Cu plutitoarea Delos; restul rămase neclintit Privirea de gorgonă îngheţându-l; şi întărindu-l Cu smoală de asfalt, la rădăcina Iadului se întindea Imensul drum. Peste abisul spumegând se arcuia Un pod de o lungime prodigioasă, care unea Al Iadului tărâm cu zidul acestei lumi fără de apărare, Ce-acum deschisă era Morţii. De-acolo se întindea Un drum uşor, plăcut şi larg, ce ajungea până la iad.
Astfel, de lucrurile mari cu cele mici se pot asemui, Atunci, la fel pornit-a Xerxes, plecând din marele-i palat Memnomian, a Greciei libertate s-o înlănţuiască, Durându-şi pod ce-al Asiei ţărm lega de Europa.
Măiastră lor lucrare îşi întinseră Păcatul şi cu Moartea, Un lanţ de stânci deasupra Abisului turbat, Mergând pe urma lui Satan, chiar şi acolo unde întâia oară a aterizat, ieşit din Haos, pornind apoi Spre faţa Lumii cea aridă şi rotundă. Cu lanţuri lungi De diamant şi cuie tot astfel, ei îmbinară totul Ca să dureze podul mai mult de-o veşnicie!
Acum, în spaţiul strâmt, hotarele cu Cerul empireic Se învecinau şi cu această lume nouă; în stânga, Iadul se afla, prăpastia adâncă despărţindu-i.
Trei drumuri se arătau de-aici ducând spre cele trei lăcaşe.
Văzând că drumul le era deschis către Pământ, Porniră către Paradis, când ce văzură?
Satan, asemeni unui înger strălucind, între Centaur sta şi Scorpion, în timp ce Soarele Către Berbec urca. Schimbat la chip era Satan, însă copiii săi iubiţi îndată îl recunoscură.
Acesta, după ce pe Eva ispitise, se ascunsese în pădure,
PARADISUL PIERDUT
275
Schimbându-şi întruchiparea, spre a putea mai bine Să privească ce avea să se întâmple; văzu cum viclenia-i De-a ispiti pe Eva se revărsă şi-asupra soţului; Văzu ruşinea lor când căutau cu ce să îşi ascundă
goliciunea;
Dar când văzu că vine însuşi Fiul Domnului să-i judece, Fugi înspăimântat de clipa cea prezentă, măcar Că nu nădăjduia scăpare. Fiind vinovat îi era teamă
C-a Domnului mânie îl va lovi pe loc.
Cum nu se întâmplă aceasta, se-ntoarse noaptea Şi ascultă ce între ei vorbeau cei doi nefericiţi, Vorbele triste şi multele lor plângeri; atunci îşi auzi şi-osânda lui sortită, înţelegând că nu-i imediată, Ci pentru vremurile viitoare. Cu bucurie şi cu noi speranţe Se-ntoarse atunci spre Iad şi pe tărâmul Haosului, Lângă piciorul acestui pod magnific, ca prin minune răsărit,
îşi întâlni progeniturile lui dragi. Cu toţi se bucurară
De întâlnire şi la vederea podului grozav, mai tare încă
Fericirea le crescu. Statură multă vreme-n admirare, Până când fiul său, Păcatul, tăcerea astfel rupse:
"O, tată, acestea-ţi sunt magnificile-ţi fapte, trofeele, Ce le priveşti ca nefiind ale tale; dar tu eşti creatorul lor Şi marele arhitect, căci eu îndată am simţit în inima-mi ce e legată de a ta în armonie tainică, Eu am simţit că pe Pământ îţi merge bine, Şi felu'-n care arăţi acum arată acelaşi lucru; Chiar de ne despărţea distanţă lungă, eu totuşi am simţit Că trebuia să te urmez, cu fiica ta alături, Moartea, Cum pe toţi trei fatalele urmări ne reunesc!
Nici Iadul nu mai poate prea multă vreme să ne ţină
închişi între-ale lui hotare şi nici Abisul negru,
276
JOHN MILTON
De netrecut, nu poate să ne împiedice să îţi urmăm llustra-ţi cale. Tu libertatea pentru noi ai câştigat-o, Cei care-am stat închişi în Iad; ne-ai dat putere Ca să zidim imensul pod ce se întinde peste Abisul negru.
A ta e-acum întreaga lume; virtutea ta a refăcut Ce mâna n-a putut zidi; înţelepciunea ta a câştigat Tot ce pierduse în războiul cel din Ceruri.
Aici precum un rege vei domni, acolo n-o făceai; Acolo încă poate să domnească învingătorul tău, Aşa cum sortii bătăliei hotărât-au, plecând de bună voie Din Lumea nouă, înstrăinat de propria osândă.
Iar de-acum 'nainte domnia cu tine s-o împartă, Asupra lucrurilor toate, ce despărţite sunt de graniţe cereşti;
Să-ncerce doar să te înlăture, acum fiindu-i Primejdie mare pentru tron!"
La care Prinţul întunericului îi răspunse:
"Frumoasă Fiică şi tu, Fiu şi totodată şi Nepot, înaltă mărturie mi-aţi adus că sunteţi rasa lui Satan (Căci eu, prin acest nume, gloria-mi port: Al Regelui Ceresc Măreţ Antagonist).
Din plin laude aţi meritat din partea mea, dar şi Din partea Iadului, voi, care-aţi ajuns atât de-aproape De Poarta Cerului şi aţi răspuns măreţei mele fapte Cu o lucrare pe măsură de măreaţă; Şi am făcut din Iad "şTLumea asta doar un regat, Un singur continent în care să ne mişcăm cu uşurinţă.
Atunci, în timp ce eu din întuneric mă voi pogorî, Uşor, pe drumul făurit de voi, Puterilor Să duc vestea izbânzii noastre şi împreună să ne bucurăm,
PARADISUL PIERDUT
277
Voi doi, pe calea care trece printre astre, Drept către Paradis veţi coborî; acolo locuiţi, Domniţi în el, în fericire veşnică!
Pământul şi Văzduhul stăpâniţi şi mai ales pe Om, Care a fost numit stăpânul peste toate; pe el Să-i înrobiţi şi pân' la urmă să-l şi omorâţi!
Pe voi, aghiotanţii mei, eu vă trimit Pământul Să-l preastăpâniţi cu o putere nemaiîntâlnită
Ce de la mine vi se trage. Depinde doar de-a voastră
Putere reunită ca eu să stăpânesc acest regat, Sortită morţii prin păcat. Puterea voastră reunită
Cât timp va exista, nu are Iadul de să se mai teamă; Deci mergeţi şi cu voi fie puterea!"
