la rându-i, dar era un zâmbet forţat. După o secundă, am întrebat-o:
— Vrei să mergem la un film?
— Sigur că da. E ceva ce ţi-ai dori să vezi?
84/462
— Hai să mergem și vedem la faţa locului ce film rulează.
A închis portiera de pe partea mea, a ocolit mașina și s-a urcat la volan. Am mers la cinemato-graful Castleton și am vizionat un film 3D despre gerbilii vorbitori. Chiar a fost amuzant.
Când am ieșit de la film, aveam patru mesaje de la Augustus.
Spune-mi că din exemplarul meu lipsesc ultimele douăzeci de pagini sau ceva de genul.
Hazel Grace, spune-mi că n-am ajuns la sfârșitul cărţii.
O, DOAMNE, S-AU CĂSĂTORIT SAU NU
O, DOAMNE, CE E ASTA
Bănuiesc că Anna a murit și prin urmare s-a terminat? CRUD. Sună-mă când poţi. Sper că totul e OK.
Așa că, de îndată ce am ajuns acasă, m-am dus în curtea din spate și m-am așezat pe scaunul de grădină, cu cadrul ruginit, și l-am sunat. Era o zi înnorată, specifică pentru Indiana: genul de vreme de care nu scapi. Curticica noastră era dominată de
85/462
leagănul copilăriei mele, care arăta jalnic și plin de apă.
Augustus a răspuns la al treilea apel.
— Hazel Grace, a zis el.
— Deci, bine ai venit la dulcea tortură de a fi citit O durere…
M-am oprit când am auzit suspine violente la capătul celălalt al firului.
— Ești bine? l-am întrebat.
— Mă simt colosal, mi-a răspuns Augustus.
Oricum, sunt cu Isaac, care pare că se decompensează.
Și mai multe tânguieli. Semănau cu ţipetele unui animal rănit, pe moarte. Gus vorbea cu Isaac.
— Amice. Amice. Grupul de Sprijin al lui Hazel face ca lucrurile să fie mai bune sau mai rele? Isaac! Concentrează-te. La mine.
După o clipă, Gus mi-a zis:
— Ne putem întâlni la mine acasă, în, să
zicem, douăzeci de minute?
— Cum să nu, i-am spus și am închis.
Dacă ai putea conduce în linie dreaptă, ar dura doar cinci minute să ajungi de la mine la Augustus
86/462
acasă, dar nu poţi să mergi în linie dreaptă, deoarece între noi se află Holliday Park.
Cu toate că reprezenta o inconvenienţă geo-grafică, mie chiar îmi plăcea Holliday Park. Când eram mică, obișnuiam să mă bălăcesc în White River cu tata, și mereu existau momentele acelea grozave când el mă arunca în sus, apoi departe de el, iar eu întindeam braţele în timp ce zburam și el își întindea la rându-i braţele, apoi vedeam amândoi că braţele noastre nu se atingeau și că nimeni n-avea să mă prindă, iar asta ne speria grozav pe amândoi, dar apoi atingeam apa, dând din picioare, după care ieșeam la suprafaţă să respir, nevătămată, curentul aducându-mă înapoi la el, în timp ce îi spuneam: Încă o dată, tati, încă o dată!
Am oprit pe alee chiar lângă o Toyota sedan, neagră și veche, care bănuiam că era mașina lui Isaac. Trăgând căruciorul cu butelia după mine, m-am dus spre ușă. Am ciocănit. Mi-a deschis tatăl lui Gus.
— Doar Hazel, a zis el. Mă bucur să te văd.
— A spus Augustus că s-ar putea să trec pe-aici?
87/462
— Da, el și cu Isaac sunt la subsol.
Moment în care s-a auzit de dedesubt un vaiet.
— Ăsta trebuie să fie Isaac, a spus tatăl lui Gus, după care a clătinat ușor din cap. Cindy a trebuit să conducă pe cineva cu mașina. Sunetul…, a spus el, pornind. Oricum, cred că ești așteptată jos.
Vrei să-ţi duc eu ăăă… tubul? m-a întrebat.
