📚Revolta Pe Atlantic - Jack London

—      Două echipe, rînjeşte secundul, cînd o jumătate de echipă era de ajuns!

„Şi priviţi, vă rog, pe amorţitul acela de şef de echipă. Mai mult încurcă oamenii, în loc să fie de folos!”

Bietul Nancy! El e mereu făptura cea mai jalnică, mai rebe­gită şi mai amorţită din cîte mi-a fost dat să văd. E însuşi simbolul neputinţei.

Sundry Buyers îi seamănă cu totul. Cu o înfăţişare de profundă durere şi de nemărginită deznădejde, el continuă să-şi apese mîi­nile pe pîntece. Şi caută neobosit, dar nu găseşte deloc, să fie şi el de vreun folos.

Se uită lung la funii şi catarguri cu o privire încurcată, de parcă s-ar afla în faţa unei probleme încîlcite. Şi bineînţeles, pînă la urmă nu izbuteşte decît să stingherească pe cei care se cheamă că-i îndrumează.

—      Doamne, Dumnezeule! se tîngui Mr. Pike. Cum să călăto­reşti bine cu asemenea şefi de echipă şi cu astfel de marinari?!

„Ah! să fi fost eu căpitanul corăbiei, vă dau cuvîntul că i-aş fi scuturat cum se cuvine! Fiindcă aproape toţi suferă de trîndăvie. Poate că vreo doi-trei ar crăpa, dar ceilalţi ar merge ca pe roate.”

„Ce-o să ne facem cu ei, cînd vom ajunge la Capul Horn? Nici nu-mi vine să mă gîndesc! Vor fi istoviţi dinainte.

„Şi atunci o să fie de lucru de zece ori cît e azi!”.

De la bătălia aceea nenorocită cu şobolanul, Possum a deve­nit grozav de fricos; cînd sînt coborîte pînzele, se fereşte, de teama că-i vor cădea în cap; cînd se trag funiile şi sînt răsucite pe punte, se sperie şi se ascunde.

Şi pretutindeni i se năzare că trebuie să se ivească vreun şo­bolan. Dacă fac exerciţii cu carabina, detunătura armei e pentru el un nou prilej de spaimă.

Vrăjmăşia pe care i-o poartă Mr. Pike sporeşte mereu. Ea a devenit caraghioasă de-a binelea. Secundul a ajuns pînă acolo, încît mi-a spus, că dacă potaia ar fi fost a lui, ar fi aruncat-o peste bord, spre a-mi servi drept ţintă.

Cu toate acestea foxterrierul rămîne tot un ştrengar drăguţ, cu inima caldă care a ştiut să-şi facă în sufletul meu un locşor, a cărui însemnătate mă surprinde pe mine însumi.

Cînd dorm Possum s-a deprins să se culce la picioarele mele, pe pătură.

Mr. Pike a fost tare supărat, cînd a aflat despre asta şi mi-a mormăit:

—      Nu mai rămîne decît să-i daţi periuţa dvs. de dinţi!...

Totuşi, patul meu nu-i totdeauna pentru Possum un paradis adevărat. Orice aş face, încercînd să-l liniştesc atunci cînd se umflă apele, cînd corabia se apleacă pe o parte şi cînd valurile se năpus­tesc furioase în ferestruici, potaia, electrizată de frică pînă în vîrful perilor care i se zburlesc, sare pe podea. Acolo, stă în patru labe, lătrînd ameninţător împotriva vremii rele, sau se tîrăşte pe pîntece, gemînd rugător spre a-şi înduioşa duşmanul nevăzut.

*

* *

—      Toţi strămoşii tatălui meu, mi-a mărturisit Miss West, au aparţinut mării.

„Tatăl său, Rober West, fu, în epoca în care s-a descoperit aur în California, căpitanul uneia din cele mai rapide corăbii care tre­ceau regulat pe la Capul Horn.

„Bunicul meu, Anthony West, a făcut patruzeci şi şase de călă­torii lungi, între 1801 şi 1847.

„În 1813 şi 1814 a comandat pe „David Bruce”, al cărei pro­prietar, era împreună cu Gracie-tatăl şi fiul. Era o goeletă de două sute de tone, înarmată cu treisprezece tunuri de calibre diferite şi aluneca pe apă ca o vrăjitoare.

„Pe coasta engleză, a forţat blocada de la Newport şi s-a dus apoi să pustiască apele şi ţărmurile Mînecii. Goeleta nu costase cu totul decît vreo douăsprezece mii de dolari şi aduse, în prăzi de la duşman, mai mult de trei sute de mii.

„Tatăl lui Anthony West (unul dintre fraţii săi a fost, de ase­menea, pe mare şi a comandat vasul „Viespea”), Elijah West, stră­bunicul nostru, a fost corsar în timpul revoluţiei americane. El co­manda corabia de război „Apărarea”.

„Cu mult mai înainte, tatăl lui Elijah West şi bunicul lui erau proprietari şi căpitani de vase, care făceau curse lungi pe mare.

„Vă puteţi da seama, Mr. Pathurst, că familia noastră are marea în sînge. Ea e doica noastră!”

Dădui din cap, în semn de aprobare. Miss West surise şi conti­nuă:

—      Am avut, de asemenea, în familia noastră piraţi şi negustori de negri şi tot felul de vagabonzi ai mării, cu care ne putem făli mai mult sau mai puţin.

„Bătrînul Ezra West fu executat pentru piraterie nu mai ţin minte cînd şi corpul lui s-a legănat în spînzurătoarea din Plymouth.”

„Tata cunoaşte corăbiile, cum vă pricepeţi dvs. la cîini sau la cai. Fiecare corabie pe care o comandă are pentru el o fire proprie. O călăuzeşte cu atîta îndemînare, încît să poată culege cît mai multe foloase”.

O aprobai din nou şi asigurai pe Miss West că, de la plecarea noastră, am învăţat să-i înţeleg şi să-i admir părintele.

Fata suspină:

—      Vai! Cu toate acestea, azi nu mai e decît umbra celui ce a fost odată!

„De la moartea mamei mele, s-a produs o deprimare de ne­crezut în întreaga lui fiinţă; n-a izbutit să se mîngîie niciodată de pierderea ei.”

„Era o pereche cum nu se poate mai potrivită şi strîns unită sufleteşte. Ei nu formau, aş putea spune, decît o singură fiinţă. Asta e frumos, ştiţi?”

Miss West tăcu, vădit mişcată şi lăsă să-i cadă mîna pe fotoliul pe care şedea.

O      luai într-a mea şi i-o dezmierdai cu afecţiune.

CAPITOLUL XXII

Vîntul „Pampero”