— Imposibil. I-am văzut intrând în casă. Toată lumea a verificat în debarale? Sub paturi?

Pe afișajul luminos, Barry o privește pe Helena în timp ce tastează ultimul număr.

Zumzetul ascuțit al rotițelor interne se poate auzi în anticameră și poate că și dincolo. Barry și Helena se uită unul în ochii celuilalt în timp ce toate cele zece zăvoare se retrag unul câte unul, cu sunetul unor focuri de armă cu amortizor.

De partea cealaltă a ușii ascunse se aude vocea unei femei:

— Ai auzit asta? Pare să vină din peretele ăsta.

Barry aude mâinile care pipăie pietrele false. Helena deschide ușa grea. El o urmează peste prag, într-un alt loc întunecat, exact când ușa ascunsă se deschide.

— E ceva aici, în spate! strigă un soldat.

Helena închide ușa seifului și tastează codul de blocare pe panoul cu taste de pe partea cealaltă, iar cele zece zăvoare se blochează din nou.

Când aprinde luminile, apare o scară de metal îngustă, ce se întinde nouă metri în pământ.

Temperatura scade pe măsură ce coboară.

Soldații se împing în ușa seifului.

— Vor găsi o modalitate de intrare, spune Barry.

— Atunci, să ne grăbim!

Coboară trei etaje în subteran, până în punctul în care scara se termină, și ajung în pragul unei uși care duce spre un laborator de o sută optzeci și cinci de metri pătrați, unde și-au petrecut o mare parte din orele zilelor din ultimii cincisprezece ani. Este, din toate punctele de vedere, un buncăr modern, cu un sistem de recirculare și filtrare a aerului, un sistem electric independent, alimentat cu energie solară, o galeră, camere de dormit și rații de apă și mâncare pentru un an.

— Ce-ți face piciorul? o întreabă Barry.

— Nu contează.

Ea șchiopătează pe lângă fotoliul Eames, pe care l-au transformat într-un scaun de memorie, apoi se deplasează într-o zonă a laboratorului pe care au utilizat-o pentru imagistica creierului și studiul lor asupra procesării amintirilor moarte.

Helena se așază la terminal și încarcă programul de reactivare a memoriei pe care îl țin mereu pregătit în caz de urgență. De vreme ce a mapat deja amintirea primului ei drum cu mașina, de când a împlinit șaisprezece ani, se poate duce direct în încăperea de deprivare.

— Am crezut că vom avea mai mult timp azi, spune Barry.

— Și eu.

Deasupra lor se aude o explozie care zguduie podeaua și pereții. Din tencuiala tavanului cade praf, ca o zăpadă fină.

Barry se întoarce prin laborator la baza scărilor. Aerul este plin de praf, dar nu aude voci care se apropie, mici pași.

În laborator, o vede pe Helena dându-și jos bluza și bustiera, apoi și pantalonii scurți.

Stă în fața lui goală, punându-și casca și sângerând din piciorul drept. Lacrimile i se scurg pe chip.

El se apropie de soția lui și o îmbrățișează, în timp ce o altă explozie zguduie fundația laboratorului lor subteran.

— Nu-i lăsa să intre aici, spune ea.

Se șterge la ochi și îl sărută, apoi Barry o ajută să se urce în rezervor.

Când începe să plutească în apă, el o privește și îi spune:

— Voi fi în acel bar din Portland, în octombrie 1990, și te voi aștepta.

— Nici măcar n-o să mă recunoști.

— Sufletul meu îl va recunoaște pe al tău. În orice timp.

El închide trapa și se duce la terminal. E liniște preț de un moment și nu se aude niciun sunet cu excepția bâzâitului serverelor.

Barry inițiază programul de reactivare și se sprijină de spătarul scaunului, încercând să cuprindă cu mintea tot ce urmează mai departe.

O explozie asurzitoare crapă pereții și podeaua de beton de sub picioarele lui. Barry se întreabă dacă nu cumva elicopterul a lansat o bombă peste casa lor.

Prin fante intră fum, iar panourile luminoase încep să pâlpâie, dar programul de reactivare continuă să ruleze.

Se duce din nou la scară – singura cale de ieșire sau de intrare în laborator.

Acum aude voci deasupra și vede raze de lumină mișcându-se prin fum și praf.

Au trecut de ușa seifului și cizmele lor se aud coborând pe treptele de metal.

Barry trântește ușa laboratorului și trage zăvorul. Este doar o ușă de metal, contra incendiului – probabil o vor dărâma dintr-o lovitură.

Se întoarce apoi la terminal și studiază semnele vitale ale Helenei. Deja inima i s-a oprit de câteva minute.

Se aude o lovitură de pe partea cealaltă a ușii.

Din nou.

Și din nou.

Se aude o mitralieră, apoi încă o cizmă sau un umăr se izbește de metal.

În mod miraculos, ușa rezistă.

— Haide, spune Barry.

Aude voci care strigă pe scară, apoi o explozie asurzitoare care îi face urechile să țiuie – pare să fie o grenadă.

În locul unde era ușa, apare un perete de fum și un soldat intră în laborator, îndreptând o pușcă automată spre Barry.

El ridică brațele deasupra capului și se saltă încet de pe scaun, în timp ce tot mai mulți soldați intră în laborator.

Ecranul de la terminal, care arată starea laserului, afișează o alertă – EMITERE DE DMT DETECTATĂ.