Să-şi atace prada. în linişte se joacă foca, delfinii sar

198 JOHN M I L T 0 N

Ca arcurile-n apă; enormii peşti greoi se scaldă în o c e a n .

Stârnind furtuni; acolo, leviathanul, cea mai imensă

Dintre creaturi, când doarme sau înoată, precum Un promontoriu

Pare, sau ca un plutitor pământ; şi-n branhiile sal£> El poate trage toată marea, pe care-apoi să o a r u n c e înapoi;

în vremea asta, în peşteri, pe maluri, sau în mlaştiO".

Cloceau nenumărate ouă, care gingaş spărgându-£ -e Iviră pui golaşi; curând de pene se acoperiră

Şi aripile gata le erau de zbor; se avântară în văzduhul minunat,

Dispreţuind pământul, ce se zărea de printr-un nor; Iar vulturul şi cocostârcul pe stânci sau pe vreun vârf de cedru

Cuibul şi-l construiesc. Planează lin o parte dintre păsări, Iar altele, mai înţelepte, în stoluri zboară, de diferit©

forme,

Zburând cu caravanele aeriene peste pământuri Şi peste mări, cu aripa ajutându-se între ele; Aşa îşi cârmuieşte zborul, în fiecare an, cocorul cel prevăzător, Purtat de vânturi în călătoria sa; iar aerul, De mii de pene vânturat, se-nvolburează pe măsură ce ei trec.

Din ram în ram, păsările cele mici cu tril plăcut înveseleau pădurea, zburând deasupra ei Cu aripile colorate, din zori şi până-nseară; Abia atunci, cu toate cântarea îşi încheie; privighetoarea doar

îşi cântă toată noaptea jalea. Iar altele, pe lac de a r £ i n t Şi râuri, îşi scaldă pieptul lor pufos: trec lebedele mândre

PARADISUL PIERDUT

199

Cu gâtul arcuit, înveşmântate în două albe aripi, Vâslind cu labele lor late; adesea, se ridică de pe răceala apei

Şi întinzându-şi aripile, văzduhul îl brăzdează.

Iar alte păsări umblă pe pământ: cocoşul cel moţat, Ce sparge liniştea din orele tăcute; şi altul Cu coada împodobită în ale curcubeului culori Şi ochi strălucitori ca nişte stele.

Şi astfel, apele fiind pline cu feluriţii peşti, Iar cerul cu păsări de tot felul, sărbătorită fu Şi ziua cea de-a cincea, cu seara şi cu dimineaţa ei.

A şasea zi, şi cea din urmă a Creaţiei, se petrecu Din zori şi până-n seară în sunetul armonios de harpă.

Şi spuse Dumnezeu atunci:

«S-apară din Pământ fiinţe vii: şi vite, şi târâtoare Şi sălbăticiuni!»

Pământul ascultă şi de îndată, pântecul roditor deschise, Şi dete viaţă la nenumărate vietăţi, perfecte Cu mădularele crescute gata. Sălbăticiunile pădurii Ţâşniră din pământ precum din vizuina lor, Din scorburi sau din văgăuni sau din tufişuri, în care se ascund în pădure; perechi, perechi Răsăreau dintre copaci, iar vitele, din câmpuri şi păşuni, Care răzleţe, care în turme numeroase răsărite.

Viţeii apăreau din bulgări de ţărână, sau chiar Un leu roşcat vedeai, pe jumătate, cu ghiarele trăgând Să-şi scoată partea din-napoi afară, ţâşnind apoi Ca şi scăpat din lanţuri şi scuturâdu-şi mândra coamă.

Ghepardul, tigrul, pardosul şi sobolul ieşiră din pământ Aşa cum cârtiţa o face, în jurul ei ţărâna azvârlind-o; Şi cerbul mândru, capul rămuros din glie saltă; Iar Behemot, cel mai imens dintre-ai pământului urmaşi,

200

JOHN MILTON

Cu mare greutate îşi scoase din ţărână enormul trup.

Şi răsăriră oile lânoase precum iarba; şi caii mărilor; Şi crocodilii rămaseră nehotărâţi între pământ şi mare.

Apoi pământul se umplu de târâtoare, de viermi şi de insecte,

Ce-şi fluturau mai firavele aripi, cu trupurile lor mărunte Zugrăvite cu puncte purpurii sau aurii Şi azurii şi verzi, mândrie verii aducându-i; Iar altele, asemeni unei linii, îşi târau prelungul trup, Lăsând în urma lor, pământului, lucioasă urmă.

Dar nu sunt nici acestea cele mai mici făpturi ale Naturii; Unele, din neamul şarpelui, aveau lungimi nemaivăzute Şi îşi strângeau inelele şerpeşti, având chiar aripi adăugate.

Prima dintre gângănii era furnica strângătoare, Cu grijă pregătindu-şi viitorul, în corpu-i mic Având o inimă prea mare; ea era poate o pildă a dreptăţii Şi a egalităţii ce-ar fi trebuit să vină, suratele unindu-şi în triburi populare; zumzăitoare apăru apo, albina, Ce îşi hrăneşte soţul, trântorul, cu miere din fagurii de ceară.

Mai sunt şi altele, nenumărate, pe care tu le ştii, Căci le-ai numit şi n-are rost din nou să le repet.

Necunoscut nu-ţi e nici şarpele, cel mai viclean Din toate târâtoarele, adeseori nemăsurat de lung, Cu ochi de bronz şi-n limbă cu otravă, Chiar dacă ţie nu-ţi face nici un rău şi paşnic, Chemării tale se supune.

Acum străluceşte Cerul în toată gloria lui, Rotindu-se după mişcarea Mâinii ce-ntâi i-a dat avânt; Bogat împodobit, zâmbea fermecător Pământul; Avea şi apă, şi aer şi pământ, de păsări, peşti şi de jivine

PARADISUL PIERDUT

201

Era din plin zburat şi înotat, umblat, dar Ziua cea de-a şasea nu se dădea sfârşită.

Ca ziua s-o desăvârşească era nevoie de o capodoperă: O creatură diferită de cele cu patru picioare, Cu raţiune înzestrată, putând statura dreaptă să şi-o ţină

Şi cu seninătatea frunţii să domnească peste vieţuitoare toate;

Mărinimia sa, asemeni Cerului să fie, dar el Mereu să recunoască de unde binele coboară, Cu sufletul, cu glasul şi cu ochii pierduţi în adorarea Domnului suprem, ce l-a făcut stăpân peste măreţele lucrări;

Astfel că Tatăl cel Atotputernic (căci unde nu se află el?) îi spuse Fiului cu glas ce se-auzi:

«Şi hai acum să facem Om după al nostru chip şi-asemănare,

Să stăpânească peste-a cerului şi-a mării undă, peşti şi vieţuitoare,

Şi peste animalele din câmpuri şi peste tot Pământul Şi peste tot ce în ţărână se târăşte!»

Spunând acestea, pe tine te-a făcut, Adame, Tu, Om, ce din ţărână eşti făcut, suflarea sfântă

Dându-ţi viaţă; imagine a Lui tu eşti, Cu suflet viu; bărbat, El te-a creat pe tine, Dar pe consoarta ta, femeie, ca rasa să v-o înmulţiţi; Şi omenirea binecuvânta zicând: