în depărtare.

— Vorbești de Scylla?

— Da, Scylla, a zis el. Se unduiește ca apa, nu-i așa? Argintie ca un izvor curgând la vale. Circe, a zis el ridicând ochii să se uite în ai mei, n-am fost nicicând mai fericit ca acum.

I-am zâmbit și eu. Nu-l vedeam decât pe băiatul pe care-l iubeam, strălucind în sfârșit în toată splendoarea lui. Toate onorurile cu care-l încărcau, toate altarele înălţate în numele său, toţi admiratorii care-l împresurau, toate le primeam eu în dar, pentru că el era al meu.

Am început s-o văd pe nimfa Scylla peste tot. Iat-o râzând la cine știe ce glumă a lui Glaucos, iat-o ducându-și mâna la gât și scuturându-și pletele. Era tare frumoasă, ce-i drept, o podoabă în palatele noastre.

Nimfele și zeii-râuri oftau după ea, iar ei tare-i mai plăcea să-i aţâţe și să le spulbere speranţele doar cu o privire. Când se mișca, zornăia din cauza sutelor de daruri cu care o încărcau: brăţări de coral, șiraguri de perle atârnându-i la gât. S-a așezat lângă mine și mi le-a arătat, una câte una.

— Superbe, i-am zis aproape fără să mă uit.

Și totuși, la următorul ospăţ, am văzut-o iar, cu podoabele îndoite, întreite, ar fi scufundat o barcă de pescar sub greutatea lor. Cred că de-acum era mânioasă că tot nu mă prinsesem. Ajunsese să-mi vâre sub nas perlele mari cât merele.

— Ai văzut minune mai mare ca astea?

Adevărul era că începusem să mă întreb dacă nu cumva e îndrăgostită de mine.

— Sunt foarte frumoase, am zis cu jumătate de gură.

N-a avut încotro. Și-a luat inima-n dinţi și mi-a zis-o verde-n faţă.

— Glaucos spune c-o să le culeagă pe toate din mare doar ca să-mi facă pe plac.

Ne aflam în sala lui Oceanos, iar aerul devenise lipicios de atâtea parfumuri. Am tresărit.

— Sunt de la Glaucos?

Vai, câtă bucurie pe ea!

— Toate sunt de la el. Adică n-ai auzit? Credeam că tu vei afla prima, doar sunteţi atât de apropiaţi. Sau poate nu sunteţi prieteni chiar așa de buni cum ţi-ai închipuit?

A așteptat, fără să mă scape din ochi. Știam că se mai uitau și alţii, ţinându-și răsuflarea de emoţie. În palatele noastre, asemenea certuri erau mai preţioase decât aurul.

Scylla a zâmbit.

— Glaucos m-a cerut de soţie. Încă n-am hotărât ce să-i răspund. Ce anume mă sfătuiești, Circe? Să-l iau de soţ așa, cu pielea lui albastră și aripioarele de pește?

Naiadele au izbucnit în râsete, ca șipotul a o mie de fântâni. Am fugit pe dată, să nu-mi vadă cumva lacrimile și să le poarte și pe acestea în chip de trofeu.

Tata era cu unchiul meu, zeul-râu Achelous, și s-a încruntat când l-am întrerupt.

— Ce e?

— Vreau să mă mărit cu Glaucos. Îmi îngădui?

— Glaucos? a râs el. Deja are o aleasă. Și nu cred că o să fii tu.

M-am cutremurat. Nici n-am mai stat să mă pieptăn sau să-mi schimb rochia. Fiecare clipă care se scurgea mi se părea un strop de sânge pierdut. Am dat fuga la palatul lui Glaucos. Plecase la alt zeu, așa că am așteptat tremurând, printre pocalele răsturnate și pernele îmbibate în vin de la ultimul ospăţ.

În sfârșit s-a întors. Cu un gest leneș din mână, a curăţat toată

mizeria, de-au lucit din nou podelele.

— Circe, a spus el când m-a văzut.

Atât, cum ai zice „picior”.

— Ai de gând să te însori cu Scylla?

L-am văzut cum se luminează dintr-odată la faţă.

— Nu-i așa că-i cea mai minunată fiinţă pe care ai văzut-o vreodată?

Are gleznele atât de micuţe și de delicate, precum cea mai gingașă

căprioară din pădure. Zeii-râuri plesnesc de furie că pe mine mă place cel mai mult. Am auzit că însuși Apollo e gelos.

Atunci mi-a părut rău că nu mă folosisem și eu de toate șmecheriile celor din neamul meu ca să-mi preschimb părul, ochii și buzele.

— Glaucos, am zis, este frumoasă, da, însă nu te merită. E crudă și nu te iubește așa cum ai putea fi iubit.

— Ce vrei să spui?

Mă privea încruntat, de parcă nu reușea să-și amintească bine chipul meu. Am încercat să-mi imaginez ce-ar face sora mea. M-am apropiat de el și mi-am plimbat degetele pe braţul lui.

— Vreau să spun că știu pe cineva care te-ar iubi mai mult.

— Pe cine? a întrebat.

Însă vedeam că pricepe de-acum. A ridicat mâinile, ca pentru a se apăra de mine. El, care era un zeu falnic.

— Mi-ai fost ca o soră.

— Aș putea să-ţi fiu mai mult de-atât. Aș putea să-ţi fiu totul pe lumea asta.

Și mi-am lipit buzele de-ale lui.

M-a împins în lături. Se strâmba de-acum de mânie, dar și de un soi de teamă. Aproape arăta ca pe vremuri.

— Te-am iubit chiar din ziua în care te-am văzut pe mare. Scylla face haz de aripioarele și de barba ta verde, însă eu te-am preţuit încă de când aveai mâinile mânjite de maţele peștilor și plângeai când te chinuia tatăl tău. Te-am ajutat când…

— Nu! a rostit spintecând aerul cu braţul. Nu vreau să mă gândesc la vremurile acelea. La vânătăile și la durerile cu care mă alegeam ceas de ceas, cât de obosit eram mereu, cât de împovărat și de slăbit din cauza grijilor. Acum stau la sfat cu tatăl tău. Nu trebuie să mai cerșesc resturi.

Nimfele se topesc după mine și pot să mi-o aleg pe cea mai bună dintre ele, adică pe Scylla.