📚Revolta Pe Atlantic - Jack London

Mr. Mellaire respiră uşurat. Lucrul acela tainic şi ameninţător păru că-i reintră în ţintă.

—      Vă mulţumesc, Mr. Pathurst. Desigur, sînt un om ciudat. Dar, ce vreţi? pe lumea asta fiecare are năravurile lui.

„Mi-ar fi neplăcut să ştie toţi că am capul crestat. Oricît am fi oameni de mare, ţinem şi noi să nu ne rîdă nimeni. Avem „cochetăria” noastră, ca femeile frumoase.

—      Puteţi fi liniştit, Mr. Mellaire!

—      Şi nici de acum înainte nu veţi spune nimănui nimic?

Tonul i se schimbase deodată. Era cel al unei porunci. Şi li­cărirea duşmănoasă îi apăruse iar în ochi.

—      Nu voi spune nimic, răspunsei rece.

—      Vă mulţumesc.

Mă dusei în cabină, mă dezbrăcai şi mă culcai, dar adormii foarte greu. Prea multe vedenii urîte îmi frămîntau mintea.

Că ucigaşul bătrînului căpitan Somers se află pe „Elseneura” sub numele Mr. Mellaire, nu mă mai puteam îndoi. Că Mr. Pike nu va întrezări niciodată, decît datorită unei întîmplări neobişnuite, dovada zdrobitoare de pe capul celui de-al doilea locotenent, e tot atît de sigur.

Bineînţeles, voi continua să tac! Dar acum izbutesc să-mi lă­muresc vrăjmăşia fără voie, pe care o resimţeam din primele zile împotriva lui Sydney Waltham.

Totodată, îmi dau seama de ce în ochii celui de-al doilea lo­cotenent luceşte din cînd în cînd o lumină îngrijorătoare, aidoma aceleia pe care o desluşesc în ochii celor trei tîlhari, stăpîni pe par­tea de dinainte a corăbiei.

Şi Mr. Mellaire nu-i decît un ticălos, bun de ocnă şi de spînzurătoare. Cei şapte ani de închisoare pe care i-a îndurat l-au deprins, cum e firesc, cu o veşnică viclenie, cu o veghe neîncetată şi necruţătoare asupra tuturor mişcărilor şi chiar asupra gîndurilor sale celor mai tainice.

Ştiind atîtea cîte am aflat acum, îmi dau mereu mai mult seama că pe bordul „Elseneurei” s-au adunat toate elementele unei înspăimîntătoare tragedii de mare.

Corabia e încărcată cu dinamită umană, care poate în fiece clipă să arunce în aer şi să prefacă în fărîmituri mica noastră lume plutitoare.

CAPITOLUL XXI

În felul lui Turner

Zilele se scurg monoton.

Alizeul dinspre sud-vest, de care ne ţineam de acum înainte, este cît se poate de puternic şi uneori mici talazuri se năpustesc prin ferestruicile deschise ale cabinelor. Ieri, de pildă, cabina lui Mr. Pike a fost inundată.

În afară de această mică întîmplare, nimic deosebit.

În partea din faţă a corăbiei, „cei trei” şi tovarăşii lor continuă să poruncească după bunul lor plac.

Acele de foc şi cîrligele înfierbîntate ard mereu creierii lui Mul­ligan Iacobs.

Charles Davis locuieşte tot în odaia lui mică de oţel, pe care n-o părăseşte decît spre a se duce la bucătărie să-şi ia mîncarea.

Miss West cîntă la pian şi din gură, îngrijeşte de Possum, spală şi calcă rufe şi lucrează din cînd în cînd la broderiile ei.

Mr. Pike pune fonograful să cînte la fiece două zile.

Mr. Mellaire îşi ascunde crestătura de pe ţeastă şi eu îi păs­trez taina, cum i-am făgăduit.

Mai închis în el ca oricînd, căpitanul West rămîne aşezat în bătaia curentului, în semiîntunericul cabinei sale sau în cel al marelui salon.

Sînt treizeci şi şapte de zile, de cînd ne aflăm pe mare şi n-am întîlnit nici o singură corabie. Dar astăzi, ne-au fost semnalate aproape în acelaşi timp şase corăbii. Şi, mai mult decît singură­tatea noastră de pînă acum, această scurtă privelişte m-a făcut să-mi, dau seama de nemărginirea pustie a oceanului.

Mr. Pike m-a lămurit că ne aflăm doar la vreo trei sute de mile de coasta sud-americană. Şi cu toate acestea, abia de curînd fusesem la aceeaşi depărtare de coasta Africii.

Azi-dimineaţă, un fluture uriaş cu aripi catifelate a venit să zbiare pe bord. Cum a străbătut oare cele trei sute de mile care ne derbart de uscat? Şi încă împotriva vîntului? Fiecare dintre noi se minunează.

Crucea Sudului poate fi văzută pe bolta cerească de mai bine de o săptămînă. Steaua Polară a dispărut spre nord, sub orizont, iar Carul Mare, chiar în punctul cel mai înalt din drumul ei, rămîne foarte jos la orizont. Curînd va dispărea şi vom vedea ivindu-se stelele lui Magellan.

Larry şi Shorty s-au încăierat. Eu i-am văzut, dar mi-a spus Wada că Mr. Pike i-a privit cîtva timp cum se băteau. Apoi, înfuriat de stîngăcia lor, a trîntit fiecăruia cîte o palmă zdravănă şi a pus astfel capăt luptei.

Şi ca încheiere, i-a anunţat că, atîta vreme cît nu vor fi în stare să înveţe să se bată, păstrează numai pentru el pe corabie dreptul de a bate.

Armate întregi de şobolani mişună pe fundul „Elseneurei”, prin­tre cele cinci mii de tone de cărbuni cu care e încărcată. Animalele n-au nici un mijloc de scăpare din închisoarea lor de oţel, fiindcă toate ventilatoarele sînt căptuşite cu zăbrele dese de metal. Şobo­lanii au crescut şi s-au înmulţit în timpul trecutei călătorii a coră­biei, care ducea atunci o încărcătură de orz. Acum, sînt închişi şi n-au nici o hrană între munţii aceia de cărbuni şi vor fi nevoiţi să se sfîşie unii pe alţii.

După cum susţine Mr. Pike, cînd vom ajunge la Seattle, nu vor mai supravieţui decît o jumătate de duzină. Dar vor fi cei mai pu­ternici, cei mai mari şi cei mai sălbatici.

Uneori, trecînd pe dinaintea unui ventilator, aud din adîncurile întunecate ale corăbiei ridicîndu-se strigătele de luptă şi ge­metele lor plîngătoare.

Alţi şobolani mişună în partea de dinainte, unde sînt înmaga­zinate pînzele de schimb. Mai norocoşi decît ceilalţi, ei nu se ruşinează şi nu se tem să iasă noaptea din ascunzătoarea lor, să alerge pe punte ca să lîngă rouă şi să şterpelească rămăşiţele din bucătăria echi­pajului.

Se pare că Wada a izbutit să prindă pe unul dintre ei, străbunul tuturor şobolanilor de pe corabie. Din vîrful nasului pînă la sfîr­şitul cozii, animalul avea mai bine de patruzeci şi cinci de centi­metri!

Mr. Pike şi Wada l-au închis într-o cabină şi au asmuţit pe Possum împotriva şobolanului. Dar Possum a fost bătut zdravăn. Secundul şi servitorul meu au fost nevoiţi să ucidă ei înşişi şobo­lanul. În timp ce foxterrierul se zbătea în spasme.

Din ziua aceasta, Mr. Pike, care nu poate suferi pe cei slabii şi fricoşi, este scîrbit cu totul de Possum. Nu se mai joacă niciodată cu el, nici nu-i vorbeşte măcar şi, cînd îl întîlneşte pe punte bombăne cuvinte dispreţuitoare despre el.