Iar mai aproape, li se-arătară armatele Puterii lui Satan, Cu lăncile în aer ridicate, cu coifuri şi cu scuturi Pe care-aveau înfăţişate cumplite lucruri; înaintau Mânaţi de o cumplită grabă, căci se împăunau că vor ajunge
Chiar în ziua'ceea, să pună stăpânire pe muntele lui Dumnezeu
Şi pe-al său tron să urce, pe cel ce îi râvnea şefia; Dar gândurile li se dovediră vane şi deşarte.
Chiar dacă la-nceput ni se părea ciudat şi nouă
Cum îngerii cu îngeri or să lupte, în oşti potrivnice Acum întâlnindu-se, cei care se întâlneau odată
La sărbători ale iubirii şi-ale bucuriei, ca fii al unui singur
PARADISUL PIERDUT
159
Tată, imnuri de slavă Domnului nostru ridicând.
Dar strigătul de luptă şi tropotul cumplit Curând, oricărui gând senin îi puse capăt.
Măreţ în mijlocul oştirii sale, slăvit ca Domnul Dumnezeu, Stătea în carul său strălucitor ca Soarele Apostatul, Idol al unei maiestăţi divine, înconjurat de Heruvimi în flăcări şi scuturi aurite; Apoi se scoborî de pe strălucitorul tron, căci între oşti Mai rămăsese o fâşie-ngustă, un loc cumplit Şi faţă-n faţă, gata de luptă, stăteau în şir îngrozitor de alungit; în fruntea lor, Satan, Cu paşi semeţi înainta, venind asemeni unui tun, Cu diamante şi cu aur înarmat; priveliştea aceasta Abdiel N-a îndurat s-o vadă, de-acolo de unde stătea, între măreţii îngeri, spre măreţe fapte înclinat Şi căutându-şi în neînfricatul suflet, îşi zise astfel:
«O, Cerule! O astfel de asemănare cu Preaînaltul Nu poate să existe decât acolo unde credinţa Şi adevărul nu mai sunt. Atuncea oare n-ar trebui Puterea şi mărirea ca să scadă acolo unde nu mai e virtute?
Cel îndrăzneţ în mişelie de ce nu e uşor de-nvins în luptă?
Puterea, cu al dumnezeirii ajutor, eu vreau să îi încerc, Acelui căruia tot eu i-am înfruntat şi strâmba judecată!
Şi nu e drept ca cel care odată, în dezbateri, de partea lui
Făcut-a să triumfe adevărul, în bătălie să învingă, Victorios să fie în înfruntările-amândouă?
Chiar dacă crudă este lupta, când raţiunea cu forţa Se înfruntă, e drept ca raţiunea să învingă.»
Astfel în minte cumpănind, se-ndepărtă de semenii de
160
JOHN MILTON
arme
Şi către duşmani înaintând, la jumătatea drumului Se întâlni cu îndrăzneţul său vrăjmaş, care Se-ncinsese şi mai tare de furie, văzând Cum Abdiel astfel, cutează să-l sfideze:
«Fudulule, din nou ne întâlnim? Sperai cumva Că fără piedici vei ajunge la tronul Domnului, Care credeai că-i nepăzit şi părăsit de toţi De frica puterii tale şi a limbii ascuţite!
Nebunule, nu te gândeai că e în van să te ridici în arme în contra Puterii nesfârşite, când el, Din cele mai mărunte lucruri, putea crea Armate nesfârşite, prin care să-ţi înfrângă nebunia; Sau mâna nevăzută întinzându-şi, doar cu o lovitură, Singur e-n stare să-ţi zdrobească legiunile şi să te învingă?
Dar nu vezi oare că nu-i a ta armata toată? Există şi aceia
Care credinţa o preferă, smerenie arătându-i Domnului, Chiar dacă tu nu i-ai văzut, când numai eu părut-am Lumii tale pe drum greşit pornit faţă de toţi.
Tu astea-nveţi acuma! învaţă deci, mult prea târziu Ce unii pot să ştie când alţii mii, greşesc!»
Cu ochi dispreţuitori privindu-l, îi răspunse Marele Duşman: «E pentru tine ceasul rău, Dar pentru mine, dorita oră a răzbunării, tu, Cel dintâi de mine căutat, din fuga-ţi te-ai întors, Tu, înger răzvrătit, ca să-ţi primeşti răsplata, Mânia dreptei mele s-o cunoşti întâiul, căci eşti primul Care-a îndrăznit să mă înfrunte şi piept să ţină
La a treia parte din Zeii întruniţi la un sinod în care vroiau dumnezeirea să şi-o statornicească,
PARADISUL PIERDUT
161
Căci ei având puteri divine, nu pot atotputerea să
accepte.
Venit în fruntea semenilor tăi ambiţia te îndeamnă
Să câştigi o pană-două de la mine, care să demonstreze C-ai înfrânt. Fac astă pauză (să nu te lauzi că răspuns Să-ţi dau n-am fost în stare) să-ţi spun că la-nceput crezut-am
Că libertatea şi cu Cerul, pentru suflete cereşti, formează
un tot;
Dar văd acum că mulţi preferă să servească, Ca să trăiască în ospăţuri şi cântări! O, servile Spirite!
Pe menestrelii Cerului i-ai înzestrat cu aşa putere, Libertatea cu sclavie s-o înfrunte! Şi ziua asta Că fapta lor e cum am spus.»
Scurt şi sever răspunse Abdiel:
