Tu aduceai jertfiri de vite alese

Zeiţelor. Mai iată şi Neritul

Cel păduros.” Aşa-i grăi, tot jurul

Desnegură şi se văzu meleagul.

Se bucură Ulise şi fu vesel

De ţara lui şi sărută pământul

Dăruitor de hrană. Apoi cu braţe Întinse-ndată se rugă de zâne:

„Zeiţelor Naiade, fiice ale

Preanaltului, eu nu credeam vrodată

Să vă mai văd. Vă bucuraţi acuma

De cuvioase rugi. Eu altă dată

Vă voi aduce şi prinoase vouă,

De-ar fi cu noi să fie bună fiica

Lui Joe, -nvingătoarea, să mă lase

Pe mine-n viaţă şi să-mi crească fiul.”

Minerva cea cu ochi albaştri-i zise:

„Fii liniştit şi n-avea grija asta,

Ci hai în fundul minunatei peşteri,

Odoarele-ţi s-adăpostim mai iute,

Ca ele să-ţi rămână neatinse,

Apoi să chibzuim noi împreună

Cum poate fi mai bine pentru tine”.

Aşa zicea şi-n peşteră zeiţa

Căta ascunzătoare, iar Ulise

I-aduse-aproape-odoarele de aur,

De-aramă şi veşmintele frumoase

Ce-i deteră feacii. Şi-apoi bine

Le-orândui pe jos, iar Palas, fiica

Lui Joe, puse-o stană la intrare.

Ei s-aşezară apoi la rădăcina

Măslinului cel sfânt şi plănuiră

Pierzarea peţitorilor obraznici.

Grăi Minerva cea cu ochi albaştri:

„Nălţate fiu al lui Laert, Ulise,

Socoate tu cum vei lovi mai bine

Pe-acei sfruntaţi care la tine-n casă

De-anţărţ stăpâni cu totul se făcură, Peţind pe-a ta nevastă în făptură

Ca zânele şi dăruindu-i daruri

De nuntă. Dar ea tot jălind, aşteaptă

Să vii. De-aceea şi pe toţi înşală,

Dă tuturora vorbă şi momeală,

Pe când ea are gânduri osebite.”

Ulise iscusitul îi răspunse:

„Vai, negreşit, era să am eu soarta

Lui Agamemnon şi să pier acasă,

De nu mă-nştiinţai de toate-aceste,

Zeiţă, tu. Deci hai croieşte-mi planul

Cu care să-mi răzbun pe ei. Alături Să-mi stai şi tu şi mult curaj în mine Să pui ca mai demult când noi la Troia Surpam ale cetăţii turnuri mândre.

De-ai vrea să-mi stai alăturea tot astfel Nepregetând, tu, cea cu ochi albaştri, Chiar cu trei sute de bărbaţi m-aş bate Proptit şi însoţit cu drag de tine,

Nălţată dumnezeie.” Iar Minerva