Undeva înainte, un autobuz trece pe banda lor, lovind trei mașini și strivindu-le de parapetul despărțitor într-o ploaie de scântei și de sticlă zdrobită.
Jessica trage de volan, abia evitând ciocnirea cu alte mașini, în timp ce Suburbanul se ridică temporar pe două roți.
— Privește în urma noastră, spune ea.
Helena se uită în spate și vede câteva coloane uriașe de fum care se ridică din Midtown.
— Este ceva ce ține de o amintire falsă, nu-i așa? întreabă Jessica.
Helena formează numărul lui Shaw și, în timp ce ține telefonul la ureche, se gândește: Cineva utilizează scaunul pentru a schimba realitatea dintr-un dezastru în altul.
— Toate circuitele sunt ocupate, vă rugăm încercați să apelați din nou.
Alonzo deschide radioul.
— Primim rapoarte despre o explozie la Grand Central Terminal. Este multă confuzie. Mai devreme s-a raportat un fel de accident în tunelul Queens-Midtown și îmi amintesc că am văzut prăbușirea podului Queensboro, dar… nu știu cum este posibil… îl văd chiar acum pe camera noastră din turn și este în perfectă stare…
•
Când s-au oprit pe East 57th Street, aerul este plin de fum și îi puie urechile.
Altă durere de cap.
Altă sângerare din nas.
Altă schimbare.
Incidentul din tunel nu s-a întâmplat niciodată.
Podul nu s-a prăbușit niciodată.
Grand Central Terminal nu a fost atacat cu o bombă.
Rămân numai amintirile moarte ale acelor evenimente, îndesate în mintea ei precum amintirile viselor.
S-a trezit, a pregătit micul dejun și s-a îmbrăcat, apoi a mers până în parcarea subterană a clădirii ei cu Jessica și Alonzo, la fel ca în oricare altă dimineață. Se îndreptau spre vest pe East 57th ca să ocolească podul, când o lumină orbitoare a despicat cerul, însoțită de un sunet precum o mie de detunături sincronizate de tun care ricoșează din clădirile din jur.
Acum sunt blocați în trafic și, peste tot în jurul lor, oamenii stau pe trotuare, privind îngroziți spre Trump Tower, din care ies nori de fum și flăcări.
Primele zece etaje se contorsionează ca o față topită, iar interioarele camerelor individuale sunt expuse precum niște mici rafturi. Cele de mai sus sunt încă intacte în mare parte, cu oamenii dinăuntru uitându-se peste prăpastia nou creată în craterul care era înainte intersecția dintre 57th și 5th Avenue.
În timp ce orașul vuiește de sirene care se apropie, Jessica strigă:
— Ce se întâmplă? Ce se întâmplă?
Undeva în față, o ființă umană cade din cer și se prăbușește pe acoperișul unui taxi. O altă persoană aterizează pe parbrizul unei mașini exact în spatele Suburbanului.
O a treia cade prin marchiza unui club sportiv privat, Helena întrebându-se dacă oamenii se aruncă de pe clădiri pentru că tot ce se întâmplă este prea mult pentru psihicul lor. Nu ar fi surprinsă. Dacă nu ar ști despre scaun, ce ar crede ea că se întâmplă cu orașul, cu timpul, cu realitatea însăși?
Jessica plânge.
— Pare că este sfârșitul a tot, spune Alonzo.
Helena ridică privirea spre clădirea de lângă geamul ei, în timp ce o femeie blondă sare dintr-un birou ale cărui geamuri au fost spulberate de explozie. Cade ca o rachetă, cu capul înainte, țipând înaintea impactului, iar Helena dă să întoarcă privirea, dar nu poate.
Toată mișcarea încetinește din nou.
Fumul învolburat.
Flăcările.
Femeia în cădere ajunge într-un moment de mișcare lentă, în timp ce capul ei se apropie din ce în ce mai mult de pavaj.
Totul se oprește.
Această cronologie moare.
Mâinile Jessicăi apucă volanul.
Helena nu poate să-și mute privirea de la persoana care sare și care nu va atinge niciodată pavajul, pentru că este încremenită în aer – creștetul capului ei se află la treizeci de centimetri de pavaj, părul galben e împrăștiat, chipul într-o grimasă perpetuă, pregătindu-se pentru impact…
•
Apoi Helena intră pe ușile duble ale clădirii DARPA, unde Shaw stă lângă pază.
Se holbează unul la altul, procesând această nouă realitate în timp ce se instalează setul de amintiri de înlocuire.
Nu s-a întâmplat nimic.
