— În teorie? întreabă Helena. Nu ar trebui să avansați cu informații mai bune decât cele teoretice dacă vorbim despre modificarea naturii realității?
— Albert, propui să eliminăm cu totul călătoria în trecutul îndepărtat? întreabă Shaw. Pentru că am aici o listă… Atinge un caiet îmbrăcat în piele neagră… de atrocități și dezastre din secolele XX și XXI. Doar propun câteva idei, dar dacă am găsi un om de nouăzeci de ani cu instructaj de lunetist în trecut? O minte ascuțită? Cu amintiri limpezi? Helena, care este cea mai mică vârstă la care te simți confortabil să trimiți pe cineva înapoi într-o amintire?
— Nu-mi vine să cred că discutăm asta.
— Doar vorbim acum. La masa asta nu există idei proaste.
— Creierul feminin se maturizează complet la douăzeci și unu de ani, spune ea. Creierul masculin, câțiva ani mai târziu. O persoană de șaisprezece ani probabil că ar putea să gestioneze asta, dar am avea nevoie de testare ca să fim siguri. Există posibilitatea ca, atunci când trimitem pe cineva înapoi în amintirile sale la o vârstă prea timpurie, funcțiile sale cognitive să se prăbușească, pur și simplu. Conștiința unui adult îndesată într-un creier subdezvoltat ar putea fi un dezastru.
— Sugerezi ce cred eu că sugerezi, John? întreabă Albert. Să trimitem agenți cu patruzeci, cincizeci, șaizeci de ani în urmă ca să asasineze dictatori înainte să apuce să ucidă milioane de oameni?
— Sau să oprim un asasinat care a devenit catalizatorul unei tragedii epice – de exemplu, când Gavrilo Princip, un sârb bosniac, l-a ucis pe arhiducele Franz Ferdinand, în 1914, și astfel a dărâmat prima piesă de domino dintr-un lanț care, în cele din urmă, a declanșat Primul Război Mondial. Pur și simplu, supun discuției acest aspect. Stăm într-o cameră cu un aparat de o putere incredibilă.
Se așterne o tăcere sobră.
Helena se așază din nou. Inima îi bate cu putere și i se usucă gura.
— Singurul motiv pentru care încă sunt la masa asta este acela că cineva trebuie să fie vocea rațiunii, spune ea.
— Nu pot decât să fiu de acord, răspunde Shaw.
— Una este să schimbăm evenimentele din ultimele două zile. Nu mă înțelegeți greșit, dar este un lucru incredibil de periculos și nu ar trebui să-l mai faceți vreodată. Este cu totul altceva însă să salvați viețile a milioane de oameni care au trăit cu jumătate de secol în urmă. De dragul discuției… dacă am găsi o modalitate de a împiedica să aibă loc al Doilea Război Mondial? Dacă, din cauza acțiunilor noastre, treizeci de milioane de oameni ar trăi în loc să fi murit? Poate credeți că asta sună uimitor. Priviți mai bine! Cum poți calcula potențialul de bine sau rău al morții acelor oameni? Cine poate spune dacă nu cumva acțiunile unui monstru precum Hitler, Stalin sau Pol Pot nu au prevenit ascensiunea unui tiran mult mai mare? O alterare de o asemenea anvergură ar schimba prezentul în mod sigur, dincolo de puterea noastră de înțelegere. Ar anula căsătoriile și nașterile a milioane de oameni. Fără Hitler, o întreagă generație de imigranți nu ar fi venit vreodată în SUA. Sau, și mai simplu spus, dacă iubitul străstrăbunicii tale nu moare în război, ea se căsătorește cu el în locul străstrăbunicului tău. Bunicii tăi nu se nasc niciodată și – al naibii de evident – nici voi. Se uită la Albert. Ești teoretician de sisteme, nu? Poți concepe vreo modelare a acestei situații astfel încât să extrapolezi modificările populației planetei la acest nivel colosal?
— Da, aș putea dezvolta câteva modele, dar, referitor la ce spui tu, a urmări cauza și efectul cu un asemenea set imens de date este practic imposibil. Sunt de acord că ne învârtim periculos de aproape pe lângă legea consecințelor neintenționate. Uite un exercițiu de gândire la care să cugetăm pe loc.
Dacă Anglia nu ar fi declarat război Germaniei din cauza unui lucru făcut de noi, atunci Alan Turing, părintele computerului și al inteligenței artificiale, nu ar fi fost hotărât să spargă tehnologia germană de cifrare. Poate că acum încă ar fi continuat să consolideze fundația lumii moderne, bazată pe microcipuri, în care trăim. Dar, din nou, poate că nu. Sau într-un grad mai mic. Și câte vieți au fost salvate pe baza acestei tehnologii care ne protejează? Mai multe decât viețile pierdute în al Doilea Război Mondial? Bulgărele de zăpadă „cum ar fi dacă” se rostogolește la infinit.
— Notat, spune Shaw. Acestea sunt tipurile de discuții pe care trebuie să le purtăm. Se uită la Helena. De aceea te vreau aici. Nu mă vei opri să folosesc scaunul, dar poate mă poți ajuta să îl folosesc cu înțelepciune.
ZIUA 17
Își petrec prima săptămână stabilind regulile de bază, printre care…
Singurele persoane care au voie să folosească scaunul sunt agenții instruiți, precum Timoney și Steve.
Scaunul nu poate fi utilizat pentru modificarea evenimentelor din istoriile personale ale membrilor echipei sau ale prietenilor și familiilor lor.
Scaunul nu poate fi utilizat pentru a trimite agenții mai departe de cinci zile în trecut.
Singurul scop al utilizării scaunului este prevenirea tragediilor și dezastrelor groaznice, care pot fi tratate simplu și anonim de către un agent.
Toate deciziile de a utiliza scaunul vor fi supuse la vot.
Albert decide să numească grupul lor „Departamentul Prevenirii Rahaturilor Extrem de Groaznice” și, ca multe nume care încep ca o glumă proastă, fără a fi înlocuite rapid, numele acesta rămâne permanent.
ZIUA 25
Două săptămâni mai târziu, Shaw trimite propunerea următoarei misiuni pentru a fi analizată de grup, aducând chiar o fotografie pentru a-și argumenta cazul.
Cu douăzeci și patru de ore în urmă, în Lander, Wyoming, o fată de unsprezece ani a fost găsită ucisă în dormitorul ei. Se remarcă un modus operandi similar cu alte cinci crime anterioare, care au avut loc într-o perioadă de opt săptămâni, în orașe izolate din vestul american.
Făptașul a intrat prin efracție în dormitor, undeva între unsprezece seara și patru dimineața, utilizând un tăietor de sticlă. Victimei i-a pus căluș și a violat-o în timp ce părinții ei dormeau fără să știe nimic, într-o altă cameră de pe holul alăturat.
— Spre deosebire de crimele anterioare, spune Shaw, când victimele au fost găsite abia câteva zile sau săptămâni mai târziu, de data asta a lăsat-o în pat, învelită în pături, iar părinții au găsit-o în dimineața următoare. Ceea ce înseamnă că avem o fereastră clară de timp, în care a avut loc crima, și știm locul exact. Nu încape nicio îndoială că acest monstru va face asta din nou. Aș vrea să votăm pentru utilizarea scaunului, iar eu votez prin „da”.
Imediat, Timoney și Steve votează pentru.
— Cum propuneți ca Steve să scape de ucigaș? întreabă Albert.
— La ce te referi?
— Ei bine, se poate face totul în liniște, interceptându-l pe tip, ducându-l în mijlocul pustietății și băgându-l apoi în pământ, într-o groapă unde nu-l va mai găsi nimeni, niciodată. Și ar mai fi modalitatea zgomotoasă, când viitorul ucigaș este găsit în tufișuri cu gâtul tăiat, chiar sub fereastra pe care urma să intre, cu tăietorul de sticlă și cuțitul la el. Cu versiunea zgomotoasă am anunța, practic, existența Departamentului Prevenirii Rahaturilor Extrem de Groaznice. Poate că vrem să facem acest anunț, poate că nu. Eu doar ridic întrebarea.
Helena privește cea mai tulburătoare fotografie pe care a văzut-o vreodată și gândirea rațională se dezintegrează sub ea. În acest moment, nu vrea decât ca persoana care a făcut asta să sufere.
— Votul meu este să demontăm acest laborator și să formatăm serverele, spune ea. Dar dacă vă decideți să mergeți mai departe cu asta – îmi dau seama că nu vă pot opri –, atunci omorâți-l pe animalul ăsta și lăsați-l cu instrumentele incriminatorii sub fereastra fetei.
— De ce, Helena? întreabă Shaw.
— Pentru că, dacă oamenii vor afla că cineva, o entitate, se află în spatele acestor mutări de realitate, atunci conștientizarea muncii voastre începe să capete o dimensiune mitică.
— Vrei să spui ca Batman? întreabă Albert zâmbind.
— Dacă scopul vostru este să reparați răul pe care îl fac oamenii, este în interesul oamenilor răi să se teamă de voi, răspunde Helena dându-și ochii peste cap. În plus, dacă îl vor găsi pe tipul ăsta aproape de locul crimei, gata să dea buzna în casă, autoritățile îl vor lega de celelalte crime și astfel putem spera că celelalte familii se vor simți mai consolate.
— Vrei să zici că devenim o sperietoare? spune Timoney.
— Dacă cineva alege să nu comită o atrocitate fiindcă se teme de un grup din umbră care are abilitatea de a manipula memoria și timpul, atunci această misiune e una cu care nu va trebui să vă confruntați, căci nu implică amintiri false pe care să fiți nevoiți să le creați la un moment dat. Așa că da. Deveniți sperietoarea.
