«Fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă, Pământul să îl umpleţi; Domniţi voi peste ai mării peşti şi peste păsările Din văzduh şi peste toate vietăţile Ce pe Pământ se mişcă!»

Căci tot ce-a fost creat nu purta încă nume Şi cum bine ştii El te-a adus pe tine

202

' JOHN MILTON

In acest crâng fermecător, grădină, în care falnici pomi Domnul sădit-a, plăcuţi vederii, dar şi cu săţioase fructe; Cu dărnicie tot rodul lor gustos spre hrană

Ţie îţi e dat; aici se află toate soiurile ce le întâlneşti Şi pe Pământ; dar nu ai voie să te-apropii De copacul cunoştinţei, acela ce-ţi arată binele şi răul, Căci vei muri în ziua când vei gusta din el.

Ai grijă şi înfrână-ţi bine pofta şi nu lăsa păcatul Să te surprindă, urmat de însoţitoarea neagră: Moartea! Sfârşindu-şi Dumnezeu lucrarea, Privi şi a văzut că totu-i bine, astfel că seara Şi iarăşi dimineaţa sfârşi acum prin ziua a şasea.

Dar încă nu se termină de-a-'ntregul, până când, Terminându-şi munca, Creatorul în Ceruri se întoarse, în înaltul său lăcaş. De-acolo să privească

Această lume nouă, ce se adaugă împărăţiei sale, Şi s-o admire cât e de minunată şi cât de bine Se potriveşte cu gândurile sale.

în strigăte de bucurie sui la Ceruri şi-n sunete De mii de harpe, armonios de îngeri fiind cântate.

Pământul şi cu Cerul răsunau (tu aminteşte-ţi, Căci le-ai auzit), sunau şi constelaţiile şi cerurile toate Şi se opreau planetele să-asculte, în timp Ce lucitoarea pompă suia cu veselie.

Cântau: «Deschideţi-vă, porţi eterne!

Deschideţi-vă, Ceruri! Voi porţi cu viaţă, Lăsaţi să intre Creatorul, ce s-a întors magnific De la lucrarea lui, căci a creat în şase zile O-ntreagă Lume! De-acum, vă veţi deschide Mult mai des, voi porţi, căci Domnul, Adesea va cinsti pământul Oamenilor drepţi, Mergând în ospeţie; şi adesea le va trimite

PARADISUL PIERDUT

203

Mesageri înaripaţi, la ei să poarte voinţa sa divină!»

Aşa cânta suita glorioasă urcând spre Cer.

Prin porţile ce larg se deschideau sclipind, Fiul urca către eterna casă a Domnului; Era un drum întins şi larg, pavat cu stele Şi în loc de colb cu aur, asemeni stelelor ce tu Pe cer le vezi, în galaxie, în calea cea de lapte, Un disc întins pudrat cu stele.

Şi iată, pe Pământ a şaptea seară cobora pe boltă, Căci Soarele-apusese şi acum din est amurgul răsărea, Vestind venirea nopţii. Şi când, la sfântul munte, Pe care tronul imperial al Dumnezeirii se afla, Ajunse şi Puterea Filială şi se-aşeză alături de-al său Tată;

Căci nevăzut plecase să-ndeplinească lucrarea poruncită,

Deşi acolo rămăsese (aşa o însuşire are Omniprezenţa), El, începutul şi sfârşitul, al lucrurilor toate.

Şi după munca sa, acum se odihni, sfinţind Şi binecuvântând a şaptea zi, odihnei După truda celor şase zile hărăzind-o.

Dar nu păstră o sfântă linişte, căci harpa îi cântase neîncetat, la fel fluierul solemn, Şi orgile cu ţevi melodioase; iar sunetele blânde Din coarde sau din strunele de aur se împleteau Cu voci din coruri; cădelniţe de aur fumegau, învăluind în nori plini de miresme preasfântul Munte. Creaţia o cântau şi toate ale sale şase zile:

«Măreaţă e lucrarea ta, lehova, şi infinită e puterea ta!

Ce gând te poate măsura pe tine şi care limbă ar putea Să te descrie şi mai mărit acum, decât atunci Când te-ai întors din lupta ta cu îngerii căzuţi?

204

JOHN MILTON

în ziua aceea în tunete ţi-ai arătat mărirea, Dar lucru mai măreţ e să creezi decât să nimiceşti!

Şi cine poate oare pe tine, împărat Măreţ, Să te întreacă, sau cine să-ţi pună piedici?

Cu uşurinţă ai înfrânt a spiritelor apostate Semeaţă încercare, când în zadar s-au sfătuit, Cum ţie slava să ţi-o micşoreze şi să-ţi fure Din credincioşii tăi adoratori! Acela ce încearcă

Pe tine să te facă mai puţin mărit se întoarce Planu-i împotrivă-i şi reuşeşte doar să scoată la lumină

Puterea ta mai mare; iar tu i-ai folosit şi răutatea Din ea şi-ai transformat-o doar în bine.

Priviţi această lume, nou făurită! E un alt Cer, Nu prea departe aşezat de Porţile Cereşti, Făcut pe-o diafană limpezime, pe-o mare străvezie, Cu o-ntindere imensă, cu stele fără număr Şi fiecare stea e poate o lume ce aşteaptă să fie locuită!

Printre acestea se află şi sălaşul Omului, Pământul, Pe care Oceanul îl înconjoară. Ferice de voi, oameni, Ferice de trei ori, voi fii ai oamenilor, De Domnul preasfinţiţi! Creaţi după asemănarea lui, El va făcut acolo să sălăşluiţi şi veşnic să-l veneraţi; în schimb răsplata vă va fi marea lucrare Să i-o stăpâniţi: pământul, marea şi văzduhul, Şi-apoi să vă-nmulţiţi, creând o-ntreagă rasă

De sfinţi şi drepţi adoratori ai săi!

Ferice de trei ori de Oameni, dacă norocul Şi-l cunosc şi dacă-n bine vor persevera!»

Aşa cântau aceştia şi bolta Cerului suna De sfinte Aleluia şi astfel se sărbători Sabatul.

Dorinţa ţi-am îndeplinit acum, Adame, Şi ţi-am răspuns, spunându-ţi cum lumea

PARADISUL PIERDUT

205

Şi lucrurile toate-au început, şi ceea ce S-a săvârşit mai înainte ca tu să ştii ceva, Ca tu, la rândul tău să poţi urmaşilor să povesteşti.

Iar de mai cauţi să înţelegi ceva ce nu întrece Limitele omeneşti, tu spune, iar eu, de voi putea, Voia ţi-o voi îndeplini."

Cartea a Vlll-a Povestea-şi terminase îngerul, dar în urechea lui Adam Mai stăruia de vrajă plina-i voce, încât un timp Crezu că-l mai aude încă şi neclintit mai sta Să îl asculte; apoi, ca dintr-un somn trezit, îi spuse recunoscător:

"Ce mulţumire ar fi de-ajuns şi ce răsplată

Aş putea să-ţi dau, tu, cronicar divin, ce setea de cunoaştere

Aşa măiastru mi-ai astâmpărat; şi bunătate ai avut Să-mi povesteşti aceste lucruri, ce altfel pentru mine Ar fi fost de nepătruns, pe care minunându-mă le-am ascultat,

Cu desfătare şi cu preacinstirea cuvenită

înaltului Atoatefăcător! Dar mai rămâne O umbră de-ndoială, pe care numai tu o poţi înlătura.

Privind creaţia asta minunată, această lume, A Cerului şi a Pământului, adună a lor întindere Şi-atunci Pământu-mi pare un punct, cât un grăunte, Faţă de cereasca boltă, cu stelele-i nenumărate, Ce se rotesc în spaţii neînţelese (aşa cum dovedeşte Distanţa pân' la ele şi zilnica întoarcere a lor), Doar pentru a călăuzi lumina, în jurul petei cât un punct, Ce e acest opac Pământ. Privesc şi cuget câteodată

PARADISUL PIERDUT