Că nu puteau să locuiască dânşii,
Oricât erau de tari, în larga Tebă,
De n-ar fi fost cu zid împrejmuită.
Pe urmă mai văzui şi pe Alcmena,
Soţia lui Amfitrion şi mama
Lui Hercule cutezător ca leul,
Viteazul care se trăgea din Joe.
Văzui apoi şi pe Megara, fiica
Lui Creon inimosul şi femeia
Lui Hercule, ne-nfrântul în putere.
Văzui şi pe frumoasa Epicaste,
Pe mama lui Edip, aceea care
Făcu păcat grozav pe neştiute
Luându-şi fiul de bărbat, iar dânsul Luă pe mama-i după ce ucise
Pe tatăl său; ci-ndată despre asta
Pe muritori înştiinţară zeii.
El mai domni peste Cadmei în Teba
Cea desfătată, mistuit în patimi
Cu-a zeilor voinţă pierzătoare
Dar dânsa, de durere copleşită,
Îşi prinse-un lanţ amar de-o grindă naltă
Din casa ei şi merse pe tărâmul
Cu porţi de fier pe veci închis al morţii.
Şi astfel lui Edip lăsă în urmă
Nespuse chinuri, toată-acea urgie
Ce vine din blăstemurile mamei.
Ba mai văzui şi pe chipoasa Hloris,
Femeia lui Neleu, care-o luase
De dragul frumuseţii şi-i dăduse
De nuntă mii de daruri. Fuse fiica
Mezină-a lui Amfion Iasianul
Ce stăpânea odată a lui Minias
Cetate, Orhomenul. Ea, crăiasă
Fiind în Pilos, odrăsli podoabă
De fii, pe Nestor şi Periclimènos,
Nepregetat la fire, şi pe Hromiu.
Ea mai născu şi pe voinica Pero,
Minune de femeie, de-o peţiră
Vecinii toţi; dar nu vru s-o mărite
Părintele-i decât cu cine poate Din mâna lui Ificle din Filaca
