— Este în regulă dacă asta simți.

— Nu e cazul.

— Vrei să fii cu mine din nou? îl întreabă ea.

— Te iubesc.

— Ăsta nu este un răspuns.

— Vreau să-mi petrec fiecare viață cu tine. Ți-am spus asta săptămâna trecută, spune el.

— Acum este diferit, dat fiind faptul că ai amintiri complete din toate cronologiile. Nu-i așa?

— Sunt cu tine, Helena. Abia dacă am pătruns în fizica timpului. Avem încă atâtea de învățat.

Își simte telefonul vibrând în buzunarul pardesiului. Această ultimă drumeție împreună în locul lor preferat a meritat, dar ar trebui să plece acum. Să se întoarcă în civilizație. Să privească lumea amintindu-și totul, apoi să plece înainte să vină soldații după ei, chiar dacă se îndoiește că vor fi găsiți prea rapid. De data asta au trăit cu identități noi.

Helena scoate telefonul și deblochează ecranul de pornire.

— O, Dumnezeule, spune ea.

Străduindu-se să se ridice în picioare, începe să alerge spre potecă, mișcându-se ciudat.

— Ce faci? o întreabă el.

— Trebuie să plecăm!

— Ce s-a întâmplat? strigă după ea.

— O să te părăsesc! îi răspunde Helena.

Se ridică în picioare și pornește după ea.

Sunt patru sute de metri în aval, printre brazi. Telefonul îi tot bâzâie – cineva îl bombardează cu mesaje – și, în ciuda bocancilor grei, ajunge la capătul potecii în mai puțin de cinci minute, lovindu-se de capota Jeepului lor aproape fără suflare și transpirând în echipamentul de iarnă.

Helena se așază rapid la volan, iar el se urcă pe scaunul pasagerului încă având rachetele de zăpadă în picioare. Ea pornește motorul și iese în trombă din parcarea goală, cu toate cauciucurile învârtindu-se nebunește pe pavajul acoperit de gheață.

— Helena, ce dracului?

— Uită-te la telefon!

Îl scoate din jachetă și citește primele rânduri ale unui mesaj de urgență de pe ecranul de pornire:

Alertă de urgență

ALERTĂ DE RACHETE BALISTICE DETECTATE

SPRE ȚINTE MULTIPLE DIN SUA.

CĂUTAȚI ADĂPOST IMEDIAT

ACESTA NU ESTE UN EXERCIȚIU.

Glisați pentru a citi mai mult.

— Ar fi trebuit să ne dăm seama de asta, spune ea. Mai ții minte declarația lor de la ONU, din ultima cronologie?

— „Orice altă utilizare a scaunului va fi considerată un act de război”.

Helena conduce cu viteză, astfel că, într-o curbă strânsă, cauciucurile alunecă pe zăpadă și declanșează sistemul ABS.

— Dacă ajung într-un copac cu Jeep-ul, niciodată n-o să mai…

— Am crescut aici, știu cum să conduc pe zăpadă.

Gonește înainte printre brazi deși, depășindu-i iute în timp ce coboară de pe munte.

— Trebuie să ne atace, spune Helena.

— De ce zici asta?

— Din motivele despre care am vorbit pe când eram la DARPA. Cel mai grav scenariu al tuturor este că o țară poate trimite pe cineva înapoi cu o jumătate de secol, ștergând existența a miliarde de oameni. Trebuie să ne lovească puternic cu tot ce au, în speranța de a distruge scaunul înainte să îl folosim.

Helena pornește radioul și iese din intrarea în parcul federal. Deja au coborât vreo șase sute de metri, iar pe jos nu mai sunt decât petice de zăpadă în zonele de umbră.

— … întrerupem programul. Aceasta este o urgență națională. Vor urma instrucțiuni importante. Anunțul înfricoșător al Sistemului de Alertare de Urgență se aude în Jeep. Următorul mesaj este transmis la cererea guvernului SUA. Acesta nu este un test. Centrul nord-american de apărare aerospațială a detectat lansarea unor rachete balistice intercontinentale rusești și chineze. Aceste rachete sunt menite să lovească numeroase ținte de pe continentul nord-american în următoarele cincisprezece minute. Aceasta este o avertizare de atac. Repet. Aceasta este o avertizare de atac. O avertizare de atac înseamnă că a fost detectată intenția unui atac real la adresa țării noastre și că se impun acțiuni de protecție. Toți cetățenii trebuie să caute adăpost imediat. Mutați-vă într-un subsol sau într-o cameră solidă de la etajul inferior al unei clădiri. Stați departe de ferestre! Dacă sunteți afară sau într-un vehicul, îndreptați-vă spre adăpost. Dacă nu este disponibil niciunul, stați întinși într-un șanț sau într-o altă adâncitură de teren.

Helena accelerează până la o sută șaizeci de kilometri pe oră pe drumul de țară, lăsând în urmă muntele, care se zărește în depărtare în oglinzile laterale și retrovizoare.

•

Barry începe să-și desfacă rapid curelele care atașează rachetele de zăpadă la ghetele sale de drumeție.

Când intră pe autostradă, Helena forțează motorul până la limită.

După un kilometru și jumătate, ajung la periferia orașului.

Din ce în ce mai multe mașini sunt oprite pe dreapta cu ușile deschise, abandonate de șoferii care au pornit în căutarea unui adăpost.

Helena frânează când drumul se blochează pe toate benzile de circulație. Mulțimi de oameni fug din mașini, sărind peste parapet și rostogolindu-se de peste terasamentul ce dă spre un pârâu puternic, devenit maro de la zăpada murdară.

— Poți să traversezi până la următoarea ieșire? o întreabă Barry.

— Nu știu.

Helena continuă să conducă, evitând oamenii și lovind o serie de portiere deschise, până când bara din față a Jeep-ului este smulsă complet. Breteaua de ieșire spre curbă este impracticabilă, așa că manevrează Jeep-ul în sus, pe un deal abrupt și ierbos, până când ajunge pe șosea, înghesuindu-se în cele din urmă între un camion UPS și o decapotabilă, ce se îndreaptă spre pasaj.

Spre deosebire de autostradă, bulevardul este gol, iar ea gonește pe mijlocul acestuia, în timp ce o altă alertă răsună în difuzoare.