— Mulţumirea ușoară nu e mulţumire, am răspuns eu. Cândva ai fost o floare rară și fragilă.
Îţi amintești.
Pentru moment, n-a spus nimic.
215/462
— Hazel Grace, tu chiar știi cum să-mi închizi gura.
— Sunt privilegiul și responsabilitatea mea, i-am răspuns.
Înainte să întrerup contactul vizual cu el, a spus:
— Ascultă, iartă-mă că am evitat zona de așteptare de la îmbarcare. Coada de la McDonald‘s nu era chiar atât de lungă; pur și simplu… pur și simplu nu am vrut să stau acolo cu toţi oamenii ăia care se uitau la noi sau, mă rog.
— Mai mult la mine, i-am spus.
Puteai să-l privești pe Gus și să nu-ţi dai seama că e bolnav, dar eu îmi purtam boala cu mine în exterior, ceea ce constituia un motiv pentru care devenisem un corp-cămin.
— Augustus Waters, renumit pentru charisma sa, este stânjenit să stea alături de o fată cu un tub de oxigen.
— Nu stânjenit, a spus el. Uneori, ei mă scot din sărite. Iar eu nu vreau să fiu scos din sărite azi.
După un minut, a vârât mâna în buzunar și și-a deschis pachetul de ţigări.
216/462
Nouă secunde mai târziu, o stewardesă blondă
a venit grăbită spre locurile noastre și i-a spus:
— Domnule, nu aveţi voie să fumaţi în acest avion. Sau în orice avion.
— Nu fumez, i-a explicat el, cu ţigara dansându-i în gură în timp ce vorbea.
— Dar…
— E o metaforă, i-am explicat eu. El își introduce obiectul ucigaș în gură, dar nu-i dă puterea să-l ucidă.
Preţ de numai o clipă, stewardesa a rămas perplexă.
— Ei bine, această metaforă este interzisă în zborul de azi, i-a spus ea.
Gus a dat aprobator din cap și și-a pus ţigara la loc.
În cele din urmă, am ieșit pe pista de decolare, iar pilotul a spus: Însoţitorii de zbor să se pregătească pentru decolare, și apoi două motoare colosale cu reacţie au început să mugească, în timp ce avionul accelera.
— Asta e senzaţia pe care o ai când mergi într-o mașină condusă de tine, i-am spus zâmbind, însă
217/462
el nu și-a descleștat fălcile, așa că l-am întrebat: Ești bine?
Luam viteză și, brusc, Gus s-a apucat strâns de cotiere, iar eu mi-am pus mâna peste mâna lui și l-am întrebat iar:
— Ești bine?
N-a spus nimic, pur și simplu se uita lung la mine, cu ochii larg deschiși și l-am întrebat:
— Ţi-e frică să mergi cu avionul?
— Îţi spun într-un minut, mi-a răspuns el.
Botul avionului s-a ridicat și iată-ne în aer.
Gus se zgâia pe hublou, privind cum planeta se micșora sub noi și i-am simţit mâna relaxându-i-se sub a mea. Mi-a aruncat o privire, apoi a continuat să privească afară.
— Zburăm, a anunţat el.
— N-ai mai zburat niciodată cu avionul?
A clătinat din cap.
— UITE! aproape că a ţipat el, arătând prin hublou.
— Da, am spus. Da, văd. Arată de parcă am fi într-un avion.
218/462
