— Nu, mă descurc. Mulţumesc, domnule Waters.
— Mark, mi-a spus el.
Îmi era frică să cobor acolo. Să ascult oamenii care urlă din pricina nefericirii nu e una dintre modalităţile mele preferate de petrecere a timpului liber. Dar m-am dus.
— Hazel Grace, a spus Augustus, auzindu-mi pașii. Isaac, Hazel de la Grupul de Sprijin vine jos.
Hazel, o amintire blândă: Isaac e în toiul unei crize psihice.
Augustus și Isaac stăteau așezaţi pe podea, pe scaune pentru joc, în forma unor L-uri leneșe, zgâindu-se la un televizor imens. Ecranul era împărţit între zona de joc a lui Isaac, în stânga, și cea a lui Augustus, în dreapta. Ei erau soldaţi, care se
88/462
luptau într-un oraș modern, aflat sub bombarda-ment. Am recunoscut locul din Preţul zorilor.
Apropiindu-mă, n-am văzut nimic neobișnuit: doar doi băieţi stând în lumina de la televizorul uriaș, prefăcându-se că omoară oameni.
Numai când am ajuns în dreptul lor i-am văzut faţa lui Isaac. Lacrimile îi curgeau pe obrajii înroșiţi într-un șuvoi constant, chipul lui fiind o mască încordată a durerii. Se uita fix la ecran, la mine nici măcar n-a aruncat o privire, și urla, izbind consola de joc.
— Ce faci, Hazel? m-a întrebat Augustus.
— Sunt bine, i-am răspuns. Isaac?
Niciun răspuns. Nici cel mai mic semn că era conștient de prezenţa mea. Numai lacrimile care îi curgeau de pe faţă pe tricoul negru.
Augustus își lua din când în când privirea de la ecran.
— Arăţi bine, mi-a spus.
Eram îmbrăcată cu rochia care îmi acoperea genunchii, pe care o aveam dintotdeauna.
— Fetele consideră că numai lor le este îngăduit să poarte rochii la ocazii formale, dar îmi
89/462
place o femeie care spune, știi tu : Mă duc să văd un băiat care are o criză gravă de nervi, un băiat a cărui legătură cu simţul văzului este fragilă și, la naiba, am de gând să mă îmbrac cu o rochie pentru el.
— Și totuși, am zis eu, Isaac nu vrea să se uite câtuși de puţin la mine. Prea îndrăgostit de Monica, presupun.
Ceea ce a avut ca rezultat un suspin catastrofal.
— Ai atins un punct nevralgic, mi-a explicat Augustus. Isaac, nu știu cum stai tu, dar am vaga impresie că am fost înconjuraţi pe flancuri.
Apoi din nou către mine:
— Isaac și Monica nu mai sunt de actualitate, dar el nu vrea să vorbească despre asta. Vrea numai să plângă și să joace Counterinsurgence 2: Preţul zorilor.
— Mi se pare destul de corect, am spus eu.
— Isaac, simt o îngrijorare crescândă în legătură cu poziţia noastră. Dacă ești de acord, îndreaptă-te către acea centrală electrică și eu te voi acoperi.
90/462
Isaac a alergat spre o clădire greu de descris, în timp ce Augustus trăgea nebunește cu o mitrali-eră în serii rapide, alergând în spatele lui.
— Oricum, mi-a spus Augustus, n-o să-i facă
rău dacă îi vorbești. Dacă ai sfaturi din înţelepciunea feminină.
— Cred, de fapt, că reacţia lui e probabil cea mai potrivită, am zis, în timp ce o rafală de-a lui Isaac a ucis un dușman care și-a scos capul din spatele unei camionete cu prelata arsă.
Augustus a dat din cap spre ecran.
— Durerea cere să fie trăită, a spus el, ceea ce reprezenta o replică din O durere supremă.
— Ești sigur că nu e nimeni pe urmele noastre? l-a întrebat Isaac.
Câteva momente mai târziu, proiectilele zburau vâjâind pe deasupra capetelor lor.
— O, fir-ar să fie, Isaac, a spus Augustus. Nu vreau să te critic în momentele tale de mare slăbiciune, dar ai permis să fim înconjuraţi pe flancuri și acum nu mai e nimic între teroriști și școală.
Personajul lui Isaac a rupt-o la fugă spre foc, în zigzag, pe o alee îngustă.
91/462
— Ai putea să treci podul și să-i încercuiești iar, i-am spus, o tactică despre care știam graţie Preţului zorilor.
Augustus a oftat.
