câștigăm războiul.
— Numai că nu și-a jertfit viaţa. L-ai ucis.
— I-am dat o poţiune ca să nu se chinuiască. Cei mai mulţi oameni nu se aleg nici cu atâta lucru.
— Era sânge din sângele tău.
Privirea îi ardea ca o cometă pe cerul nopţii.
— Oare o viaţă este mai preţioasă decât alta? N-am gândit niciodată
așa.
— Nu trebuia să moară. Puteai să te predai odată cu lâna. Să te întorci la tatăl tău.
Cum s-a schimbat atunci la faţă… Chiar că aducea cu o cometă care își schimbă direcţia spre pământ și transformă câmpiile în cenușă.
— Așa aș fi fost silită să fiu martoră la cum tata îi sfâșie pe Iason și pe mateloţii săi, smulgându-le mădularele, ca apoi să mă oropsească și pe mine. Mă ierţi că nu mi se pare că aveam de ales.
A văzut cum mă uitam la ea.
— Nu mă crezi?
— Ai spus o mulţime de lucruri pe care nu le recunosc la fratele meu.
— Atunci îngăduie-mi să-ţi fac cunoștinţă cu el. Știi care e îndeletnicirea preferată a tatei? Adesea ne vin oameni pe insulă, pentru a-și dovedi puterea în luptă cu vrăjitorul cel rău. Tatei îi place să-i arunce pe căpitanii corăbiilor printre balaurii săi și să se uite cum o iau la fugă. Pe mateloţi îi înrobește, le răpește minţile, astfel încât nu mai au nicio voinţă. L-am văzut pe tata înroșind un fier și lipindu-l de braţele unuia doar ca să-și distreze musafirii. Sclavul stă și arde de viu până-i dă drumul tata. M-am întrebat dacă sunt doar carne goală pe dinăuntru sau dacă înţeleg ce li se întâmplă și urlă în sinea lor. Dacă
mă prinde tata, o să aflu, căci asta o să-mi facă și mie.
Nu-mi vorbea cu glasul mieros pe care și-l lua cu Iason. Nici nu mai scânteia sigură pe sine. Fiecare cuvânt îi era întunecat ca un cap de secure, greu și neabătut, și, cu fiecare lovitură, simţeam că mă golesc de sânge.
— Doar nu și-ar răni propriul copil.
A pufnit.
— Pentru el nu sunt un copil. Sunt averea lui, de care se folosește ca de luptătorii răsăriţi din seminţe sau de taurii ce aruncă flăcări pe nări.
Ca de mama, de care s-a descotorosit de cum i-a născut un moștenitor.
Poate ar fi fost altfel dacă nu aș fi avut puterile vrăjitorești. Însă la zece ani deja îmblânzeam vipere, ucideam miei cu un singur cuvânt și-i reînviam cu încă unul. M-a pedepsit pentru asta. Zicea că așa nu mai poate să mă vândă, însă de fapt nu voia să-i împărtășesc soţului meu tainele lui.
Parcă o auzeam pe Pasifae șoptindu-mi la ureche: Lui Aietes nu i-a plăcut în viaţa lui de vreo femeie.
— Dorinţa lui cea mare era să mă dea vreunui zeu-vrăjitor ca el, la schimb pe cine știe ce otrăvuri rare. Nu a găsit pe nimeni în afară de fratele său, Perses, așa că m-a oferit lui. Înalţ noapte de noapte rugi de mulţumire că nu m-a vrut fiara aia. Are deja în chip de nevastă o zeiţă
sumeriană pe care o ţine în lanţuri.
Mi-am amintit ce-mi povestise Hermes: Perses și palatul său plin de cadavre. Cum îmi spusese Pasifae: Știi câte lucruri a trebuit să fac pentru a-l mulţumi?
— Ce ciudat, am zis cu glas pierit – îmi dădeam și eu seama. Aietes l-a urât întotdeauna pe Perses.
— Nu mai e cazul. Sunt prieteni la cataramă, iar când vine Perses nu discută decât despre trezirea morţilor și dărâmarea Olimpului.
Mă simţeam amorţită, pustiită ca un câmp în timpul iernii.
— Iason știe toate astea?
— Sigur că nu știe, ai înnebunit? De câte ori s-ar uita la mine, s-ar gândi la otrăvuri și la piele pârlită. Bărbaţii își doresc soţii proaspete și pline de sevă ca iarba crudă.
Nu-l văzuse pe Iason tresărind? Sau nu voise să-l vadă? „Deja se teme de tine.”
S-a ridicat, iar rochia i-a lucit în culoarea talazurilor.
— Tata e încă pe urmele noastre. Trebuie să plecăm de îndată și s-o luăm spre Iolcos. Cu oștirea de acolo nici măcar el nu se poate pune, căci zeiţa Hera luptă de partea lor. Va fi silit să se întoarcă acasă. Apoi Iason o să fie rege, iar eu regină la dreapta lui.
Avea chipul îmbujorat. Rostea fiecare cuvânt de parcă era o piatră cu care-și clădea viitorul. Deși mie mi se părea pentru prima oară o fiinţă
agăţată de buza prăpastiei, care simţea disperată că-i alunecă ghearele.
Era tânără, mai tânără decât Glaucos când îl cunoscusem.
M-am uitat la Iason, cum dormea cu gura căscată.
— Ești sigură că l-ai câștigat?
— Vrei să-mi spui că nu mă iubește? m-a întrebat, ascuţindu-și dintr-odată glasul.
— E încă pe jumătate copil și muritor de rând. Nu-ţi poate înţelege nici trecutul, nici vrăjitoria.
