Lidewij s-a îndreptat spre un MP3-player și a apăsat apoi un buton. O piesă rap a izbucnit din toate direcţiile. Semăna cu o piesă rap obișnuită, numai cuvintele erau în suedeză.

După ce s-a terminat, Peter Van Houten s-a uitat la noi plin de speranţă, cu ochii atât de mari pe cât îi putea el deschide.

— Da? a întrebat. Da?

Am spus:

— Îmi pare rău, domnule, dar noi nu vorbim suedeza.

— Păi, sigur că nu. Nici eu. Cine naiba vorbește suedeza? Lucrul important nu este ce

278/462

prostii spun vocile, ci ceea ce simt. Cu certitudine știţi că nu există decât două sentimente, iubirea și frica, și că Afasi och Filthy navighează printre ele cu genul acela de ușurinţă pe care pur și simplu n-o întâlnești în muzica hip-hop din afara Suediei. Să o pun din nou?

— Glumiţi? l-a întrebat Gus.

— Poftim?

— Acesta e vreun fel de spectacol?

El s-a uitat la Lidewij și a întrebat-o:

— Este?

— Mă tem că nu, a răspuns Lidewij. El nu e mereu… asta e neobișnuit…

— O, taci din gură, Lidewij! Rudolf Otto a spus că, dacă n-ai întâlnit numinosul, dacă n-ai ex-perimentat o întâlnire nonraţională cu mysterium tremendum, atunci opera lui n-a fost pentru tine. Și vă spun eu, tinerii mei prieteni, că dacă nu puteţi auzi răspunsul sfidător al lui Afasi och Filthy la frică, atunci opera mea nu e pentru voi.

Nu pot sublinia asta îndeajuns: era o piesă rap absolut normală, numai că era în suedeză.

279/462

— Ăăă…, am spus. Așadar, în legătură cu O

durere supremă. Mama Annei, când cartea se termină, e pe punctul de a…

Van Houten m-a întrerupt, bătând în pahar până ce Lidewij i l-a umplut iar.

— Prin urmare, Zenon este cel mai bine cunoscut pentru paradoxul său cu ţestoasa. Să ne în-chipuim că sunteţi la o întrecere cu o ţestoasă.

Ţestoasa are un avans de zece metri. În răstimpul necesar ca voi să parcurgeţi acei zece metri, ţestoasa s-a mai deplasat probabil încă un metru.

Apoi, în timpul care vă trebuie să acoperiţi acea distanţă, ţestoasa ajunge puţin mai departe și tot așa la nesfârșit. Sunteţi mai iuţi decât o ţestoasă, dar nu puteţi niciodată s-o ajungeţi din urmă; nu puteţi decât să-i reduceţi avansul. Desigur, puteţi trece de ţestoasă fără să contemplaţi mecanica im-plicată, dar întrebarea referitoare la cum puteţi face asta se dovedește a fi incredibil de complicată și nimeni n-a rezolvat-o cu adevărat până ce Cantor ne-a arătat că unele infinităţi sunt mai mari decât alte infinităţi.

— Ăăă..., a fost tot ce-am reușit să spun.

280/462

— Presupun că asta răspunde întrebărilor voastre, a zis el încrezător, apoi a sorbit generos din pahar.

— Nu tocmai, i-am spus. Noi ne întrebam, după sfârșitul cărţii O durere supremă…

— Dezaprob totul din acel roman putred, a spus Van Houten, întrerupându-mă.

— Ba nu, i-am spus.

— Poftim?

— Nu, așa ceva nu se poate accepta, i-am spus. Înţeleg că povestea se termină în mijlocul naraţiunii deoarece Anna moare sau ajunge mult prea bolnavă pentru a continua, dar aţi zis că ne veţi spune ce i se întâmplă fiecăruia și acesta este motivul pentru care suntem aici, iar noi, eu, am nevoie să-mi spuneţi.

Van Houten a oftat. După încă un pahar, a spus:

— Prea bine. A cui poveste o căutaţi?

— A mamei Annei, a Olandezului-cu-Lalele, a Hamsterului Sisif, vreau să spun, doar ce li se întâmplă fiecăruia.

281/462

Van Houten a închis ochii și și-a umflat obrajii atunci când a expirat, apoi s-a uitat la bârnele apar-ente care traversau tavanul.

— Hamsterul, a zis el după o vreme. Hamsterul ajunge să fie adoptat de către Christine —

care era una dintre prietenele Annei de dinainte de boală.

Asta are logică. Christine și Anna s-au jucat cu Sisif în câteva scene.

— El este adoptat de către Christine și trăiește încă doi ani după sfârșitul romanului și moare fericit în somnul lui de hamster.

Acum, chiar că ajungeam undeva.

— Grozav, i-am spus. Grozav. Bine, așadar, Olandezul-cu-Lalele. Este un fost pușcăriaș? Se căsătorește cu mama Annei?

Van Houten continua să privească fix bârnele tavanului. A băut din pahar, care era din nou aproape gol.

— Lidewij, nu pot s-o fac. Nu pot. Nu pot.

Și-a coborât privirea la nivelul privirii mele.

— Nimic nu i se întâmplă Olandezului-cu-Lalele. Nu este un fost pușcăriaș și nici un

282/462

pușcăriaș; el e Dumnezeu. El este o reprezentare metaforică evidentă și lipsită de ambiguitate a lui Dumnezeu și a întreba ce i se întâmplă lui este echivalent intelectual cu a întreba ce li se întâmplă

ochilor fără trup ai doctorului T.J. Eckleburg din Gatsby. Dacă el și mama Annei se căsătoresc?

Vorbim despre un roman, dragă copilă, nu despre vreo întreprindere istorică.