— Unde este? Se simte bine? Te rog, te rog, spune-mi că este în viaţă! N-aş putea suporta…

Thomas mi-a aranjat pernele şi m-a culcat uşor la loc.

— Este teafără. Andreas a drogat-o şi a legat-o în lanţuri în camera lui. Dar verişoara ta se reface acum. Mult mai rapid decât tine.

Am răsuflat uşurată.

— Nu sunt îngrijorată din cauza mea.

— Dar eu sunt. Trebuie să ştii ceva… despre rana ta, a zis Thomas, foindu-se uşor pe scaun, cu privirea în pământ. Vei putea merge, deşi este posibil să şchioapeţi pentru tot restul vieţii. Nu putem şti cum se va vindeca.

Durerea arzătoare din picior s-a aprins iar. Să şchioapăt? Poate că unele fete ar fi fost distruse de o asemenea veste, dar eu nu eram una dintre ele. Nu îmi vedeam viitorul desfăşurându-se într-o sală de bal, ci într-un laborator. Şi cadavrelor nu le păsa de cât de graţios păşeam.

Trebuia să înveselesc atmosfera cumva, pentru propriul meu confort. Situaţia era mult prea sumbră şi, indiferent de cât de grav fusesem rănită, aveam nevoie de un lucru pozitiv de care să mă agăţ. Eram în viaţă. Toate celelalte detalii aveau să se rezolve mai târziu. Am zâmbit; gândurile îmi sunau precum cuvintele lui Mefistofel.

— Preţul dragostei nu este unul mic, am zis, tachinându-l pe prietenul meu. Însă merită.

Thomas s-a ridicat brusc, răpindu-mi căldura mâinilor lui. Am reanalizat gluma pe care o făcusem, întrebându-mă ce anume îl deranjase.

— Acum trebuie să te odihneşti, a zis el, evitându-mi privirea. Unchiul tău va veni în curând ca să stabiliţi detaliile legate de călătorie. Şi mai ştiu că şi Liza dă târcoale infirmeriei.

— Thomas, ce…

— Odihneşte-te, Wadsworth! Mă întorc în curând.

Mi-am strâns buzele. Nu credeam că propria voce putea să ascundă durerea care îmi cuprinsese inima. L-am privit pe Thomas strângându-şi pălăria şi paltonul şi ieşind grăbit din cameră, ca şi cum imaginea mea îl tulbura acum. Am încercat să nu mă las afectată, deşi câteva lacrimi s-au scurs dincolo de zidul pe care îl ridicasem. Se părea că Thomas Cresswell dispărea din viaţa mea, la fel ca trupa de circ.

O altă prezenţă m-a trezit din somn. M-am frecat la ochi, deşi nu m-am deranjat să mă ridic.

— Thomas?

— Nu, draga mea! Sunt celălalt bărbat din viaţa ta; acela mai chipeş. De vină este hemoragia pentru scăparea asta.

În ciuda durerii care mă chinuia, am zâmbit larg.

— Thomas a zis că ai plecat deja, cu Houdini.

— Da, păi, am ajuns pe la mijlocul docurilor şi m-am gândit că vei înnebuni de dorinţă.

Mefistofel mi-a cuprins cu grijă mâinile. Palmele lui erau aspre şi aveau bătături, semn că lucra adesea cu ele. Tânărul şi-a purtat degetul mare peste degetele mele. Gestul lui mă liniştea.

— Nu am vrut să îţi fie aşa de dor de mine, încât să nu te poţi recupera.

Am clătinat din cap.

— Fermecător, ca întotdeauna.

Am dat să mă aplec peste marginea patului şi am tresărit.

— Deschide, te rog, sertarul acela!

— Sper că nu este vreun şarpe înăuntru, dornic să îşi înfigă colţii în mine.

Mi-am dat ochii peste cap.

— Bine! Nu m-ar deranja să păstrez inelul tău. Rubinele valorează o sumă bunicică.

Nu îl mai văzusem niciodată pe Mefistofel mişcându-se aşa de repede, nici măcar când îşi făcea trucurile fistichii. A ridicat inelul. Avea ochii plini de lacrimi.

— Mulţumesc!

— Cum te vor mai şantaja oamenii altfel? Nu te puteam lăsa să fugi fără el.

— Într-adevăr, a zis Mefistofel zâmbind. Promite-mi că îmi vei duce măcar un pic dorul!

— S-ar putea să mă gândesc la tine într-o seară rece şi mohorâtă de decembrie, mulţi, mulţi ani de aici înainte.

— Şi? a zis el, privindu-mă plin de speranţă.

— Şi am să mă întreb dacă te îmbăiezi cu masca pe chip.

Râsul lui a răsunat misterios şi profund.

— Nu este nevoie să rămâi cu această dilemă, draga mea. Sunt mai mult decât dispus să îţi arăt. Vrei să mergem în camera mea sau a ta?

Mefistofel s-a uitat la bandajele mele.

— Poate ar trebui totuşi să ne amânăm aventura. N-aş vrea să sângerezi pe costumul ăsta. Nu este un lucru bun pentru afacere.

— O să-mi lipseşti, am zis.

Era adevărul. Un lucru de care mă depărtasem în ultima vreme. Fusese interesant să aflu secretele prestidigitaţiei, dar nu era un rol pe care să îl fi jucat prea mult timp. Pe viitor, voiam să spun doar adevărul. Prefăcătoria mea nu mă umpluse doar pe mine de îndoieli, dar îl rănise şi pe Thomas.

— Ştiu. Sunt incredibil de irezistibil. Este crucea pe care trebuie să o port.

Amuzamentul a dispărut din privirea lui Mefistofel, iar în ochi i-am citit ceva incert.

— Spune-mi, am avut vreodată o şansă reală să îţi câştig mâna? Sau a fost totul o minciună? Dansul, râsetele… Nu se poate să fi jucat un rol.

M-am uitat în ochii lui negri. Inima mi-a bătut mai repede pe când îmi închipuiam un alt fel de viitor. Unul care includea ştiinţa şi libertatea. Pasiunea şi dramatismul. Aş fi putut fi mai mult decât fericită. Am fi putut folosi ştiinţa pentru a construi maşinării imposibile şi magice, să uimim mulţimile şi să le câştigăm aprecierea. Aş fi putut călători în jurul lumii şi să nu îmi asum niciodată un rol pe care societatea l-ar fi considerat potrivit. Mefistofel ar fi fost un soţ minunat. El nu m-ar fi înlănţuit niciodată decât dacă era vorba de vreun număr de magie. Aş fi fost tare mulţumită cu un asemenea viitor. Mai liberă decât acrobaţii care zburau de pe un trapez pe altul. Însă inima şi sufletul meu aveau să aparţină mereu altcuiva. Thomas şi cu mine eram parteneri în toate şi, deşi mă întrista puţin gândul de trăi într-o lume fără magie şi fără zâmbetele uşuratice ale lui Mefistofel, ideea de a-mi duce viaţa fără Thomas Cresswell era de nesuportat. Nu îl puteam părăsi, aşa cum nu îmi puteam scoate inima din piept, sperând să supravieţuiesc.

M-am aplecat şi mi-am lipit buzele de obrazul lui Mefistofel.

— Într-o altă lume, într-o altă viaţă, cred că am fi realizat lucruri uimitoare împreună. Într-o zi, vei face o fată foarte fericită, dar acea fată nu sunt eu. Îmi pare rău!

— Şi mie.

Nodul din gâtul lui s-a mişcat în sus şi în jos, iar eu i-am strâns mâna cât puteam de tare. Mefistofel m-a ţinut o vreme şi apoi s-a ridicat.