Liza a pufnit.

— Ba nu este deloc complicat, draga mea verişoară. Indiferent de cât de iscusit ar fi Thomas în alte privinţe, este capabil să creadă orice adevăr incomplet îi spui sau îţi spui ţie însăţi. Nu poate pătrunde masca pe care o porţi. Este posibil să fie singurul lucru care îi vine de hac şi aş pune pariu că este aşa din cauza dragostei pe care ţi-o poartă. Te asigur de un lucru: Thomas crede că se poartă ca un gentleman plecând; îţi oferă posibilitatea de a-l urma pe Mefistofel, chiar dacă i se frânge inima. Ai observat cearcănele din jurul ochilor lui? Nu a pus geană pe geană de când ai fost rănită. Unchiul a încercat să îl scoată din camera ta, dar domnul Cresswell aproape că a înnebunit la ideea de a pleca de lângă tine. Amândoi sunteţi atât de inteligenţi când vine vorba de probleme care vă solicită mintea, dar, când este inima la mijloc, vă comportaţi ca două fiinţe venite din alte galaxii care abia descoperă cartofii prăjiţi.

— El… ce?

Nu puteam înţelege pe deplin absurditatea gândului.

— De ce ar crede că vreau să aleg pe altcineva? Am sărit în faţa unui cuţit pentru el. Sunt destul de sigură că mi-am făcut dorinţele destul de clare. Plecarea lui nu are nimic de-a face cu asta.

— Eşti sigură?

Liza m-a privit exasperată.

— Cum v-aţi despărţit? Voi încerca să pătrund adevărul – vai, scuze! s-a crispat fata, arătând spre piciorul meu. Probabil nu voi mai folosi acest cuvânt o vreme.

Am râs.

— Ce o să mă fac eu cu tine?

Liza şi-a trecut un braţ peste umeri mei, strângându-mă lângă ea.

— O să mă iubeşti, ascultându-mi sfaturile romantice. Ei bine, pun rămăşag că Thomas şi-a luat la revedere foarte formal. Rece. Fără nici urmă de flirt. Pun pariu că şi-a înclinat şi pălăria în loc să îţi sărute mâna.

Liza a zâmbit larg, văzând că mă încruntam.

— Scoate-ţi masca, Audrey Rose! Mărturiseşte-i temerile tale. Te asigur că lui Thomas nu îi pasă de baston sau de piciorul tău beteag. El s-a îndrăgostit de sufletul tău. Îţi oferă ocazia de a-ţi decide singură soarta, dar, crede-mă, te iubeşte cu toată inima.

M-am întors. Nu voiam ca Liza să vadă lacrimile care începuseră să îmi curgă pe obraji.

— Cum rămâne cu tine şi cu Houdini? am întrebat, schimbând subiectul. Ştii că nu te-a minţit, nu?

Liza şi-a coborât iar privirea spre lăzile trupei de circ.

— Ştiu. Doar că, deşi îl ador, îmi doresc un alt fel de viitor. Circul a fost o experienţă palpitantă, dar, oricât de greu ţi-ar fi să crezi, îmi e dor de mama.

Acum eu am fost cea care a pufnit în râs. Liza m-a înghiontit.

— Harry va găsi o femeie care să îl facă fericit, iar eu voi găsi pe altcineva. Acum, nu mai încerca să te ascunzi de propriul adevăr. Spune-i lui Thomas că îl iubeşti sau îţi vei petrece restul zilelor regretând acest moment!

— Dar dacă pleacă din cauza accidentului? Dacă el…

— Scuză-mă, a zis Liza, dregându-şi glasul şi înclinându-şi bărbia spre capătul opus al punţii. Mi se pare că o văd pe doamna Harvey făcând cu mâna. Trebuie să merg la ea pe dată.

— Serios?

Mi-am şters lacrimile şi m-am întors la ea, iritată de plecarea bruscă a verişoarei mele. Dar dojana mi-a murit pe buze când am întâlnit privirea lui Thomas. Reuşise să se strecoare lângă mine, ca un magician adevărat. Am clătinat din cap pe când Liza mi-a făcut cu ochiul peste umăr, grăbindu-se să plece. Lacrimile au început să îmi curgă iar libere pe faţă în timp ce Thomas mă privea atent. Le-am şters cu furie. Uram că, deşi îmi puteam ţine emoţiile în frâu în timpul unei anchete, în afara laboratorului, acestea mă aveau în puterea lor.

— Cresswell! am zis, ridicându-mi bărbia. Credeam că ai treabă.

— Am avut, a zis el simplu. Vezi tu, s-a întâmplat să îl întreb pe lordul Crenshaw de unde avea un baston aşa de frumos când unchiul tău şi cu mine am realizat ultimul interogatoriu al anchetei. Imaginează-ţi ce surprins am fost când a spus că l-a cumpărat chiar de aici, din New York. De fapt, magazinul este la doar o stradă distanţă.

Thomas s-a apropiat, arătând cu mâna direcţia în care trebuie să se fi aflat magazinul.

— Cred că trandafirul acesta îl bate pe acela pe care a încercat Mefistofel să ţi-l dea.

— Poftim?

Thomas a aruncat un baston în aer cu o mână, apoi l-a prins cu cealaltă, şi mi l-a întins, aşezându-se în genunchi. Era un splendid baston din abanos, cu mânerul sculptat în formă de trandafir. Băţul arăta ca tulpina florii, cu tot cu ghimpi. M-am uitat la el. Nu ştiam ce să spun. Obiectul era o operă uimitoare de artă.

— Thomas, este…

— Aproape la fel de frumos ca mine?

Am râs, deşi câteva lacrimi trădătoare mi s-au prelins pe obraji.

— Într-adevăr!

În ochii lui Thomas se citea acum seriozitatea, iar inima mi-a tresărit.

— Munca noastră va fi întotdeauna importantă pentru amândoi. Dar inima mea este a ta, pe de-a întregul, Wadsworth. Indiferent de ce se întâmplă. Doar moartea mi te poate scoate din suflet şi, chiar şi atunci, voi lupta cu tot ce am ca să-ţi păstrez iubirea aproape. Acum şi pentru totdeauna.

Avusesem aproape aceleaşi gânduri înainte ca totul să se transforme într-un coşmar, pe scenă. Mi-am trecut mâinile prin părul lui, rotind o buclă pe când îl priveam în ochi. Privirea îi era plină de adoraţie sinceră. Sentimentele noastre nu erau simple iluzii, dar erau magice. Mi-am lăsat mâna să cadă şi am strâns noul baston, testându-i greutatea.

— Ştii, cred că acesta este cel mai preţios trandafir pe care l-am primit vreodată.

Un zâmbet jucăuş a răsărit pe buzele lui Thomas.

— Şi trucul meu magic a fost destul de impresionant. Crezi că Mefistofel mă va primi în trupa lui? Aş putea exersa. De fapt, a zis el, trecându-mi braţul pe după braţul lui şi potrivindu-şi pasul cu paşii mei nesiguri, ar trebui să facem un număr împreună. Ce zici de „Uimitorii Cressworth”? Sună plăcut.

— Cressworth? Tu chiar ne-ai combinat numele? Şi de ce este numele tău primul?

M-am uitat la el cu coada ochiului. Pe chip îmi juca un zâmbet, în ciuda eforturilor de a-l împiedica.

— Cred că partea uimitoare a numărul nostru ar fi să ţinem publicul treaz în ciuda vorbăriei tale pline de duh.

— Afurisito! a exclamat el. Ce nume sugerezi?

— Hmmm, am făcut, sprijinindu-mă pe baston şi prefăcându-mă că mă gândesc intens. Cred că vom avea suficient timp la dispoziţie să găsim o soluţie.

— Mmm! Apropo, m-am gândit!

— Ăsta este întotdeauna un lucru problematic.

— Într-adevăr.

Thomas reuşise să-şi strecoare mâinile în jurul taliei mele.

— Am pândit deja pe aleile Londrei, am umblat prin labirinturile pline de păianjeni, am supravieţuit unui carnaval mortal…