e nevoie să-ţi spun eu ce mare noroc ai că nu ai rămas într-un scaun cu rotile pentru tot restul vieţii, cel mai probabil manevrându-l suflând într-un pai.
– Sunt norocos că sunt în viaţă, am spus. Să presupun că
n-ai găsit nimic defect?
– Exceptând analiza de urină şi sânge, care nu e gata încă, aş spune că eşti într-o formă bună. Aş cere bucuros radiografii ale leziunilor la coaste şi la cap, dacă ai manifesta simptome îngrijorătoare, dar...
– Nu manifest.
Manifestasem simptome, şi acestea mă îngrijoraseră, dar nu credeam că radiografiile ar putea depista cauza. Sau cauzele. El încuviinţă din cap.
– Motivul pentru care ţi-am examinat ciotul cu atâta atenţie este că nu porţi proteză. Mă gândeam că vei avea o sensibilitate sporită. Sau semne ale unei infecţii. Dar totul pare în bună regulă.
– Presupun că pur şi simplu nu sunt pregătit.
– Asta nu e o problemă. Nici pe departe. Având în vedere munca pe care o depui, aş spune că aici se aplică zicala
„Nu te lega la cap dacă nu te doare.“ Tablourile tale...
remarcabile. Abia aştept să le văd expuse la Scoto. O aduc şi pe soţia mea. E foarte emoţionată.
– Minunat, am spus. Mulţumesc.
Asta suna plat, cel puţin pentru urechile mele, dar încă nu aflasem cum să răspund la asemenea complimente.
– Faptul că ai ajuns chiriaş plătitor la Salmon Point e trist şi ironic, zise Hadlock. Ani în şir - poate ştii asta - Elizabeth a ţinut casa aceea ca pe un refugiu al artiştilor. Apoi s-a îmbolnăvit şi a dat să fie listată ca oricare altă proprietate de închiriat, deşi a insistat ca oricine ar fi cel care o va lua să aibă obligaţia de a o închiria pe o perioadă de trei luni sau mai mult de atât. Nu voia ca mai ştiu eu ce turişti de primăvară să-şi facă de cap acolo. Nu în locul unde Salvador Dali şi James Bama şi-au odihnit odinioară ilustrele capete.
– Nu pot spune că o învinuiesc. E un loc special.
– Da, dar puţini dintre faimoşii artişti care au stat acolo au făcut ceva special. Apoi al doilea chiriaş „de rând“ care vine
- un constructor din Minneapolis în convalescenţă după un accident... ei, bine. Elizabeth trebuie că este foarte satisfăcută.
– În lumea constructorilor, noi spunem în cazuri de felul ăsta că te întreci cu lauda, domnule Hadlock.
– Gene, se recomandă el. Iar participanţii la prelegerea ta n-au gândit asta. Ai fost extraordinar. Îmi doresc doar ca şi Elizabeth să fi fost de faţă. Ce s-ar mai fi umflat în pene.
– Poate c-o să ajungă la vernisaj.
Foarte încet, Gene Hadlock clătină din cap.
– Mă îndoiesc de asta. S-a luptat cu Alzheimer-ul cu toată
fiinţa ei, dar vine un timp când boala pur şi simplu învinge.
Nu pentru că pacientul ar fi slab, ci pentru că este o afecţiune serioasă, ca scleroza multiplă. Sau cancerul.
Odată ce simptomele încep să se manifeste, de obicei ca pierdere a memoriei pe termen scurt, ceasul începe numărătoarea inversă. Cred că lui Elizabeth îi va suna în curând ceasul, şi-mi pare foarte rău. Mie mi-e clar şi cred că
le-a fost clar tuturor celor de la prelegerea ta că tam-tamul ăsta te stinghereşte...
– Asta e puţin spus.
– ...dar dacă ea ar fi fost acolo, s-ar fi bucurat ea în locul tău. O ştiu aproape de o viaţă şi-ţi pot spune că ar fi supervizat totul, inclusiv expunerea tuturor tablourilor în galerie.
– Mi-ar fi plăcut să o cunosc atunci, am mărturisit.
– Era deosebită. Când avea patruzeci şi cinci de ani, iar eu douăzeci, am câştigat turneul de tenis la dublu la The Colony pe Longboat Key. Eu mă întorsesem acasă de la colegiu pe timpul vacanţei inter-semestriale. Încă mai am cupa. Îmi imaginez că şi ea o mai are pe a ei, undeva.
Asta mă duse cu gândul la ceva - O să-l găseşti, sunt sigură - dar înainte să pot da de urma amintirii, îmi trecu altceva prin gând. Ceva de dată mult mai recentă.
– Doctore Hadlock... Gene... Elizabeth a pictat vreodată?
Sau a desenat?
– Elizabeth? Niciodată. Şi zâmbi.
– Eşti sigur de asta.
– Ba bine că nu. Am întrebat-o o dată, şi-mi amintesc momentul foarte bine. A fost atunci când Norman Rockwell venise în oraş să ţină o prelegere.
Şi n-a stat în casa ta; a stat la Ritz. Norman Rockwell, cu pipă şi tot tacâmul!
Gene Hadlock clătină din cap, zâmbind mai larg acum.
– Dumnezeule mare, ce controversă a mai fost şi aia, ce vâlvă când Consiliul Artistic a anunţat că vine domnul Saturday Evening Post. A fost ideea lui Elizabeth şi i-a plăcut agitaţia pe care a stârnit-o, spunea că ar fi putut umple stadionul Ben Hill Griffin... Văzu nedumerirea din ochii mei. Universitatea din Florida. „Mlaştina din care doar Aligatorii ies cu viaţă“?
– Dacă vorbeşti despre fotbal, interesul meu începe cu Vikings şi se sfârşeşte cu Packers.
