Eram surprinsă că Augustus era eligibil pentru Dorinţă, fiind la școală și de un an în remisiune.
Trebuia să fii tare bolnav ca Djinnii să-ţi îndeplinească Dorinţa.
— Am primit-o la schimb pentru picior, mi-a explicat el.
Faţa lui era toată numai lumină; a trebuit să
mijească ochii ca să se uite la mine, ceea ce a făcut ca nasul să i se încreţească într-un fel adorabil.
— Acum, n-am de gând să-ţi dau ţie Dorinţa mea sau ceva de genul. Dar, de asemenea, sunt interesat să-l întâlnesc pe Peter Van Houten și n-ar avea niciun sens să-l întâlnesc fără fata care m-a introdus în lumea acestei cărţi.
— În mod cert n-ar avea, am spus eu.
— Așa că am vorbit cu Djinnii și ei sunt întru totul de acord. Au spus că Amsterdamul e minunat la începutul lui mai. Au propus să plecăm pe trei mai și să ne întoarcem pe șapte mai.
138/462
— Augustus, tu vorbești serios?
A întins mâna și mi-a atins obrazul și, preţ de o clipă, am crezut că s-ar putea să mă sărute. Tot corpul mi se încordase și cred că el a remarcat, căci și-a retras mâna.
— Augustus, i-am spus. Zău, nu trebuie să faci asta.
— Ba sigur că da, a zis el. Mi-am găsit Dorinţa.
— Doamne, ești cel mai tare! am exclamat.
— Pariez că le spui asta tuturor băieţilor care îţi finanţează călătoriile în străinătate, mi-a răspuns el.
6 În legătură cu“ (în latină, în original).
Capitolul șase Când am ajuns acasă, mama îmi împăturea lenjeria în timp ce urmărea o emisiune la televizor, The View. I-am spus că lalelele și artistul olandez și toate celelalte erau deoarece Augustus își folosea Dorinţa pentru a mă duce la Amsterdam.
— E prea mult, a spus ea, clătinând din cap.
Nu putem accepta asta de la un străin.
— Nu e străin. Pot spune că este cel de-al doilea prieten foarte bun pe care-l am.
— După Kaitlyn?
— După tine, i-am spus.
140/462
Era adevărat, dar o spusesem mai mult fiindcă
voiam să merg la Amsterdam.
— O s-o întreb pe doamna doctor Maria, a zis ea după o clipă.
Doamna doctor Maria a zis că nu puteam să
merg la Amsterdam fără un adult familiarizat cu cazul meu, ceea ce însemna mai mult sau mai puţin fie mama, fie doamna doctor Maria. (Tata înţelegea cancerul așa ca mine: în felul vag și in-complet în care oamenii înţeleg circuitele electrice sau mareele oceanelor. Însă mama știa mai multe despre carcinoamele tiroidiene diferenţiate la adolescenţi decât mulţi dintre oncologi.)
— Deci, mergi și tu, i-am spus. Djinnii plătesc. Au o mulţime de bani.
— Dar tatăl tău? a întrebat ea. Îi va fi dor de noi. N-ar fi cinstit faţă de el, iar el nu-și poate lua liber de la serviciu.
— Glumești? Nu crezi că tata se va bucura să
se uite câteva zile la emisiuni care nu sunt despre fete care vor să ajungă modele și să comande pizza în fiecare seară, folosind prosoape de hârtie drept farfurii pentru a nu fi nevoit să spele vase?
141/462
Mama a izbucnit în râs. Într-un final, a început să se entuziasmeze, notându-și sarcini de rezolvat în telefonul ei mobil: să-i sune pe părinţii lui Gus să vorbească cu Djinnii despre nevoile mele medicale și dacă au vreun hotel, și care sunt cele mai bune ghiduri, și dacă ar trebui să facem cercetări dacă aveam numai trei zile și așa mai departe. Un soi de durere de cap, așa că am dat pe gât două
pastile de Advil și m-am decis să trag un pui de somn.
Dar am sfârșit prin a zăcea întinsă în pat și a relua în minte întregul picnic cu Augustus. N-am putut să nu mă gândesc la momentul în care m-am încordat când el m-a atins. Cumva, blânda famili-aritate părea ceva greșit. M-am gândit că poate din pricina felului în care fusese orchestrat totul: Augustus era uimitor, însă exagerase la picnic, de la sendvișurile care rezonau din punct de vedere metaforic, dar care aveau un gust îngrozitor, până
la tirada învăţată pe de rost, care împiedicase conversaţia. Aveai impresia de romantism, dar de fapt nu era.
142/462
Însă, adevărul era că nu voisem niciodată ca el să mă sărute, nu în felul în care se presupune că îţi dorești aceste lucruri. Adică, el era arătos. Eram at-rasă de el. Mă gândeam la el în felul acela, asta ca să împrumut o expresie din limbajul de gimnaziu.
Dar atingerea în sine, atingerea înfăptuită… era cu totul greșită.
