📚Revolta Pe Atlantic - Jack London

—      Exact acelaşi lucru ca dvs. Cu cît vom fi trecut mai curînd de latitudinea asta, cu atît va fi mai bine pentru noi!

„În ce mă priveşte, prefer vremea afurisită de la Capul Horn oricît de groaznică ar fi! Acolo, ştim cel puţin ce ne aşteaptă şi ce avem de făcut.”      .

„Aici e Necunoscutul. Nici o regulă. Cele mai bune corăbii pot fi răsturnate într-o clipă, iar căpitanii cei mai vestiţi sînt ame­ninţaţi să rămînă de ocară”.

Apoi, Mr. Pike coborî scara dunetei, cîntînd încet şi cu un aer ascuns, refrenul unei arii populare a lui Newcomt:

„O ştiu, o ştiu acum.

Nu mă mai pot îndoi!”

CAPITOLUL XXIII

Pampa recidivează

Apusurile de soare ne dăruiesc în fiecare zi, în largul acestei coaste a Argentinei, o privelişte mereu mai teatrală şi mai ne­prevăzută.

Alaltăieri seară au apărut în înaltul cerului nişte nori albicioşi şi aurii, care păreau că se topesc în asfinţit. Ei se reflectau în partea dinspre răsărit, într-un al doilea asfinţit miraculos.

În ce priveşte marea, ea avea tonuri de pastel, palide şi al­băstrii.

Ieri-seară s-a desfăşurat spre Arizona o feerie măreaţă şi îm­belşugată.

Mulţi nori îşi îngrămădeau, într-un fel de trepte puse unele peste altele, stîncile crestate ale căror margini străluceau de lu­mini purpurii şi ale căror văgăune se îmbibau de un albastru ca reflexele opalului.

Ai fi jurat, că ieşea din valuri, cu toată fantasmagoria lui în­zecită, Marele Canon din Colorado, podoaba Vestului.

Scriu notele acestea în pat, înfundat bine în perne, în timp ce „Elseneura” nu încetează să se zbuciume într-un chip de ne­îndurat printre valurile înfuriate pe care ni le trimit uraganele, ce bîntuie necontenit la Capul Horn.

Am încă în faţa ochilor apusul de soare de astă-seară, de care nici de data aceasta nu s-ar fi lepădat Turner. Toată gama de to­nuri verzi, albastre şi galbene, trandafirii, roşu-închise şi rubinii se aşternea ca un lapte covîrşit pe nişte spiţe uriaşe, asemenea unor braţe de evantai, produse de globul solar.

Şi ca de obicei cînd îmi însemnez aceste note fugare despre privelişti de o măreţie unică, despre minunăţia de neasemuit care-mi umple în acelaşi timp ochii şi creierii, aud deasupra capului pe Mr. Pike răcnindu-şi ordinele şi tropăiala surdă a stîrpiturilor care i se supun. Din aceste ordine, înţeleg că se strîng pînzele. Prin urmare, iar se prevede vreme rea.

*

* *

Cu toate acestea, în zorii zilei situaţia nu se schimbase şi noi ne luptam voiniceşte cu valurile fără astîmpăr.

Miss West mi-a spus că barometrul e foarte coborît. Dar în ce ne priveşte, nu crede că vom îndura iar vreo lovitură a „pampero”-­ului, fiindcă acul barometrului coboară într-una de ieri-seară şi nu prea e în obiceiul acestui vînt năprasnic să-şi vestească sosirea cu atîtea... forme.

Ea a adăugat:

—      Dacă partea superioară a catargurilor e golită de pînze, este un prisos de prevedere din partea tatei. Nu vă îndoiţi nici o clipă de asta! Într-o oră, toate pînzele îşi vor relua locurile.

Şi Mr. Pike se înşeală în privinţa asta ca şi Miss West.

Cînd căpitanul West se urcă pe dunetă spre a cerceta cerul, Mr. Pike se apropie de el pentru a-i primi ordinele. Şi ele fură cu totul altele, decît cele pe care le aşteptase.

Între cei doi bărbaţi se născu o discuţie scurtă. Era vădit că nu gîndeau la fel.

Totuşi, Mr. Pike se supuse şi porunca lui răcnită de a se strînge alte pînze pe vintrele se ridică spre oamenii căţăraţi pe ca­targe. Peste tot, funiile scîrţîiră pe scripete, iar pătratele de pînză fură coborîte.

Miss West nu mai avea astîmpăr.

—      Tata se înşeală... îmi şopti ea la ureche. N-aş spune-o altuia decît dvs., dar se înşeală rău!

„Simţiţi adierea aceasta uşoară, vestitoare a timpului frumos, care vine dinspre sud-vest? Fără îndoială, că nu e cîmpia Pampa cea care ne-o trimite”.

Şi-mi arătă cerul, scînteietor şi senin sub soare.

Cu toate acestea, „Samuraiul” nu se înşelase! În ce priveşte prevederea timpului, o pornire firească, ascunsă dar sigură, îl fereşte de greşeli. E înzestrat cu o adevărată pricepere de a ghici. Cuvîntul nu depăşeşte realitatea şi-l folosesc dinadins.

Nu trecu un sfert de oră şi Mr. Pike scoase un mormăit plin de înţeles, în care era un amestec de ciudă împotriva cerului şi chiar împotriva sa, un vierme josnic, pusese la îndoială isteţimea maestrului.

—      Iată, ni se adresă, domnişoarei West şi mie, iată întreaga La Plata care se apropie iarăşi şi se pregăteşte să se năpustească asupra noastră!

„Pampero”-ul, gonind dinainte-i toată lumina, îşi făcu şi de data aceasta apariţia sub forma unei mase străvezii şi negre, îm­pinsă din spate, ca de un catapult nevăzut, de un vînt cu o putere neînchipuit de mare.

Trăsnetele bubuiau fără răgaz în bezna aceasta înfiorătoare, pe care un fulger uriaş o sfîşie deodată de jos pînă sus. Şi urmă, împreună cu dezlănţuirea ploii şi a vîntului, focul de artificii elec­trice al altor mii de fulgere.

Cum izbutiră să ajungă iar pe punte oamenii căţăraţi pe catar­ge şi prinşi de vergele vîntrelelor? Mă întreb şi acum, dar n-o voi afla niciodată.

„Elseneura” se apleca nebuneşte şi se culca atît de mult, pe o parte, încît stinghia de sprijinire din stînga se aşeză pe apă şi nu se mai ridică.

Era cu neputinţă, într-o asemenea aplecare a corăbiei, să ne păstrăm poziţia verticală pe punte. Spre a nu cădea, fiecare se agăţa de ceea ce găsea la îndemînă.

Mr. Pike apucă viguros, cu uriaşele lui mîini, parapetul dunetei. Miss West şi eu făceam la fel, într-o sforţare disperată, ca să nu ne pierdem echilibrul.