Iar se pregătesc; curând îi întâlniră flamurile cu embleme Larg desfăşurate, înaintând cu batalionul lor încet, dar sigur; şi-atunci cu viteza-i cea mai mare, Zbură iscoada Zophiel, fiind ce! mai iute dintre Heruvimi Şi în văzduh strigă: «La arme, războinici, Şi pregătiţi-vă de luptă! Duşmanul pe care îl credeam fugit
Este aici aproape, scutindu-ne să-l urmărim prea mult; Să nu vă temeţi c-au să fugă, căci vin încoace Precum un negru nor, pe feţe cu încrederea şi Hotărârea zugrăvite. Voi îmbrăcaţi-vă armurile de diamant Şi bine coifurile să vi le legaţi şi-n mână fiecare Prindeţi scutul; căci astăzi, mi se pare mie, că n-o să
cadă burniţă,
Ci o furtună bubuind de iuţi săgeţi de foc!»
Aşa grăi acesta, vestindu-le pericolul celor ce Cu atenţie înaintau; netulburaţi primiră aceştia vestea Şi porniră către bătălie, când iată ce văzură: Nu prea departe-n zare. duşmanul, în batalioane uriaşe Se apropia cu pasul greu, cu diavoleştile invenţii Ascunse-n goluri printre legiuni, ce astfel Le ascundeau înşelăciunea. La o distanţă-anume Armatele opriră, dar imediat Satan sări în capul oştii sale Şi se-auzi comanda sa asurzitoare:
«Avangardă, la dreapta şi la stânga desfăşuraţi-vă, Aşa încât cei care ne privesc cu ură să vadă
174
JOHN MILTON
Cum pacea şi înţelegerea o căutăm; cum suntem gata Cu inima deschisă să-i primim, de ne primesc solia împăcării
Şi spatele nu ni-l întorc cu mişelie! Dar nu cred asta Şi mi-este martor Cerul! Cerule, tu martor să îmi fii Că ne deschidem inimile! Voi ce porunca trebuie Să-mi împliniţi, atingeţi ceea ce noi ne-am propus, Cu glas puternic, ca să ne audă toţi!»
Astfel vorbi-n batjocură Satan şi-abia ce termină de spus Neclarele cuvinte, că aripa din dreapta şi cea din stânga Se despărţiră şi către flancuri se-ndreptară; Atunci în faţa ochilor ie apăru un lucru nou şi straniu, O triplă stivuire de colane, de bronz, de piatră sau de fier Pe roţi, putând să pară coloane înalte sau găunoase trunchiuri
De stejar sau brad, lipsite-acum de crengi, în codru Sau căzute pe un munte; de nu căscau în faţa noastră
Imensele lor guri, care nenorocirea prevesteau.
La coada lor stătea câte un Serafim, în mână cu o trestie aprinsă,
în timp ce noi stăteam pierduţi în gânduri; Dar asta nu dură prea mult, căci în curând văzurăm Cum trestiile le coboară şi lin ating cu ele deschizătura.
Şi imediat tot Cerul fu cuprins de flăcări, acoperite în curând de nori de fum ieşiţi în valuri groase Din gâtul drăceştilor maşini, al căror muget Umplea cu zgomote cumplite cerul, de-a lungul şi de-a latul
Sfârtecându-I şi slobozind din măruntaiele-i drăceşti Tunete şi grindină din globuri mari de fier; Acestea cu o năvalnică furie asmuţite loveau din plin Oastea învingătoare şi îi făcu pe cei ce altfel ar fi stat ca
PARADISUL PIERDUT
175
stânca
Să nu stea în picioare; şi mii căzură, îngeri peste Arhangheli
Rostogolindu-se, din pricina armurii mai ales, căci ei, Neînarmaţi, ar fi putut rapid să scape de starea lor de Spirite,
Strângându-se în sine sau dispărând de-acolo.
Dar rândurile li se destrămau şi ce puteau să facă?
Dacă-nainte s-ar fi repezit ca să atace, cu siguranţă
Ar fi fost încă o dată împinşi de-a dura, iar Duşmanii şi-ar fi râs de ei a două oară; căci, în faţa lor Se-nfăţişa încă un rând de Serafimi cu trestiile-n mână, Gata încă un tunet să sloboadă. înfrânţi să se retragă?
Asta urau mai mult! Atunci Satan, văzându-i cum se chinuiesc,
Strigă-n batjocură către ai lui tovarăşi:
«O voi, prieteni, de ce nu vin învingătorii aceştia Către noi, căci nu e mult de când veneau neînfricaţi ?
Acum când noi am vrut cu braţele deschise să-i întâmpinăm
Şi cu senină frunte (ce am putea face mai mult?), Vrând moduri de-nţelegere să le propunem, când ei Se-ndepărtară într-un fel bizar, de parcă toţi ar fi dansat; Şi totuşi prea ciudat şi prea sălbatic pare acest dans!
Sau poate că sunt doar mânaţi de bucuria păcii ce le-o oferim?
Dar poate că dacă ne-ar auzi din nou propunerea îi vom convinge să se hotărască iute!»
Vorbi apoi Belial, urmându-i jocul:
«Comandante, condiţiile ce li le-am trimis sunt unele Cu greutate, cu mijloc tare şi cu puteri ce nimeresc Direct la ţintă; aşa cum ne dăm seama, i-am pus pe toţi
176
JOHN MILTON
Să facă tumbe, iar unii chiar s-au zăpăcit! Cel care îi primeşte
E nevoit să-i înţeleagă, din cap şi până în picioare; Iar dacă nu sunt înţeleşi, au darul de-a ne face să-i cunoaştem
Când nu merg tocmai drept.» Aşa batjocoreau Duşmanii între ei, îmbucuraţi de gândul fără de tăgadă al victoriei.