Purcese după fiul lui Ulise.

Cântul XIV

Pornind de la liman, sui Ulise

Pe un colnic de piatră prin pădure,

Spre culmea unde zâna-i semnuise

Că stă porcarul ce-avea grijă mare

De-avutul lui mai mult decât oricare Din robii care dânsu-i dobândise.

Îl nimeri-n pridvorul lui, pe unde Durase el acioală-mprejmuită

Cu zid înalt, rotată, mândră, mare

Pe loc învederat. După plecarea

Stăpânului şi fără de-ajutorul

Lui moş Laerte şi-al stăpânei sale,

Cu gard de spini, cu stane mari de piatră

El staulu-şi făcu, bătu în juru-i

Uluci de pari mai deşi, tăiaţi din miezul Stejarului, şi-nchipui coteţe

Douăsprezece-n staul lâng-olaltă,

Culcuşuri pentru porci, şi-n tot coteţul S-adăposteau câte cincizeci de scroafe Cu godăcei. În vremea asta vierii

Mâneau pe-afară mai puţini la număr; Se-mpuţinau fiind mâncaţi la mese

De peţitori. Le trimitea porcarul

Mereu pe cel mai gras din toată turma Şi-n totul mai erau la număr încă

Trei sute şi şaizeci. Pe lângă turmă

Vegheau mereu ca nişte fiare patru

Zăvozi care-i crescuse Eumeu, porcarul Mai-mare-ntre păstori. Acuma dânsul

Se încălţa croind frumoasă piele

De bou. Ceilalţi ai lui trei oameni

Plecaseră care-ncotro cu turma;

Al patrulea era trimis de dânsul

Un vier să ducă silnic în cetate

La peţitori, ca dânşii să-l înjunghe, Să-ndestuleze pofta lor de carne.

Iar cum zăriră cânii pe Ulise,

Se năpustiră şi lătrau la dânsul.

Ulise, priceput, pe jos se puse

Şi băţu-şi lepădă din mână. Totuşi

La el, la staul, rău ar fi păţit-o,

De nu da fuga din pridvor porcarul

Şi nu se repezea, lăsând să-i cadă

Din mână pielea. Se răsti cu ţipăt

La cânii lui şi-i alungă degrabă

Cu pietrele care-ncotro şi zise

Apoi către stăpânul său: „Moşnege,

Era pe-aci zăvozii să te rupă

Şi să mă faci cu totul de ruşine.

Dar am pe cap eu de la zei destule Păcate şi nevoi. Stau toată ziua

De mă bocesc şi-mi căinez stăpânul

Dumnezeiesc. Nutresc şi-ngraş eu porcii Ca să-i îmbuce alţii, iar el bietul

Flămând o fi nemernicind pe lume

Prin ţările şi-oraşele străine,

De-o fi trăind cumva şi de mai vede

Lumina soarelui. Dar hai, tu vino

Să mergem în coliba mea, bătrâne,