătate.
– Cât o să mă coste toate linguşelile astea?
– Milioane, zise ea şi râse.
– Încă mai vrei să te alături turneului The Hummingbirds?
Am încercat să par doar interesat. Nu în mod special îngrijorat de viaţa amoroasă a fiicei mele de aproape douăzeci de ani.
– Nu, rosti ea, cred ca s-a zis cu asta.
Doar şapte cuvinte, şi încă unele scurte, dar în acele şapte cuvinte am auzit-o pe Illy cea diferită, mai matură, cea care în viitorul nu foarte îndepărtat putea fi acasă în costum de afaceri, pantaloni strâmţi şi pantofi de lac cu tocuri practice, trei sferturi, care poate că-şi va purta părul strâns la baza gâtului în timpul zilei şi care, în loc să-şi ducă
rucsacul în spinare, va căra o servietă prin aglomerările din aeroport. Gata cu If-So-Girl; în viziunea aceasta nu avea ce căuta nota de îndoială. Fata însă era bine mersi. 8
– Toată povestea sau...
– Asta rămâne de văzut.
– Nu vreau să fiu indiscret, scumpa mea. Doar că taţii curioşi...
– ...vor să ştie, sigur că vor, dar nu te pot ajuta de data asta. Nu ştiu acum decât că încă-l mai iubesc - sau, cel puţin, aşa cred - şi că mi-e dor de el, dar el va trebui să facă
o alegere.
În acest punct, Pam ar fi întrebat Între tine şi fata cu care cântă? În schimb, eu am întrebat:
– Mănânci cum trebuie?
Ea izbucni în ropote de râset vesel.
– Răspunde-mi la întrebare, Illy.
– Ca un porc afurisit!
– Atunci, de ce nu eşti acum în oraş ca să iei masa?
– Eu şi câţiva prieteni avem de gând să ţinem un picnic în parc, uite de ce. Cu tot cu notiţe la studii antropologice şi frisbee. Eu duc brânza şi pâinea franţuzească. Şi am întârziat.
8 Deconstrucţie a poreclei de internet „Ifsogirl“ - aprox. „o fată nesigură“ (n. tr.).
– Bine. Atât timp cât mănânci şi nu stai închisă în casă.
– Mănânc bine, stau închisă atât cât trebuie.
Vocea i se schimbă din nou, deveni cea de adult. Aceste bruşte modificări erau deconcertante.
– Uneori stau întinsă în pat fără să adorm şi atunci mă
gândesc la tine acolo. Tu stai în pat fără să dormi?
– Uneori. Nu la fel de mult acum.
– Tati, faptul că te-ai căsătorit cu mama a fost o greşeală
din partea ta? Din partea ei? Sau a fost doar un accident?
