— Dar n-are sfârșit.
— Da, am fost eu de acord.
— Tortură. Pricep pe deplin, pricep că ea moare sau așa ceva.
— Corect, așa presupun și eu, i-am zis.
104/462
— Și, OK, destul de corect, dar există un contract nescris între autor și cititor, iar eu consider că
neterminarea cărţii încalcă acest contract.
— Nu știu, am zis, simţind nevoia să-i iau apărarea lui Peter Van Houten. Asta e o parte din ceea ce-mi place la cartea asta. Descrie moartea cu sinceritate. Mori la jumătatea vieţii, la jumătatea unei fraze. Dar eu chiar… Doamne, chiar vreau să
știu ce li se întâmplă tuturor celorlalţi. Asta este ceea ce l-am întrebat în scrisorile mele. Dar el, mda, nu mi-a răspuns niciodată.
— Bine. Ai spus cumva că e retras?
— Corect.
— Imposibil de depistat.
— Corect.
— Cum nu se poate mai de neatins, a spus Augustus.
— Din nefericire, așa stau lucrurile, am zis.
— Dragă domnule Waters, a început el. Îţi scriu ca să-ţi mulţumesc pentru corespondenţa electronică primită via doamna Vliegenthart în șase aprilie, din Statele Unite ale Americii, în măsura în care se poate spune că geografia există în
105/462
contemporaneitatea noastră cucerită de mediile digitalizate.
— Augustus, ce naiba?
— Are o asistentă, a spus Augustus. Lidewij Vliegenthart. Am găsit-o. I-am transmis un e-mail.
Ea i-a dat e-mailul. El mi-a răspuns via contul ei de e-mail.
— Bine, bine. Continuă să citești.
— Răspunsul meu este scris cu cerneală pe hârtie în glorioasa tradiţie a strămoșilor noștri și transcris apoi de doamna Vliegenthart într-o serie de 1 și 0 pentru a călători prin insipidul web, care a prins în mrejele sale specia noastră, prin urmare, îţi cer scuze pentru eventualele erori și omisiuni. Dat fiind dezmăţul aflat la dispoziţia tinerilor și al tinerelor din generaţia ta, îi sunt recunoscător oricărei persoane care-și dedică niște ore necesare lecturii cărţii mele. Dar, în mod deosebit, îţi sunt îndatorat ţie, domnule, atât pentru amabilele cuvinte despre O durere supremă, cât și pentru că ţi-ai luat răgazul de a-mi spune că, și aici te citez,
„cartea a însemnat mult“ pentru tine. Acest comentariu, invariabil, mă face să mă întreb: ce ai
106/462
vrut să spui prin „a însemnat“? Ţinând cont de inutilitatea finală a luptei noastre, ar putea fi șocul pasager al sensului că arta ne dă valoare? Sau că
unica valoare constă în a-ţi petrece timpul cât mai confortabil cu putinţă? Augustus, ce ar trebui să
imite o povestire? Un semnal de alarmă? O chem-are la arme? O picătură de morfină? Desigur, ca toate căutările din univers, această serie de întrebări ne reduce în mod inevitabil la întrebarea: ce este aceea o fiinţă umană și dacă — pentru a îm-prumuta o propoziţie din personalitatea ta de șaisprezece ani, împovărată de anxietate, fără îndoială
ultragiată — există un rost în asta. Mă tem că nu există, prietene, și că nu vei primi suficiente în-curajări de la cei care se vor întâlni pe viitor cu scrisul meu. Dar pentru a-ţi răspunde la întrebare: nu, n-am mai scris nimic altceva și nici nu voi mai scrie. Nu cred că a continua să-mi împărtășesc gândurile cititorilor le-ar aduce vreun beneficiu lor sau mie. Îţi mulţumesc din nou pentru generosul tău e-mail. Cu mult drag, Peter Van Houten, via Lidewij Vliegenthart.
— Uau! am exclamat. Inventezi cumva?
107/462
— Hazel Grace, cum aș putea eu, cu săr-manele mele capacităţi intelectuale, să inventez o scrisoare de la Peter Van Houten, redând sintagme cum ar fi „contemporaneitatea noastră cucerită de mediile digitale“?
— N-ai putea, am fost eu de acord. Poţi, te rog, să-mi dai adresa de e-mail?
— Desigur, mi-a spus Augustus, de parcă n-ar fi fost cel mai grozav dar din lume.
Mi-am petrecut următoarele două ore scriindu-i un e-mail lui Peter Van Houten. De fiecare dată
când îl rescriam, părea să fie din ce în ce mai prost, dar nu mă puteam abţine.
Dragă domnule Peter Van Houten,
(în atenţia doamnei Lindewij Vliegenthart) Mă numesc Hazel Grace Lancaster. Prietenul meu, Augustus Waters, care a citit O durere supremă
la recomandarea mea, tocmai a primit un e-mail de pe această adresă. Sper că nu v-aţi supărat că mi-a făcut cunoscut acest mesaj.
Domnule Van Houten, înţeleg din e-mailul către Augustus că nu intenţionaţi să mai publicaţi alte cărţi. Într-un fel, sunt dezamăgită, dar, în egală
