— Corespondenţă de la fani, a răspuns Van Houten în timp ce se așeza pe șezlong. Optsprezece ani demni de asta. N-o pot deschide.

270/462

Îngrozitoare. Ale voastre sunt primele misive la care am răspuns și uite unde m-a dus asta. Sincer, găsesc realitatea cititorilor cu totul neapetisantă.

Asta explica de ce nu-mi răspunsese niciodată

la scrisori: nu le citea niciodată. Mă întrebam de ce le păstra pe toate, nemaivorbind de faptul că le ţinea într-o cameră de zi formală și goală. Van Houten și-a ridicat picioarele pe sofa și le-a încrucișat. A făcut un gest cu mâna spre canapea.

Augustus și cu mine ne-am așezat unul lângă

celălalt, dar nu prea aproape.

— Aţi vrea să luaţi micul dejun? a întrebat Lidewij.

Am dat să-i spun că tocmai luaserăm micul dejun, când Peter a intervenit:

— Lidewij, e mult prea devreme pentru micul dejun.

— Păi, ei sunt din America, Peter, așa că pentru ei e trecut de prânz.

— Atunci, e prea târziu pentru micul dejun, a spus el. Oricum, fiind trecut de prânz, ar trebui să

savurăm un cocktail. Bei scotch? m-a întrebat pe mine.

271/462

— Dacă beau… ăăă, nu, mulţumesc, i-am spus.

— Augustus Waters? l-a întrebat Van Houten, dând din cap spre Gus.

— Ăăă, nu, mulţumesc.

— Atunci, numai mie, Lidewij. Scotch și apă, te rog.

Peter

și-a

îndreptat

atenţia

spre

Gus,

întrebându-l:

— Știi cum preparăm un scotch cu apă în casa asta?

— Nu, domnule, i-a răspuns Gus.

— Turnăm scotch într-un pahar și invocăm în minte gânduri despre apă, apoi amestecăm scotchul real cu ideea abstractă de apă.

Lidewij a spus:

— Poate totuși un mic dejun mai întâi, Peter.

El s-a uitat spre noi și a șoptit ca pe scenă:

— Ea crede că am probleme cu băutura.

— Iar eu cred că soarele a răsărit, i-a replicat Lidewij.

Cu toate acestea, s-a întors spre barul din camera de zi, a întins mâna spre o sticlă de scotch și a

272/462

umplut un pahar pe jumătate. I l-a dus. Peter van Houten a luat o înghiţitură, apoi s-a îndreptat de spate.

— O băutură atât de bună merită cea mai bună

postură a cuiva, a spus el.

Am devenit conștientă de propria-mi postură

și m-am îndreptat și eu pe canapea. Mi-am rearanjat canula. Tata îmi spunea mereu că poţi să-i ju-deci pe oameni după felul în care îi tratează pe chelneri și pe secretare. Conform acestei scale, Peter Van Houten era probabil cel mai ticălos nenorocit din lume.

— Așadar, îţi place cartea mea, i-a spus el lui Augustus, luând încă o sorbitură.

— Da, i-am spus, vorbind în numele lui Augustus. Și, da, noi… ei bine, Augustus a făcut ca întâlnirea cu dumneavoastră să fie Dorinţa lui, astfel încât să putem veni aici, să ne spuneţi ce se întâmplă după sfârșitul cărţii O durere supremă.

Van Houten n-a spus nimic, ci doar a sorbit din pahar.

După un minut, Augustus a spus:

273/462

— Cartea dumneavoastră e genul acela de lucru care ne-a adus împreună.

— Dar nu sunteţi împreună, a remarcat el, fără

să se uite la mine.

— Lucrul care ne-a adus aproape împreună, i-am spus eu.

În acest moment s-a întors spre mine.