– E complicat.

Aşa este întotdeauna. Întrebaţi orice beţiv dintr-un bar care a fost aruncat în stradă de soţia lui. Am păstrat tăcerea.

– I-a spus că nu vrea s-o mai vadă. Şi duetele s-au anulat.

Ştiu asta sigur, pentru că am citit câteva dintre cele mai recente cronici pe internet. Se îmbujora puţin la aceasta, deşi eu n-o învinovăţeam pentru că verificase. Şi eu aş fi verificat. Când domnul Fredericks - el e managerul de turneu - l-a ameninţat că-l trimite acasă, Carson i-a spus c-o poate face dacă asta vrea, dar că el nu va mai cânta niciodată cu sfânta aia de târfă blondă.

– Astea sunt exact cuvintele lui?

Ea zâmbi radios.

– El e baptist, tati, adaptez şi eu. În orice caz, Carson a rămas ferm pe poziţie şi domnul Fredericks a cedat. Pentru mine, ăsta e un punct în favoarea lui.

Da, am gândit, însă tot un înşelător care-şi spune Zâmbăreţul rămâne. Am luat-o de mână.

– Care e următoarea ta mişcare?

Ea suspină. Coada de cal o făcea să pară de unsprezece ani; suspinul o făcu să pară de patruzeci.

– Nu ştiu. Sunt în plop.

– Atunci, lasă-mă să te ajut. Mă laşi?

– Bine.

– Pentru moment, nu-l aborda, am povăţuit-o şi am descoperit că-mi doream asta din tot sufletul. Dar mai era ceva. Când mă gândeam la tablourile Fata şi corabia - mai ales la fata din barcă - voiam să-i spun să nu intre în vorbă

cu străinii, să-şi ţină uscătorul de păr departe de cada de baie şi să facă jogging doar pe stadionul colegiului.

Niciodată în parcul Roger Williams la ceas de seară.

Ea mă privea întrebătoare şi eu am reuşit să-mi reintru în mână.

– Întoarce-te direct la şcoală...

– Voiam să discut cu tine despre asta...

Am aprobat, dar am strâns-o de braţ ca să-i arăt că încă

n-am terminat.

– Termină-ţi semestrul. Dă-ţi examenele. Lasă-l pe Carson să-şi încheie turneul. Detaşează-te puţin, apoi întâlniţi-vă...

Înţelegi ce-ţi spun?

– Da...

Înţelegea, dar nu părea convinsă.

– Când vă veţi întâlni, întâlniţi-vă pe teren neutru. Şi nu vreau să te stânjenesc, dar încă suntem doar noi doi, aşa că

o voi spune. Patul nu înseamnă teren neutru.

Ea coborî ochii spre picioarele ei din apă. Eu am întins mâna şi i-am întors faţa spre a mea.

– Când problemele nu sunt rezolvate, patul e un teren de luptă. Eu n-aş lua nici cina cu el fără să ştiu pe ce picior dansăm. Întâlniţi-vă... nu ştiu... în

Boston. Staţi pe o bancă din parc şi lămuriţi-vă.

Limpezeşte-ţi gândurile şi asigură-te că şi le-a limpezit şi el.

Apoi luaţi cina. Mergeţi la un meci al Red Sox.

Sau mergeţi în pat, dacă tu crezi că asta e mişcarea corectă. Doar fiindcă nu vreau să mă gândesc la viaţa ta sexuală nu înseamnă că aş fi de părere că n-ar trebui să ai aşa ceva.

La aceasta, ea îmi uşura mult situaţia râzând. Auzind-o, un chelner care încă părea pe jumătate adormit veni să ne întrebe dacă vrem cafea. Am spus că vrem. Când se duse după ea, Ilse spuse:

– Bine, tati. Am băgat la scăfârlie. Voiam să-ţi spun că

oricum mă duc înapoi în după-masa asta. Un examen preliminar la antropologie la sfârşitul săptămânii şi împreună cu câţiva colegi am alcătuit un mic grup de studiu. Ne-am intitulat Clubul Supravieţuitorilor. Mă privi cu

interes. Ce spui de asta? Ştiu că te gândeai să stăm două

zile, dar acum e chestia asta cu prietena ta...

– Nu, draga mea, e bine. Am sărutat-o pe vârful nasului, spunându-mi că, dacă sunt aproape, ea nu va vedea cât de bucuros mă simt - bucuros că venise la expoziţie, bucuros că petrecuserăm câteva momente împreună

astă-dimineaţă, bucuros mai presus de orice că se va afla la o mie cinci sute de kilometri nord de Duma Key pe când soarele avea să apună la capătul zilei. Asta presupunând că

reuşea să-şi facă o rezervare la avion. Cât despre Carson?

Ea rămase tăcută preţ de un minut, poate, legănându-şi picioarele goale înainte şi înapoi în apă. Apoi se ridică şi mă

luă de braţ, ajutându-mă să mă ridic şi eu.

– Cred că ai dreptate. O să-i spun că, dacă priveşte cu seriozitate relaţia noastră, va trebui pur şi simplu să

aştepte până după 4 Iulie.

Acum, că luase o decizie, ochii îi erau din nou luminoşi.

– În felul ăsta voi avea timp până la sfârşitul semestrului şi încă o lună din vacanţa de vară pe deasupra. Iar el va avea timp până la ultimul spectacol de la Cow Palace, plus încă

destul cât să-şi dea seama dacă a încheiat-o cu blondina, aşa cum zice acum. Îţi convine aşa, dragă tată?

– Îmi convine de minune.

– Uite că vine cafeaua, anunţă ea. Acum, întrebarea e cât mai avem de aşteptat până la micul dejun.