Căci mintea-i se rotea iscoditoare:

„Mai auzisem eu despre Itaca

Din largile ţinuturi ale Cretei, Departe peste mare. Dar acuma

Venii şi eu cu lucrurile-acestea.

Lăsai o parte, tot aşa de multe,

La fiii mei şi o pornii de-acolo,

Căci omorâi pe-a lui Idomeneus

Fecior, pe Orsiloh, voinicul care

Din fugă dovedea la drum pe-oricine, Căci el voia să-mi ieie toată prada

Din Troia, pentru care suferisem

Aşa de mult trudindu-mă-n războaie

Şi-n harţă cu amarnicele valuri,

Că neslujind pe câmpul de la Troia

Sub tatăl său, eu nu-i făcusem voia, Ci pe ostaşii mei mânam la luptă.

Când el se cobora de pe la ţară

Cu un tovarăş, lângă drum pândindu-l, Îl nimerii c-o lance ferecată.

Pe cer era o noapte-ntunecoasă

Şi nici un om nu se văzu; în taină

Eu zilele-i curmai. Şi cum pe dânsul Îl ucisei cu ascuţiş de-aramă,

Mersei îndată la un vas, la mândrii

Fenicieni şi mă rugai, din prada

Plăcută le dădui cu stăruinţa

Ca dânşii să mă scoată ori la Pilos, Ori la Elida, sfânta ţară unde

Domnesc epeii. Dar un vânt puternic

Pe ei din Creta i-azvârli departe,

În ciuda lor, căci n-au vrut să mă-nşele, De-acolo rătăcind, sosirăm noaptea

Pe-aici unde abia-n liman intrarăm,

De nici la cină nu mai cugetarăm,

Deşi de hrană-aveam nevoie mare,

Şi-aşa ieşind din vas, noi ne culcarăm.

Pe mine, obosit fiind, mă prinse

Un dulce somn, iar lucrurile mele

Luându-le din vas, ei le-aşezară

Pe mal, unde pe prund eu mă culcasem.

Apoi intrară-n vas şi o porniră

Spre bine-locuitul Sidon, iar eu bietul Fui oropsit cu inima-ntristată.”

Aşa vorbi Ulise, dar Minerva

Zâmbi la el şi-l netezi cu mâna Şi prefăcută-apoi într-o femeie

Frumoasă, trupeşă, cunoscătoare

De lucru măestrit, îi zise astfel:

„Dibaci ar fi în renghiuri şi-n tertipuri Oricine te-ar întrece-n şiretenii;

De hac nu poate chiar un zeu să-ţi vie.

Abraşule, nesăţiosule

De viclenii, nici chiar la tine-n ţară

Tu nu te laşi de-nşelăciuni, de snoave Şi scornituri aşa de scumpe ţie

De mic copil? Să nu vorbim de astea, Că ne pricepem noi la măestrie,

Căci tu eşti între oameni fără seamăn De bun la sfat, la ticluit de vorbe, Eu între zei pe lume sunt vestită

De ştiutoare şi de iscusită.

Tu însă n-ai ştiut că eu sunt Palas

Minerva ce-am pe Jupiter de tată