În a opta zi petrecută în apartament, Helena stă la bufetul din bucătărie, mâncând la micul dejun huevos rancheros și privind lumina soarelui pătrunzând prin fereastra care dă spre râu.
În această dimineață, a analizat în oglinda din baie rândul de copci de pe frunte și vânătaia neagră și gălbuie, deja pe trecute, provocată de ofițerul SWAT care a lovit-o, făcând-o să-și piardă cunoștința, pe scara clădirii lui Slade în timp ce încerca să fugă.
În fiecare zi durerea cedează, iar teama și nesiguranța cresc.
Mănâncă încet, încercând să nu se gândească la Barry, pentru că, atunci când își imaginează chipul lui, neajutorarea ei devine insuportabilă, iar faptul că nu știe ce se întâmplă o face să vrea să urle.
Zăvorul se mișcă și Helena privește spre holul mic în timp ce ușa se deschide; apare un bărbat care, până acum, a existat numai într-o amintire moartă.
Rajesh Anand se adresează cuiva de pe hol:
— Închide ușa și oprește camerele.
— La naiba, Raj! Helena se dă jos de pe scaunul de la bufet și vine pe hol în întâmpinarea bărbatului. Ce cauți aici?
— Am venit să te văd.
O privește pe Helena cu un aer de încredere pe care nu îl avea când lucrau împreună pe platformă. Pare să arate mai bine odată cu vârsta, iar trăsăturile sale sunt îngrijite, delicate și frumoase. Poartă costum și ține în mâna stângă o servietă. La colțurile ochilor i se formează riduri de fiecare dată când zâmbește.
Intră în sufragerie și stau față în față pe canapelele de piele.
— Te simți confortabil aici? o întreabă el.
— Raj, ce se întâmplă?
— Ești ținută într-o casă păzită.
— Sub autoritatea cui?
— Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansate în domeniul Apărării.
Ei i se strânge stomacul.
— DARPA?
— Helena, pot să-ți aduc ceva?
— Răspunsuri. Sunt în arest?
— Nu.
— Deci sunt reținută.
El încuviințează.
— Vreau un avocat.
— Nu este posibil.
— Cum adică nu este posibil? Sunt cetățean american. Asta nu este ilegal?
— Se poate.
Raj ridică servieta și o așază pe masă. Pielea neagră e uzată pe alocuri, iar părțile de alamă sunt foarte pătate.
— Știu că nu e mare lucru, spune el. A fost a tatălui meu. Mi-a dat-o în ziua în care am plecat spre America.
Când începe să manevreze mecanismul de deschidere, Helena spune:
— Era un bărbat cu mine la etajul șaptesprezece al acelei…
— Barry Sutton?
— Ei nu vor să-mi spună ce s-a întâmplat cu el.
— Pentru că ei nu știu. A fost ucis.
Știa.
A simțit-o în oase toată săptămâna în care a stat încuiată în acea închisoare de lux.
Și tot o face să cedeze.
În timp ce plânge, chipul i se schimonosește de durere pe măsură ce copcile de pe frunte i se întind.
— Îmi pare foarte rău, spune Raj. A tras în echipa SWAT.
Helena se șterge la ochi și privește peste masă.
