Aduc pe lume o fiică, apoi încă una. Penelopa mă ajută cu nașterea.

Durerea își face simţită prezenţa, însă dispare. Cât sunt copilele încă

mici, trăim pe insulă și ne întoarcem adesea în vizită după aceea.

Penelopa ţese la război și face farmece, cu nimfele plutindu-i în jur.

Oricât de mult ar încărunţi, nu pare să obosească deloc, o mai văd întorcându-și ochii în zare, unde așteaptă casa morţilor, cu sufletele ei.

Fiicele a căror viaţă mi-o imaginez nu seamănă defel cu Telegonus și nici una cu cealaltă. Una fugărește leii, pe când cealaltă șade într-un colţ, privind și întipărindu-și totul în minte. Nu ne mai încăpem în piele de dragoste pentru ele, le stăm la căpătâi, privindu-le chipurile adormite și șușotind despre ce-a făcut una sau cealaltă. Mergem să le cunoască și Telegonus, care domnește în livezile sale aurii. Sare de pe divan să ne îmbrăţișeze pe toţi și ni-l prezintă pe căpitanul străjilor sale, un tânăr brunet care-i rămâne mereu aproape, încă nu s-a căsătorit și poate n-o să se însoare niciodată, ne zice. Zâmbesc, închipuindu-mi cât de nemulţumită e Atena. Este atât de bine-crescut, și totuși tare și neclintit precum zidurile cetăţii sale. Nu-mi fac griji pentru el.

Am îmbătrânit. Când mă uit în oglinda de bronz lustruit, îmi văd chipul ridat. M-am îngroșat în talie și pielea a început să mi se lase.

Când mă tai cu ierburile mele, rănile se vindecă mai greu. Uneori îmi

place. Alteori simt o nemulţumire vanitoasă. Însă nu-mi doresc niciodată să mai fiu ca pe vremuri. Firește, carnea jinduiește după

pământ. Acolo și trebuie să ajungă. Într-o zi va veni Hermes să mă ducă

în sălile morţilor. De-abia dacă o să ne recunoaștem, căci eu voi avea părul alb, iar el se va învălui în tainele sale de Călăuză a Sufletelor, singura datorie pe care și-o îndeplinește cu solemnitate. Cred că o să-mi placă să-l văd așa.

Știu cât de norocoasă sunt, am un noroc chior, dau pe dinafară, mă ia ameţeala când mă gândesc. Uneori mă trezesc în beznă, îngrozită de cât de fragilă e viaţa mea, de suflarea ei atât de slabă. Simt lângă mine pulsul soţului meu, iar copilele noastre sunt în paturi și în pielea lor s-a întipărit și cea mai mică julitură. Ar putea să-i ia vântul pe toţi, dar pe lumea asta există și boli, nenorociri, monștri și o mie de dureri de toate felurile. Nu uit nici de tata și de neamul său, care ne atârnă deasupra capetelor, scânteind ca niște săbii ascuţite, gata să ne străpungă carnea.

Dacă nu ne vor lovi din răutate, tot ne vor lovi din cine știe ce întâmplare sau toană. Răsuflarea mi se zbate în gât. Cum pot să-mi văd de viaţă cu povara nenorocirii care ne ameninţă pe toţi?

Atunci mă ridic și mă duc la ierburile mele. Făuresc ceva, preschimb altceva. Sunt o vrăjitoare la fel de puternică, poate mai puternică decât înainte. Și acesta-i tot un mare noroc. Nu mulţi sunt puternici, destinși și ocrotiţi ca mine. Telemah se ridică și el din pat și mi se alătură în întunericul cu miros de verdeaţă și mă ţine de mână. Amândoi avem chipurile brăzdate de riduri în care ni se citesc însemnele anilor trecuţi.

Circe, îmi spune, totul va fi bine.

Nu sunt cuvinte de oracol sau de profet. Așa vorbești cu un copil. L-am auzit spunându-le același lucru și fiicelor noastre când le legăna după vreun coșmar, ca să adoarmă din nou, când le bandaja tăieturile și le oblojea orice beteșug. Îi cunosc pielea la atingere cum o cunosc pe a mea. Îi ascult răsuflarea caldă în aerul nopţii și cumva mă alină. Nu vrea să-mi spună că nimic nu doare. Nu vrea să-mi spună că nu ne speriem de nimic. Ci doar atât: că suntem aici. Asta înseamnă să înoţi în valuri, să pășești pe pământ și să-l simţi sub tălpi. Asta înseamnă să

trăiești.

Deasupra capului, constelaţiile se rotesc. Firea mea de zeiţă

strălucește ca ultimele raze de soare înainte să se scufunde în mare. Pe vremuri credeam că zeii sunt opusul morţii, însă acum îmi dau seama că sunt mai morţi decât orice altceva, căci sunt neschimbători și totul li se scurge până la urmă printre degete.

Toată viaţa am privit înainte și iată-mă ajunsă aici. Am glas de muritoare, de ce n-aș avea și tot restul? Îmi duc la buze vasul plin și beau.

PERSONAJE

TITANII

Aietes: Fratele lui Circe și regele-vrăjitor din Colhida, regat situat pe coasta de est a Mării Negre. Aietes a mai fost și tatăl vrăjitoarei muritoare Medeea și păzitorul Lânii de Aur înainte să i-o fure Iason și argonauţii, cu ajutorul Medeei.

Boreas: Personificarea vântului de nord. În unele mituri se face vinovat de moartea frumosului tânăr Hiacint. Fraţii săi erau Zefir (vântul de vest), Notus (vântul de sud) și Eurus (vântul de est).

Calipso: Fiica titanului Atlas, care locuiește pe insula Ogigia. În Odiseea, îl găzduiește pe Odiseu după naufragiu. Îndrăgostindu-se de el, îl ţine șapte ani pe insula ei, până când zeii îi poruncesc să-l lase să

plece.

Circe: Vrăjitoare care a trăit pe insula Aiaia, fiica lui Helios și a nimfei Perse. Numele provine, cel mai probabil, de la cuvântul grecesc pentru „șoim” sau „uliu”. În Odiseea, îi preschimbă pe însoţitorii lui Odiseu în porci, însă, după o confruntare cu el, îl primește ca iubit și îi îngăduie să rămână alături de ea, împreună cu oamenii săi, ajutându-i

când pleacă iarăși pe mare. Circe a dăinuit ca personaj literar, ajungând să inspire scriitori ca Ovidiu, James Joyce, Eudora Welty și Margaret Atwood.

Helios: Zeul titan al soarelui. Tată cu multe odrasle, printre care se numără Circe, Aietes, Pasifae și Perse, precum și surorile lor vitrege, nimfele Faetusa și Lampetia. Este cel mai adesea înfăţișat în carul său tras de cai aurii, în care străbate cerul zi de zi. În Odiseea, îl roagă pe Zeus să-i nimicească pe companionii lui Odiseu după ce-i omoară

junincile sacre.

Mnemosina: Zeiţa memoriei și mama celor nouă muze.

Nereu: Străvechi zeu al mării, detronat de olimpianul Poseidon.

Tatăl a numeroase divinităţi, printre care și nimfa marină Tetis.

Oceanos: În poemele homerice, Oceanos este zeul titan al marelui râu cu apă dulce Oceanos, care înconjura lumea după credinţele cele mai vechi. Ulterior a fost asociat cu marea și cu apele sărate. Este bunicul după mamă al lui Circe și tatăl a numeroase nimfe și zei.

Pasifae: Sora lui Circe, o vrăjitoare puternică și regină a Cretei, măritată cu Minos, fiul muritor al lui Zeus. Au împreună mai mulţi copii, printre care Ariadna și Fedra, și rămâne însărcinată

împerechindu-se printr-un vicleșug cu un taur alb sacru, dând naștere Minotaurului.

Perse: Nimfă oceanidă, una dintre fiicele lui Oceanos. Mama lui Circe și soţia lui Helios. În legendele mai târzii este asociată și ea cu vrăjitoria.

Perses: Fratele lui Circe, asociat uneori cu Persia.

Prometeu: Titanul care i-a ajutat pe muritori încălcând porunca lui Zeus, încredinţându-le darul focului și, potrivit unor mituri, învăţându-i meșteșugurile pe care se întemeiază civilizaţia umană. Drept pedeapsă, Zeus l-a legat cu lanţuri pe un pisc din Munţii Caucaz, unde

un vultur îi ciugulea în fiecare zi ficatul, care îi creștea la loc peste noapte.

Proteu: Zeu al mării care-și schimba înfăţișarea și paznic al turmelor de foci ale lui Poseidon.

Selene: Zeiţa lunii, mătușa lui Circe și sora lui Helios. Trecea pe cerul nopţii într-un car tras de cai argintii, iar soţul său era frumosul păstor Endymion, un muritor cufundat într-un somn etern, care-l ţinea mereu tânăr.

Tethys: Soţia titanidă a lui Oceanos și bunica lui Circe. Asemenea soţului ei, a fost asociată la început cu apa dulce, însă ulterior a fost înfăţișată drept zeiţă a mării.

ZEII OLIMPIENI

Apollo: Zeul luminii, al muzicii, profeţiilor și medicinei. Fiul lui Zeus și fratele geamăn al lui Artemis, susţinându-i pe troieni în Războiul Troian.

Artemis: Zeiţa vânătorii, fiica lui Zeus și sora lui Apollo. În Odiseea se menţionează că a ucis-o pe prinţesa Ariadna.

Atena: Preaputernica zeiţă a înţelepciunii, ţesutului și artei războiului. I-a sprijinit înfocat pe greci în Războiul Troian și l-a ocrotit pe vicleanul Odiseu. Apare atât în Iliada, cât și în Odiseea. Se spune că

este odrasla preferată a lui Zeus și că s-a născut, din ţeasta acestuia, deja matură, acoperită de o platoșă.