— Nu uita – un anumit grup de teroriști pare să fie unul dintre noii proprietari ai scaunului, utilizându-l pentru a repeta același atac asupra diferitor puncte emblematice din unul dintre cele mai populate orașe din lume, spune Raj.
Helena aruncă o privire spre scaun.
Rezervorul.
Terminalul.
În aer se simte o ușoară vibrație.
Pe ecranul televizorului, știrile relatează acum detalii despre un nou atac în San Francisco, unde, de pe podul Golden Gate, se ridică spre cer coloane de fum negru. Mintea ei încearcă să cuprindă situația, dar este totul prea mare, prea încurcat, prea îngrozitor.
— Albert, care este cel mai grav scenariu posibil? întreabă Shaw.
— Cred că tocmai îl experimentăm.
— Nu, întreb ce se poate întâmpla mai departe.
Albert a fost mereu de neclintit, ca și când inteligența lui supremă l-ar fi protejat și l-ar fi ridicat deasupra tuturor lucrurilor. Dar nu și azi. Azi pare speriat.
— Nu este clar dacă Rusia și China au doar schițele pentru scaun sau dacă au construit deja unul, spune el. Dar să fiți siguri că se vor întrece în a construi un scaun împreună cu aproape oricare altă țară din lume.
— De ce? întreabă Helena.
— Pentru că este o armă. Este arma supremă. Mai țineți minte prima noastră ședință de la această masă, când am vorbit despre trimiterea unui lunetist de nouăzeci de ani într-o amintire pentru a schimba deznodământul unui război? Care dintre dușmanii noștri – la naiba, chiar și dintre aliații noștri – ar beneficia de pe urma folosirii scaunului împotriva noastră?
— Cine nu ar beneficia? spune Shaw.
— Deci este analogul unei întreceri nucleare? întreabă Raj.
— Chiar opusul. Guvernele nu folosesc arme nucleare, pentru că în clipa în care apasă pe buton, oponenții lor vor face același lucru. Amenințarea ripostei este o intimidare și mai mare. Dar, cu scaunul, nu există nicio amenințare a ripostei sau vreo distrugere reciprocă asigurată. Va câștiga primul guvern, corporație sau individ care îl va utiliza cu succes și strategic – indiferent că este vorba de modificarea deznodământului unui război sau de asasinarea unui dictator mort de mult.
— Vrei să spui că este spre binele tuturor să se folosească scaunul, spune Helena.
— Exact. Și cât mai repede posibil. Acela care rescrie primul istoria în interesul propriu… va câștiga. Miza este prea mare ca să lași pe altcineva să ajungă primul acolo.
Helena privește din nou la televizor.
Acum arde districtul financiar Transamerica Pyramic din San Francisco.
— În spatele acestor atacuri ar putea fi un guvern străin, rostește ea.
— Nu, spune Albert, studiindu-și telefonul. Un grup anonim tocmai și-a asumat responsabilitatea pe Twitter.
— Ce vor?
— Nu am idee. Adesea, simpla iscare de haos și de teroare constituie scopul în sine.
O femeie de pe ecran, aflată la pupitrul de știri, pare tulburată în timp ce vorbește la cameră.
— Dă mai tare, Albert, spune Shaw.
— Printre relatările contradictorii despre atacurile teroriste din New York și San Francisco, se numără și un articol în The Guardian, al lui Glenn Greenwald, care susține că guvernul SUA se află de cel puțin șase luni în posesia unei noi tehnologii, respectiv a unui scaun de memorie, care a fost piratat de la o corporație privată. Domnul Greenwald susține că scaunul de memorie permite ca ocupantul său să călătorească în trecut cu conștiința sa și, potrivit unor surse confidențiale, acest scaun reprezintă originea reală a Sindromului Amintirilor False, misterioasa…
Albert dă televizorul încet.
— Trebuie să facem ceva chiar acum, spune el. În orice clipă, realitatea ne-ar putea comuta într-o lume complet diferită sau ne-ar putea scoate cu totul din existență.
Shaw s-a tot plimbat prin încăpere, dar acum se lasă în scaunul său și se uită la Helena.
— Ar fi trebuit să te ascult.
— Acum nu este vremea pentru…
— Am crezut că l-am putea folosi în scopuri benefice. Eram gata să-mi dedic restul…
— Nu contează. Dacă ai fi făcut ce am spus și ai fi distrus scaunul, acum am fi fost neajutorați.
Shaw se uită la telefonul său.
— Superiorii mei sunt pe drum.
— Cât mai avem? întreabă Helena.
— Sunt într-un avion care vine din DC, deci avem cam treizeci de minute. Vor prelua totul.
— Nu ni se va mai permite niciodată accesul aici, spune Albert.
— S-o trimitem pe Timoney înapoi, propune Shaw.
