Vei poposi cu vasul în ostrovul
Trinàcria. Găsi-veţi voi acolo
O turmă de oi grase şi-o cireadă
De boi, avutul Soarelui ce vede
Şi-aude tot. Dacă le cruţi şi cauţi
De drumul tău, puteţi, cu tot amarul Ce-aţi suferi, s-ajungeţi în Itaca.
De nu le cruţi, eu îţi menesc pieirea Corăbiei şi-a celorlalţi tovarăşi.
Şi singur dacă scapi, te vei întoarce Târziu şi prost pe vas străin în urma Prăpăstuirii soţilor în mare.
Şi-n casă vei găsi nenorocire:
Bărbaţi obraznici care-ţi storc averea Peţind şi înzestrând pe-a ta soţie
De viţă-naltă. Dar sosind acolo,
Le vei plăti de-ajuns nelegiuirea.
Iar după ce din lance vei ucide
Cu-nşelăciune ori în luptă dreaptă
Pe peţitori acasă, ia-ţi o vâslă
Îndemânată şi apucă drumul
Şi mergi până ce-i da de nişte oameni Ce nu-s deprinşi cu marea şi nu gustă
Bucatele din sare potrivite,
Nici ştiu de rumenitele corăbii
Şi nici de vâsle, aripele-oricărei
Corăbii. Eu ţi-oi spune care-i semnul Cel mai vădit spre-a nu da greş în cale.
Când alt drumeţ te va-ntâlni pe tine Şi zice-va că ai pe dalbul umăr
Lopată-n loc de vâslă, -nfige-acolo
În glie vâsla, lui Neptun închină
Frumoase jertfe, un taur, un berbece Şi un grăsun. Apoi venind acasă,
Măreţe jerfe sfinte de o sută
De boi să-nchini la zeii cei din slavă, La toţi pe rând. Iar moartea-ţi în afară
De mare o să-ţi fie prea uşoară:
Muri-vei doar împovărat de-o lungă
Şi verde bătrâneţe şi-mprejuru-ţi
Cu totu-ndestulat va fi poporul.
Acestea ţi le spun pe neminţite.»
La asta răspunsei: «O, Tiresias,
De bună seamă-aşa meniră zeii.
Dar spune drept şi lămureşte-mi mie: Văd sufletul iubit al mamei mele,
Tăcut el şade-alăturea de sânge
Şi nu cuteaz-a se uita în faţă
La fiul său şi-a cuvânta cu dânsul.
Cum poate şti că eu sunt? Spune-mi, doamne.»
Aşa zisei. El repede-mi răspunse:
