— Ce înseamnă asta?
El clatină din cap.
— Despre ce vorbești, Marcus? Ce vrei să spui cu „așa cum am călătorit eu”?
Slade se uită la ea, încă sângerând, apoi zumzetul procesoarelor cuantice amuțește, iar încăperea se cufundă brusc în tăcere.
Unul câte unul, monitoarele din terminal se întunecă. În timp ce Barry se uită întrebător la Helena, toate luminile se sting.
BARRY
7 noiembrie 2018
În ochi îi persistă imaginea Helenei, a lui Slade și a scaunului.
Apoi nimic.
Laboratorul se află într-un întuneric deplin.
Niciun sunet, cu excepția bătăilor inimii sale.
Undeva în față, unde cu câteva secunde în urmă stătea Slade, Barry aude zgomotul cuiva care se deplasează pe podea.
Un foc de pușcă asurzitor luminează camera preț de o fracțiune de secundă – suficient pentru ca Barry să-l vadă pe Slade dispărând dincolo de pragul ușii.
Face un pas ezitant în față, în timp ce ochii lui încă își revin după străfulgerarea de lumină de la arma Helenei. Întunericul este spart de pete portocalii. Ușa prinde contur, iar luminile clădirilor din jur se strecoară prin ferestrele de pe hol.
După focul de armă asurzitor, reușește să înregistreze sunetul unor pași care se îndepărtează rapid pe coridor. Barry se gândește că Slade nu a avut timp, în acele câteva secunde de întuneric, să pună mâna pe revolver, dar nu poate să fie sigur.
Cel mai probabil, se grăbește să ajungă la una dintre scări.
Vocea Helenei se aude din prag, doar o șoaptă:
— Îl vezi?
— Nu. Așteaptă aici până când îmi dau seama ce se întâmplă.
Aleargă pe lângă ferestrele care dezvăluie noaptea ploioasă din Manhattan. De undeva de la etaj, se aude un sunet sacadat, ca și când cineva ar cânta la o tobă.
Trece de următorul colț și ajunge într-un întuneric deplin, iar când se apropie de coridorul principal, piciorul lui lovește ceva pe podea.
Se apleacă și atinge bluza îmbibată de sânge a lui Slade. Tot nu poate să vadă nimic, dar recunoaște șuieratul unui plămân perforat care nu poate să tragă aer complet și aude gâlgâiturile lui Slade, care se îneacă în propriul sânge.
E cuprins de o teroare rece. Își trece mâna peste zid și ajunge la intersecția mai multor coridoare.
Pentru o clipă, singurul sunet vine dinspre Slade, care se stinge încet chiar în spatele lui.
Apoi ceva șuieră prin fața lui și un glonț se înfige în peretele din spatele său.
Câteva focuri de armă cu amortizor îl ajută să observe șase ofițeri lângă grupul de ascensoare, toți cu căști și cu armuri tactice, precum și cu arme de asalt pe umeri.
Barry se retrage după colț și strigă:
— Detectiv Sutton, NYPD! Secția 24!
— Barry?
Cunoaște vocea aceea.
— Gwen?
— Ce dracului se întâmplă, Barry? Apoi strigă spre cei din jurul ei: Îl cunosc, îl cunosc!
— Ce faci aici? o întreabă Barry.
— Ni s-au raportat focuri de armă în clădirea asta. Ce faci tu aici?
— Gwen, trebuie să îți iei echipa de aici și să mă lași să…
— Nu este echipa mea.
— A cui este?
De pe hol se aude vocea răsunătoare a unui bărbat:
— Drona noastră arată semne de căldură în una dintre camerele din spatele tău.
— Nu reprezintă o amenințare, spune Barry.
