— Două camioane s-au oprit în trafic, blocând ambele benzi puțin mai în față de mine. Toți claxonau. Nu a durat mult până când oamenii au început să se dea jos din mașini și să se apropie de camioane, pentru a vedea ce s-a întâmplat. Imediat după ce un tip s-a urcat pe una dintre cabine, am văzut o lumină puternică, urmată de cel mai puternic zgomot pe care l-am auzit vreodată. Brusc, o bilă de foc a trecut peste toate mașinile. M-am lăsat în jos cu o secundă înainte să ajungă la duba mea. Parbrizul a explodat, iar interiorul a luat foc. Am crezut că urma să ard de viu, dar cumva am…
Bărbatul se oprește din vorbit.
Helena se uită în jos, la asfalt, care vibrează sub picioarele ei, apoi toți privesc spre tunelul care dă spre Queens.
La început este greu de văzut din cauza fumului, dar în curând mișcarea din depărtare devine limpede – oamenii aleargă spre ei, cacofonia țipetelor amplificându-se și reverberând de pereți.
Helena ridică privirea și vede o crăpătură care apare în mijlocul tavanului, la aproape patru metri deasupra, rupându-se în unghiuri drepte. Bucăți de beton cad peste tot în jurul lor, strivind parbrize și oameni. Simte un vânt rece pe față, iar peste urletele de groază, percepe un sunet ca un tunet, care crește exponențial cu fiecare secundă.
Curierul scâncește.
— La dracu’, spune Alonzo.
Helena simte stropi pe față, apoi o masă uriașă de apă acoperă fumul, purtând mașini și oameni deopotrivă.
Apa o lovește pe Helena ca un perete de cărămizi reci, doborând-o. Se rostogolește într-un vârtej rece, lovindu-se de pereți, de tavan, apoi de o femeie într-un costum de afaceri, ochii lor întâlnindu-se preț de două secunde ireale, înainte ca Helena să fie străpunsă de parbrizul unui camion FedEx.
•
Helena stă la fereastră în sufrageria ei; îi curge sânge din nas și capul îi pulsează, dar încearcă să proceseze ceea ce tocmai s-a întâmplat.
Deși simte încă groaza de a fi luată pe sus într-un val de resturi, apă, mașini și oameni, moartea ei din tunel nu a avut loc niciodată.
Totul este o amintire moartă.
S-a trezit, a preparat micul dejun, s-a pregătit și, pe când ieșea pe ușă, a auzit două explozii atât de puternice și de apropiate, încât podeaua a tremurat și sticla s-a zguduit.
A alergat înapoi în sufragerie și a privit cu uimire pe fereastră cum ardea podul Queensboro. După cinci minute, a căpătat amintirile false conform cărora murise în tunel.
Acum, cele două turnuri ale podului Queensboro, care încadrează insula Roosevelt, sunt cuprinse de coloane răsucinde de flăcări care se ridică la sute de metri în aer și ard suficient de puternic încât Helena să simtă căldura lor chiar și de la trei sute de metri – și prin geam.
Ce dracului se întâmplă?
Porțiunea podului dintre Manhattan și insula Roosevelt este drapată peste East River ca un tendon tăiat, grinzile sale încă atârnând de turnul Manhattan. Mașinile alunecă pe pavajul abrupt și cad în râu, iar oamenii se agață de balustradă în timp ce curentul trage încet segmentul de pod din capăt, cu un sunet ascuțit pe care Helena îl simte în plombe.
Își șterge sângele din nas când își dă seama: Am trecut printr-o schimbare de realitate. Am murit în tunel. Acum sunt aici. Cineva utilizează scaunul.
Bucata care lega insula Roosevelt de Queens deja s-a rupt cu totul și în aval vede o bucată de trei sute de metri de drum în flăcări care se lovește de un vas cu containere, străpungându-i cala cu zimții săi ca niște sulițe de grinzi metalice.
Chiar și în apartamentul ei, aerul miroase a lucruri care ard și care nu ar trebui să ardă, iar zgomotul sirenelor vehiculelor de urgență este asurzitor.
În timp ce telefonul îi vibrează pe bufetul din bucătărie, ultimele fire de metal se desprind din turnul Manhattan ca un bici care pocnește și, cu un geamăt îngrozitor, segmentul de pod se desprinde, căzând de la patruzeci de metri; autostrada cu două niveluri se prăbușește peste autostrada FDR, strivind mașinile din trafic, nivelând copacii de lângă mal și răzuind încet capetele estice ale străzilor 59 și 58, ieșind apoi prin nord-est ca un zgârie-nori și aproape nimerind clădirea Helenei exact înainte să alunece în East River.
Ea gonește în bucătărie și răspunde la telefon spunând:
— Cine folosește scaunul?
— Nu noi, rostește John.
— Aiurea! Tocmai am trecut din tunelul Midtown, în care muream, în apartamentul meu, unde stau și privesc cum arde podul.
— Vino aici cât de repede poți!
— De ce?
— Suntem terminați, Helena. Suntem cu adevărat terminați.
Dintr-odată, ușa apartamentului său se deschide larg. Alonzo și Jessica intră iute, cu nasurile însângerate, părând extrem de speriați.
Helena simte cum totul încetinește.
Urmează o nouă mutare?
— Ce dracului se…, spune Jessica.
•
Helena privește acum prin geamul fumuriu al lunetei către nordul East River, spre Harlem și Bronx.
Nu a murit niciodată în tunel.
Distrugerea podului Queensboro nu a avut loc.
De fapt, în clipa aceasta sunt la jumătatea nivelului superior al podului Queensboro, care este complet intact.
— O, Dumnezeule, spune Jessica de la volan.
Mașina Suburban trece pe banda adiacentă, iar Alonzo apucă volanul de pe scaunul pasagerului și trage vehiculul înapoi pe banda sa.
