— Singurul parametru care contează pentru mine este vechimea amintirii, care trebuie să aibă cel puțin trei ani, spune Shaw.
Raj deschide compartimentul încorporat în tetiera scaunului și desface tijele telescopice de titan, pe care le fixează în lăcașuri pe exteriorul microscopului.
— Amintirea nu trebuie să fie extinsă, spune el. Trebuie doar să fie vie. Durerea și plăcerea sunt marcaje bune. Deci este o emoție puternică. Nu-i așa, Helena?
Ea nu spune nimic. Privește cum se desfășoară cel mai mare coșmar al ei – scaunul – într-un laborator guvernamental.
Raj se apropie de terminal, pregătește un nou fișier de înregistrare și aduce tableta care funcționează drept telecomandă.
Se așază pe scaun lângă Timoney și spune:
— Cea mai bună modalitate de a înregistra o amintire, mai ales la început, este să o parcurgi vorbind. Încearcă să mergi mai adânc decât doar ceea ce ai văzut și ai simțit. Amintirea sunetelor, a gusturilor și a mirosurilor, toate sunt importante pentru o redare vie. Începem oricând ești gata.
Timoney închide ochii, apoi trage adânc aer în piept.
Își amintește cum stătea la barul cu blat de cupru al unui local pe care îl frecventează în Village, așteptând bourbonul pe care l-a comandat. O femeie s-a strecurat lângă ea ca să îl cheme pe barman și s-a lovit de Timoney, ajungând suficient de aproape încât Timoney să îi miroasă parfumul. Femeia s-a întors ca să își ceară scuze și s-au privit în ochi preț de trei secunde.
Timoney știa că, oricând s-ar fi urcat în rezervor, avea să moară. Era deopotrivă incitată și îngrozită de perspectivă. De fapt, motivul pentru care a ieșit în oraș în seara aceea era nevoia unei conexiuni fizice.
— Avea pielea de culoarea cafelei cu frișcă și buzele ei m-au dat gata. Voiam atât de mult s-o ating… Dumnezeule, aveam mare nevoie tare să mi-o trag, dar doar am zâmbit și am spus: „Este în regulă, nu-ți face griji!” Viața este alcătuită dintr-un milion de astfel de regrete, nu-i așa?
Timoney deschide ochii.
— Cum a fost?
Raj ține tableta ca să le arate tuturor: NUMĂR SINAPTIC – 156.
— Este suficient? întreabă Shaw.
— Tot ce este peste 120 se află într-o zonă sigură.
Introduce apoi o perfuzie în antebrațul stâng al lui Timoney și montează portul de injecție. Timoney își dă jos uniforma și se îndreaptă spre rezervor.
Raj deschide trapa și Shaw îi oferă mâna în timp ce ea urcă.
Shaw spune, privind în jos spre soldatul său:
— Îți amintești tot ce am discutat?
— Da. Nu sunt sigură la ce să mă aștept.
— Ca să fiu sincer, niciunul dintre noi nu este. Ne vedem pe partea cealaltă.
Raj închide trapa și se mută la terminal. Shaw stă în spatele lui, iar Helena se apropie să studieze monitoarele. Protocolul de reactivare este deja inițiat; Raj verifică din nou dozajul de Rocuronium și tiopental sodic.
— Domnule Shaw? zice Helena.
El ridică privirea spre ea.
— În momentul acesta, suntem singurii oameni din lume care controlează scaunul.
— Așa sper.
— Te implor… Încearcă să te controlezi… Utilizarea lui nu a dus decât la haos și durere.
— Poate că la comanda sa se aflau oamenii nepotriviți.
— Omenirea nu are înțelepciunea de a gestiona acest gen de putere.
— Sunt pe cale să-ți dovedesc contrariul.
Ea se gândește cum să oprească asta, dar vede lângă ușă doi paznici înarmați. Dacă ar încerca ceva, vor sări pe ea în câteva secunde.
Raj ia casca și rostește în microfon:
— Timoney, începem în zece secunde.
În boxă se aude respirația precipitată a femeii.
— Sunt gata.
Raj activează portul de injecție. Echipamentul lui Slade s-a îmbunătățit vizibil de la ultimele lor zile pe platformă, când era nevoie ca un medic să monitorizeze subiecții de test și să își spună părerea despre când ar trebui acționat laserul. Acest nou program automatizează secvența medicamentelor pe baza raportării în timp real a semnelor vitale, acționând laserul numai când este detectată eliberarea de dimetiltriptamină.
— Cât mai durează până la trecere? întreabă Shaw.
— Depinde de cum reacționează corpul ei la medicamente.
Rocuroniumul este introdus, fiind urmat, treizeci de secunde mai târziu, de tiopentalul sodic.
