📚Revolta Pe Atlantic - Jack London

— Îl vom pune iar la treabă, cît mai degrabă cu putinţă. Asta-i va prii cel mai mult. N-are răni grave şi trebuie să-şi împlinească datoria aşa cum s-a angajat.

Cînd barca fu ridicată cu funiile pe bord, văzui că Miss West coborîse iar în cabina ei.

În odaia hărţilor, căpitanul West se îndeletnicea cu întorsul cronometrelor, în timp ce Mr. Mellaire, care locuieşte în partea centrală a corăbiei, se dusese să doarmă o oră-două, înainte de a-şi începe quart-ul de amiază.

Nimeni nu arăta pentru sărmanul Tony nici cea mai mică simpatie.

El fu aruncat pe podeaua punţii, ca o mortăciune şi rămase acolo fără nici o îngrijire, urmînd să-şi recapete cunoştinţa atunci cînd va putea.

Eu însumi începui să-mi oţelesc inima, în urma unor asemenea emoţii zadarnice. Şi, mai mult încă decît cu întîmplarea jalnică la care luasem parte, ochii îmi rămîneau plini de încîntătoarea pri­velişte a „Elseneurei”, înălţîndu-şi deasupra valurilor ameţitoarea şi alba ei piramidă din fier şi pînză.

CAPITOLUL XV

Fiicele lui Herodias

Pînă acum, nu cunoşteam farmecul şi binefacerea vînturilor alizee. Ne mînă alizeul dinspre nord-est şi milele rămîn în urma noastră, în timp ce loch-ul se învîrteşte şi ţiuie pe dunetă.

Ieri, alizeul ne-a făcut să străbatem cam două sute cincizeci şi două de mile. În ajun, străbătusem două sute patruzeci, iar în, ziua de dinainte două sute şaizeci de mile.

Şi cu toate acestea, nu e un vînt brutal. E îmbălsămat şi în­viorător şi se mulţumeşte să-şi arate puterea asupra pînzelor noas­tre, cum ar face vîntul întăritor asupra oamenilor.

Mă desfăt, desehizîndu-mi plămînii şi toţi porii pielii în bă­taia lui dezmierdătoare.

E răcoros, fără să fie rece şi, la orice oră din noapte, cînd toţi cei din jurul meu dorm în cabine, mă smulg cititului şi mă duc pe dunetă, în cel mai subţire dintre veşmintele mele tropicale.

Mr. Pike se îmbracă la fel şi-mi pare mai voinic şi mai impu­nător ca oricînd. Cînd stofa subţire i se lipeşte de trup şi-ţi dă im­presia că e gol, cînd se umflă apoi pe oasele lui mari şi pe muşchii lui zdraveni, nu-ţi vine să crezi că are şaizeci şi nouă de ani. Ce minunat model de bărbăţie! Sînt înmărmurit!

Zilele se perindă la fel, ca în vis, cu acelaşi sunet de clopot chemînd pe rînd oamenii la lucru.

Sînt atît de asemănătoare zilele, încît dacă vreau să ştiu exact la ce dată am ajuns, sînt nevoit să cercetez calendarul.

Noaptea trecută, adică pe la ora două mai exact, în timp ce stăteam culcat şi picoteam uşor, fui trezit deodată de un tunet de înjurături şi blesteme, care veneau de pe punte şi se dezlănţuiau undeva, dedesubt.

Îmi dădui îndată seama că e glasul lui Mr. Pike. Dar izbutii să adorm iarăşi şi, abia cînd Wada îmi aduse gustarea de dimineaţă, putui afla ce s-a întîmplat.

Larry, insul acela ciudat cu nasul cîrn, cu obrazul plin de zbîrcituri şi cu ochii plîngăreţi de cimpanzeu, se folosise de întunericul nopţii, din îndemnul vreunui diavol răufăcător şi trîntise secundu­lui cîteva cuvinte grosolane.

Dar în ciuda nopţii, Mr. Pike izbutise să-şi dea seama cine-i vinovatul şi atunci izbucni tărăboiul, al cărui răsunet ajunsese pînă la mine.

Mai întîi, îl chemă şi-l întrebă de ce nu-şi ţine gura. În loc să tacă, Larry răspunse îndrăzneţ, ca un copil mare ce este — şi înfuriase şi mai rău pe secund.

Urmarea: pînă cînd să-şi dea Larry seama ce se întîmplă, se trezi cu Mr. Pike năpustindu-se asupră-i, ca un uragan; punîndu-i fiarele la mîini, secundul îl atîrnă de catargul de dindărătul corăbiei.

Trebuie ştiut că era întîia dată cînd îşi îngăduia Larry să spună secundului cuvinte nechibzuite, în timp ce Kid Twist, Bert Rhine şi Nosey Murphy îi zvîrliseră insulte mult mai grele şi nu fuseseră pedepsiţi.

Ar fi lipsit de temei să cred că Mr. Pike, care nu ştie ce-i frica, se temea cumva de cei trei tîlhari. Dar pentru a se feri de încurcături fără rost, el se prefăcea că nu-i aude.

În schimb, hotărîse ca Larry să fie pedepsit şi pentru ceilalţi trei, spre a le sluji ca pildă.

Mai mult de o oră, Larry nu putu îndura cazna. Sfidînd pe Mr. Pike, nătărăul acesta tîmpit începu să răcnească spre dunetă, pretinzînd să fie dezlegat cît mai curînd cu putinţă, ca să se lupte cu el voiniceşte şi să-şi măsoare puterile.

Ca şi cum nefericitul Larry ar fi avut de partea lui, într-o luptă cu neînfricatul bătrîn, sorţi cît de mici de izbîndă.

Mr. Pike nu aşteptă să fie rugat. Sări sprinten pe punte şi-i scoase fiarele. Iar Larry, după cum îmi povesti Wada, fu bătut măr.

Trebui să fie dus de cîţiva inşi şi aşezat pe pat, unde rămase toată ziua, cu doi dinţi mai puţin şi cu vînătăi pe tot corpul.

În ce priveşte pe Mr. Pike, el se alese, ca de obicei, cu cîteva jupuituri la încheieturile degetelor.

În timp ce pe bord se desfăşoară aceste întîmplări, care mă în­veselesc, eu îmi trăiesc zilele aşa cum îmi place.

N-am pierdut numai noţiunea vremii, dar şi pe cea a lumii pe care am părăsit-o.

Uneori îmi aduc aminte că sînt săptămîni, de cînd n-am pri­mit nici scrisori, nici ziare, nici măcar o telegramă, ori un telefon măcar; că n-am fost la nici un teatru; că nu mi-a venit nimeni în vizită.

Toate astea au pierit.

Pentru mine nu mai există nimic altceva, decît „Elseneura” şi cei de-pe bordul ei. „Elseneura”, devenită centrul unui cerc lichid, care-şi strămută neîncetat orizontul.

Adesea îmi amintesc de soarta căpitanului Scott, mort din cauza frigului în cursul expediţiei sale spre Polul Sud şi care, după zece luni de la dispariţie, era socotit încă în viaţă.

În lumea aceasta, totul e doar închipuire. Sînt crezut în viaţă şi, la rîndu-mi, şi eu cred că toţi cei pe care i-am lăsat în urma mea, pe continent, trăiesc. Dar nici ei, nici eu, n-avem nici o dovadă că e aşa cum credem.

Păstrez pentru mine însumi gîndurile astea. Dacă aş vorbi despre ele domnişoarei West, sau m-aş folosi de Schopenhauer sau de alţi filozofi vestiţi, ea m-ar ruga iute-iute, o ştiu bine dinainte, să las filozofia.

*

* *