«Tu, apostatule, din nou greşeşti şi-n veci De la greşeală nu te vei abate, de adevăr mereu departe!
Nedrept îm pro şti credinţa, numind sclavie ascultarea, De Dumnezeu sau de Natură poruncită; Căci Dumnezeu îţi cere acelaşi lucru ca Natura, Atunci când cel ce e mai vrednic cârmuieşte.
Sclavia este atunci când pe nevrednic tu trebuie să-l slujeşti,
Sau chiar pe unul ce s-a răsculat în contra Celui ce-i mai vrednic, aşa cum îţi slujesc acum ai tăi, Tu însuţi nefiind liber, ci ţie îţi eşti sclav!
Şi totuşi îndrăzneşti supunerea să ne-o împroşti!
Domneşte tu în Iad, regatul tău să fie şi lasă-mă pe mine Să-l slujesc pe Dumnezeu în Ceruri, de-a pururi binecuvântat!
Tu lasă-mă pe mine porunca sfântă să-i urmez, Căci ea e vrednică de ascultare. Dar totuşi tu, în Iad
162
JOHN MILTON
Să nu aştepţi regate, ci numai lanţuri. Şi între timp, Primeşte de la mine, fugarul reîntors, acest salut De bun-venit în coiful tău murdar.»
Aşa zicând, o lovitură nobilă din Ceruri năpusti, Asupra lui Satan, care căzu ca grindina pe coiful său trufaş
Şi nici văzul, nici gândul iute şi nici scutu-i Căderea s-o oprească nu puteau! Cu zece paşi Fu aruncat-napoi Satan, iar la al zecelea căzu-n genunchi,
în lancea-i uriaşă sprijinindu-se; părea că vârtej sub-pământean
Sau un torent de apă mişcase de la locul lui un munte Şi-I scufundase jumătate, cu toţi copacii lui.
Uimirea cuprinse tronurile răzvrătite, dar încercară
Şi-o furie mult mai mare, văzându-şi preamăritul Zăcând înfrânt. Ai noştri, plini de bucurie, cu strigăte Sărbătoreau victoria, nutrind mai arzător să lupte.
Dădu poruncă Mihail, din trâmbiţe, Arhanghelii să sune; Şi sunară, pe tot întinsul Cerului, în timpul Când armata cânta Osanna pentru Preamărit.
Dar nu statură să privească-n van nici ostile duşmane Ci se repeziră, cu toţii, teribil să lovească.
Stârniră un vacarm cum niciodată în Ceruri Nu se mai auzise; arme scrâşneau de alte arme Atingându-se, într-o teribilă dizarmonie, Răgeau turbate carele cu roţile de bronz; Sunet cumplit iscă-ncleştarea! Săgeţile zburau înflăcărate Şi arcuri ca de foc deasupra fiecărei oşti turnau.
Ambele oşti se năpustiră pe sub cupola-nflăcărată
într-un distrugător atac. De zgomot răsună tot Cerul Şi de-ar fi fost pe-atunci Pământul, s-ar fi cutremurat
PARADISUL PIERDUT
163
Până-n adâncuri. Dar care e mirarea, când milioanele de îngeri
Luptau feroce de-o parte şi de alta, când unul doar Ar fi putut să mânuiască aceste elemente Şi să-l încarce cu puterea acelor regiuni. Mai multă forţă
Ar fi avut atunci că să se-mpotrivească nenumăratei armii;
Şi-ar fi creat distrugere cumplită, din temelie zguduind Sau nimicind sălaşul lor de fericire, dacă Eternul Rege, Atotputernicul, cu mâna ce conduce Cerul nu i-arfi potolit,
Puterea făcându-le-o mai mică. Păreau legiunile ca număr,
în parte fiecare, o oaste numeroasă şi fiecare mână înarmată
Prin forţa-i, egală cu o legiune. în luptă, deşi condus, Războinicul părea conducător şi orice cap de oaste Părea că-i un războinic oarecare; ştiau prea bine Când să avanseze, când să stea, când să aplece balanţa luptei,
Când să deschidă sau să strângă flancurile întunecatului război. Nici gând de fugă ori de retragere Şi nici o faptă care să stinge: teamă: cu toţii Se bazau pe sine-înşişi, de parcă doar în arma lor Stăteau sorţii izbânzii. Se întâmplară fapte De eternă glorie, căci uriaş se întindea această luptă: Se năpusteau o dată pe pământ, iar altă dată
în aer aripa şi-o avântau, văzduhul, cu foc cumplit umplându-l.
O lungă vreme rămase bătălia-n cumpănire.
Până-n momentu'-n care Satan, ce-n ziua aceea O putere prodigioasă arătase şi nu-şi găsise încă egal în
164
JOHN MILTON
arme,
Văzu cum sabia lui Mihail, mai multe escadroane Dobora o dată; cu mâinile-amândouă, mişca în aer Sabia lui cumplită, tăişul secerându-i loc în cale.
în grabă porni Satan, distrugerea să o oprească, Făcându-şi loc cu scutul său imens de diamant; Văzându-I, marele Arhanghel îşi încetă războinica lui trudă,
Gândind cu bucurie că va putea sfârşi acest război, Dacă pe marele Duşman îl va înfrânge; Cu faţa-nflăcărată şi cu furie încruntând sprânceana, El primul începu să cuvânteze:
