Cu sinceritate,
Peter Van Houten
(prin amabilitatea lui Lidewij Vliegenthart)
— POFTIM? am ţipat eu. CE VIAŢĂ ESTE
ASTA?
Mama a intrat.
— Ce s-a întâmplat?
121/462
— Nimic, am asigurat-o eu.
Încă speriată, mama a îngenuncheat să-l verifice pe Philip și să se asigure că elibera oxigenul în mod corespunzător. M-am imaginat stând într-o cafenea scăldată de soare, împreună cu Peter Van Houten, în timp ce el se sprijinea cu coatele pe masă, vorbind pe un ton scăzut, astfel încât nimeni altcineva să nu poată auzi adevărul celor întâm-plate personajelor la care mă gândisem ani în șir.
Îmi scrisese că nu putea să-mi spună decât personal și apoi mă invitase la Amsterdam. I-am explicat asta mamei, apoi i-am zis:
— Trebuie să mă duc.
— Hazel, te iubesc și știi că aș face orice pentru tine, dar noi nu… nu avem bani pentru călătorii în străinătate, iar cheltuielile pentru a cumpăra ech-ipamentul de acolo…, scumpo, nu e doar…
— Da, am întrerupt-o eu.
Mi-am dat seama cât de caraghioasă fusesem numai și pentru că luasem în calcul o asemenea posibilitate.
— Nu-ţi face griji.
Dar ea își făcea griji.
122/462
— E cu adevărat important pentru tine, nu? m-a întrebat, stând jos, cu o mână pe gamba mea.
— Ar fi ceva cu adevărat uimitor, i-am spus, ca în afară de el, să fiu singura persoană care să
știe ce se întâmplă.
— Chiar că ar fi ceva uimitor, mi-a spus ea.
Am să vorbesc cu tatăl tău.
— Nu, te rog, n-o face, i-am zis. Te rog numai să nu cheltuiești niciun ban pentru asta. O să mă
gândesc eu la ceva.
Mi-a trecut prin minte că motivul pentru care părinţii mei n-aveau bani eram eu. Epuizasem re-sursele familiei cu plata pentru Phalanxifor, iar mama nu putea lucra pentru că avea profesia cu normă întreagă de A Sta Pe Lângă Mine. Nu voiam să-i fac să se îndatoreze și mai mult.
I-am spus mamei că voiam să-l sun pe Augustus numai pentru a o face să iasă din camera mea, căci nu mă puteam descurca cu mutra ei tristă de nu-pot-să-fac-în-așa- fel-încât-visurile-fetei-mele-să-devină-realitate.
În stilul Augustus Waters, i-am citit scrisoarea au lieu de salut.
123/462
— Uau! a făcut el.
— Știu, i-am spus. Cum o să ajung eu la Amsterdam?
— Ai o Dorinţă? m-a întrebat, referindu-se la organizaţia aceea, Fundaţia Djinnilor, care se ocupă cu a le asigura copiilor bolnavi împlinirea unei dorinţe.
— Nu, i-am spus. Mi-am epuizat Dorinţa pre-Miracol.
— Ce-ai făcut?
Am oftat adânc.
— Aveam treisprezece ani, i-am spus.
— Sper că nu Disney, mi-a zis el.
N-am spus nimic.
— Doar nu te-ai dus la Disney World!
N-am spus nimic.
— Hazel GRACE! a ţipat el. Nu pot să cred că
ţi-ai epuizat Dorinţa înainte de moarte pentru a te duce la Disney World cu părinţii tăi.
— De asemenea, și la Epcot Center, am mormăit eu.
124/462
— O, Doamne-Dumnezeule! a spus Augustus.
Nu-mi vine să cred că am făcut o pasiune pentru o fată care are asemenea dorinţe-clișeu.
— Aveam treisprezece ani, am spus din nou, cu toate că, desigur, eu nu mă gândeam decât la pasiune pasiune pasiune pasiune pasiune.
Eram flatată, dar am schimbat subiectul imediat.
— Tu n-ar trebui să fii la școală sau ceva de genul ăsta?
— Chiulesc de la școală pentru a-mi petrece timpul cu Isaac, așa că acum sunt în amfiteatru și lucrez la geometrie.
