rănească mai rău decât mă rănisem singură.

— Așa n-o să mă convingi deloc să te ajut, Pasifae.

— Să mă ajuţi? Te rog. Doar eu te-am scos de pe bancul ăla de nisip care trece drept insulă. Am auzit că dormi în tovărășia leilor și a mistreţilor. Bine, pentru tine e un pas înainte. După Glaucos, calmarul.

— Dacă n-ai nevoie de mine, o să mă întorc bucuroasă la bancul meu de nisip.

— Ei, haide, soro, nu fi așa acră, glumesc și eu. Ia uite ce-ai crescut, ai reușit să te strecori pe lângă Scylla! Am știut c-am făcut bine să te chem pe tine, și nu pe lăudărosul ăla de Aietes. Nu mai face faţa asta.

Deja am pus niște aur deoparte pentru familiile oamenilor pe care i-am pierdut.

— Aurul nu le redă viaţa.

— Se vede că nu ești regină. Crede-mă, cele mai multe familii preferă

aurul. Ei bine, mai ai vreo…

Însă n-a apucat să termine. A gemut și și-a înfipt unghiile în umărul unei slujnice îngenuncheate la picioarele ei. Până acum n-o observasem pe fată, însă am văzut că avea pielea braţului vânătă și mânjită de sânge.

— Afară! am urlat. Afară toată lumea. Nu-i de voi aici.

M-am bucurat o clipă văzând cât de iute i-au luat-o ajutoarele la fugă.

M-am întors spre sora mea.

— Deci?

Încă se schimonosea de durere.

— Ce crezi? Au trecut atâtea zile și nici măcar nu mișcă. Trebuie scos cu cuţitul.

Și-a desfăcut veșmintele, dezvelindu-și pielea umflată. De-a lungul burţii, de la stânga la dreapta, s-a mișcat o undă, apoi a luat-o înapoi.

Nu prea mă pricepeam la moșit. Nu ajutasem defel când născuse mama și nici vreuna dintre verișoare. Mi-am amintit că auzisem totuși câte ceva.

— Ai încercat să-l împingi afară stând în genunchi?

— Bineînţeles că am încercat! a strigat ea cuprinsă de un nou spasm.

Doar am născut opt prunci! Taie-mi burta odată și scoate blestemăţia aia!

Am scos din traistă o poţiune contra durerii.

— Ești proastă? Doar n-o să mă adormi ca pe un ţânc. Dă-mi scoarţa de salcie.

— Salcia e pentru dureri de cap, nu pentru intervenţii chirurgicale.

— Dă-mi-o odată!

I-am dat-o și a golit îndată sticluţa.

— Dedal, ia cuţitul, s-a răstit.

Uitasem că e cu noi. Stătea lângă ușă, perfect nemișcat.

— Pasifae, i-am zis, nu fi îndărătnică. Doar ai trimis după mine, așa că pune-mă pe mine la treabă.

A hohotit cu un sunet sălbatic.

— Crezi că am încredere în tine la așa ceva? Pe tine te ţin pentru la urmă. Oricum, se potrivește s-o facă Dedal, știe el de ce. Nu-i așa, meștere? Să-i spunem acum soră-mii sau să rămână surpriză?

— O voi face eu, mi-a zis Dedal. E însărcinarea mea.

S-a dus la masă și a luat cuţitul. Tăișul îi era ascuţit de tăia firu-n două.

Pasifae l-a prins pe Dedal de mână.

— Nu uita! l-a atenţionat. Nu uita ce-o să fac dacă îţi trece prin cap să calci pe-alături.

A încuviinţat blajin, deși pentru prima oară i-am citit în privire un început de mânie.

Pasifae și-a trecut unghia de-a curmezișul burţii, în partea de jos, lăsând în urmă o dâră roșie.

— Aici, a indicat ea.

Încăperea era încinsă și înăbușitoare. Am simţit că mi se umezesc mâinile. Cum de reușea Dedal să ţină cuţitul fără să-i tremure mâna, nu știu. Vârful s-a înfipt în pielea surorii mele și sângele a gâlgâit afară, roșu amestecat cu auriu. Dedal își încordase braţele și fălcile de efort. I-a luat ceva, căci pielea nemuritoare a surorii mele i se împotrivea, însă

Dedal a tăiat mai departe, cu cea mai mare atenţie. Până la urmă, mușchii strălucitori s-au despicat și carnea de sub ei s-a desfăcut.

Deschisese o cale spre pântecele surorii mele.

— Tu acum, a spus ea uitându-se la mine. Avea glasul răgușit și chinuit. Scoate-l de-acolo.

Sub ea, divanul era ud fleașcă. Încăperea se umpluse de duhoarea sângelui ei zeiesc prea bogat. Burta nu-i mai fremăta de când începuse Dedal să o taie. Acum stătea încordată. De parcă aștepta ceva, m-am gândit.

M-am uitat la sora mea.

— Ce-ai acolo?

Pletele aurii îi erau nădușite.

— Ce crezi că am? Un prunc.

Mi-am dus mâinile la rana deschisă în carnea ei. Sângele zvâcnea fierbinte la atingere. Mi le-am vârât încet printre mușchi și ţesuturile umede. Sora mea a gemut înăbușit.

Am cercetat carnea lunecoasă și până la urmă am găsit-o: forma moale a unui braţ.

Ușurare. Nici nu știu de ce anume mă temusem. Doar un prunc.