— Nu pot decât să fiu de acord, răspunde Shaw.

— Una este să schimbăm evenimentele din ultimele două zile. Nu mă înțelegeți greșit, dar este un lucru incredibil de periculos și nu ar trebui să-l mai faceți vreodată. Este cu totul altceva însă să salvați viețile a milioane de oameni care au trăit cu jumătate de secol în urmă. De dragul discuției… dacă am găsi o modalitate de a împiedica să aibă loc al Doilea Război Mondial? Dacă, din cauza acțiunilor noastre, treizeci de milioane de oameni ar trăi în loc să fi murit? Poate credeți că asta sună uimitor. Priviți mai bine! Cum poți calcula potențialul de bine sau rău al morții acelor oameni? Cine poate spune dacă nu cumva acțiunile unui monstru precum Hitler, Stalin sau Pol Pot nu au prevenit ascensiunea unui tiran mult mai mare? O alterare de o asemenea anvergură ar schimba prezentul în mod sigur, dincolo de puterea noastră de înțelegere. Ar anula căsătoriile și nașterile a milioane de oameni. Fără Hitler, o întreagă generație de imigranți nu ar fi venit vreodată în SUA. Sau, și mai simplu spus, dacă iubitul străstrăbunicii tale nu moare în război, ea se căsătorește cu el în locul străstrăbunicului tău. Bunicii tăi nu se nasc niciodată și – al naibii de evident – nici voi. Se uită la Albert. Ești teoretician de sisteme, nu? Poți concepe vreo modelare a acestei situații astfel încât să extrapolezi modificările populației planetei la acest nivel colosal?

— Da, aș putea dezvolta câteva modele, dar, referitor la ce spui tu, a urmări cauza și efectul cu un asemenea set imens de date este practic imposibil. Sunt de acord că ne învârtim periculos de aproape pe lângă legea consecințelor neintenționate. Uite un exercițiu de gândire la care să cugetăm pe loc.

Dacă Anglia nu ar fi declarat război Germaniei din cauza unui lucru făcut de noi, atunci Alan Turing, părintele computerului și al inteligenței artificiale, nu ar fi fost hotărât să spargă tehnologia germană de cifrare. Poate că acum încă ar fi continuat să consolideze fundația lumii moderne, bazată pe microcipuri, în care trăim. Dar, din nou, poate că nu. Sau într-un grad mai mic. Și câte vieți au fost salvate pe baza acestei tehnologii care ne protejează? Mai multe decât viețile pierdute în al Doilea Război Mondial? Bulgărele de zăpadă „cum ar fi dacă” se rostogolește la infinit.

— Notat, spune Shaw. Acestea sunt tipurile de discuții pe care trebuie să le purtăm. Se uită la Helena. De aceea te vreau aici. Nu mă vei opri să folosesc scaunul, dar poate mă poți ajuta să îl folosesc cu înțelepciune.

ZIUA 17

Își petrec prima săptămână stabilind regulile de bază, printre care…

Singurele persoane care au voie să folosească scaunul sunt agenții instruiți, precum Timoney și Steve.

Scaunul nu poate fi utilizat pentru modificarea evenimentelor din istoriile personale ale membrilor echipei sau ale prietenilor și familiilor lor.

Scaunul nu poate fi utilizat pentru a trimite agenții mai departe de cinci zile în trecut.

Singurul scop al utilizării scaunului este prevenirea tragediilor și dezastrelor groaznice, care pot fi tratate simplu și anonim de către un agent.

Toate deciziile de a utiliza scaunul vor fi supuse la vot.

Albert decide să numească grupul lor „Departamentul Prevenirii Rahaturilor Extrem de Groaznice” și, ca multe nume care încep ca o glumă proastă, fără a fi înlocuite rapid, numele acesta rămâne permanent.

ZIUA 25

Două săptămâni mai târziu, Shaw trimite propunerea următoarei misiuni pentru a fi analizată de grup, aducând chiar o fotografie pentru a-și argumenta cazul.

Cu douăzeci și patru de ore în urmă, în Lander, Wyoming, o fată de unsprezece ani a fost găsită ucisă în dormitorul ei. Se remarcă un modus operandi similar cu alte cinci crime anterioare, care au avut loc într-o perioadă de opt săptămâni, în orașe izolate din vestul american.

Făptașul a intrat prin efracție în dormitor, undeva între unsprezece seara și patru dimineața, utilizând un tăietor de sticlă. Victimei i-a pus căluș și a violat-o în timp ce părinții ei dormeau fără să știe nimic, într-o altă cameră de pe holul alăturat.

— Spre deosebire de crimele anterioare, spune Shaw, când victimele au fost găsite abia câteva zile sau săptămâni mai târziu, de data asta a lăsat-o în pat, învelită în pături, iar părinții au găsit-o în dimineața următoare. Ceea ce înseamnă că avem o fereastră clară de timp, în care a avut loc crima, și știm locul exact. Nu încape nicio îndoială că acest monstru va face asta din nou. Aș vrea să votăm pentru utilizarea scaunului, iar eu votez prin „da”.

Imediat, Timoney și Steve votează pentru.

— Cum propuneți ca Steve să scape de ucigaș? întreabă Albert.

— La ce te referi?

— Ei bine, se poate face totul în liniște, interceptându-l pe tip, ducându-l în mijlocul pustietății și băgându-l apoi în pământ, într-o groapă unde nu-l va mai găsi nimeni, niciodată. Și ar mai fi modalitatea zgomotoasă, când viitorul ucigaș este găsit în tufișuri cu gâtul tăiat, chiar sub fereastra pe care urma să intre, cu tăietorul de sticlă și cuțitul la el. Cu versiunea zgomotoasă am anunța, practic, existența Departamentului Prevenirii Rahaturilor Extrem de Groaznice. Poate că vrem să facem acest anunț, poate că nu. Eu doar ridic întrebarea.

Helena privește cea mai tulburătoare fotografie pe care a văzut-o vreodată și gândirea rațională se dezintegrează sub ea. În acest moment, nu vrea decât ca persoana care a făcut asta să sufere.

— Votul meu este să demontăm acest laborator și să formatăm serverele, spune ea. Dar dacă vă decideți să mergeți mai departe cu asta – îmi dau seama că nu vă pot opri –, atunci omorâți-l pe animalul ăsta și lăsați-l cu instrumentele incriminatorii sub fereastra fetei.

— De ce, Helena? întreabă Shaw.

— Pentru că, dacă oamenii vor afla că cineva, o entitate, se află în spatele acestor mutări de realitate, atunci conștientizarea muncii voastre începe să capete o dimensiune mitică.

— Vrei să spui ca Batman? întreabă Albert zâmbind.

— Dacă scopul vostru este să reparați răul pe care îl fac oamenii, este în interesul oamenilor răi să se teamă de voi, răspunde Helena dându-și ochii peste cap. În plus, dacă îl vor găsi pe tipul ăsta aproape de locul crimei, gata să dea buzna în casă, autoritățile îl vor lega de celelalte crime și astfel putem spera că celelalte familii se vor simți mai consolate.

— Vrei să zici că devenim o sperietoare? spune Timoney.

— Dacă cineva alege să nu comită o atrocitate fiindcă se teme de un grup din umbră care are abilitatea de a manipula memoria și timpul, atunci această misiune e una cu care nu va trebui să vă confruntați, căci nu implică amintiri false pe care să fiți nevoiți să le creați la un moment dat. Așa că da. Deveniți sperietoarea.

ZIUA 24

Steve găsește criminalul de copii la 1:35 dimineața, exact când începea să taie o gaură în fereastra dormitorului lui Daisy Robinson. Îl leagă cu bandă la gură și la încheieturi și îl taie încet, de la o ureche la alta, privindu-l cum se zvârcolește și sângerează până la moarte pe pământ, lângă casă.

ZIUA 31

În săptămâna următoare, refuză să intervină într-o deraiere de tren de pe dealurile din Texas, în care mor nouă oameni și mulți alții sunt răniți.

ZIUA 54

Când un avion regional se prăbușește în pădurea veșnic verde din sudul Seattle-ului, aleg din nou să nu utilizeze scaunul, grupul argumentând că, la fel ca în cazul deraierii, până când se va determina cauza accidentului, va fi trecut prea mult timp ca să mai fie trimiși înapoi Steve și Timoney.

ZIUA 58

Zi după zi, devin din ce în ce mai clare tipurile de tragedii care sunt cel mai potrivite pentru a fi rezolvate. Dacă există o ezitare sau o îndoială de orice fel, spre ușurarea Helenei, aleg să nu intervină.

Ea continuă să fie ținută captivă în clădirea de apartamente din apropiere de Sutton Place. Alonzo și Jessica i-au permis să înceapă să iasă la plimbare seara.

Unul dintre ei o urmărește de la o jumătate de cvartal distanță, iar celălalt stă la o jumătate de cvartal în față.

Este prima săptămână din ianuarie, iar aerul polar al nopții o lovește peste față printre clădiri. Dar se bucură de falsa libertate de a se plimba prin New York noaptea, imaginându-și că este cu adevărat singură.

Devine contemplativă, gândindu-se la părinții ei și la Barry. Se tot întoarce la ultima imagine pe care o are cu el – stând în laboratorul lui Slade exact înainte să se stingă luminile.

Și apoi, un minut mai târziu, sunetul vocii lui, strigându-i să plece.

Lacrimile i se scurg pe chip.

Cei mai importanți trei oameni din viața ei nu mai sunt și nu îi va mai revedea niciodată. Singurătatea acută a acestei realități o taie până la os.

Are patruzeci și nouă de ani și se întreabă dacă asta înseamnă să te simți cu adevărat bătrân – nu doar o deteriorare fizică, ci și una interpersonală. O tăcere care crește, provocată de oamenii pe care îi iubești cel mai mult, care te-au modelat și ți-au definit lumea, continuând cu orice ar veni după aceea.

Fără vreo cale de scăpare, fără o soluție la orizont și fără cei pe care îi iubește alături, se întreabă cu teamă cât va mai putea face asta.

ZIUA 61

Timoney se întoarce într-o amintire pentru a opri un vânzător de asigurări tulburat, de cincizeci și doi de ani, să se alăture unei demonstrații politice din Berkley și să masacreze douăzeci și opt de studenți cu o pușcă de asalt.

ZIUA 70