Aduse apă de spălat pe mână

O fată, în frumos ibric de aur,

Pe un lighean de-argint, ca să se spele Şi le-ntinse-o masă şlefuită

Şi dete pâne şi bucate multe, Poftindu-le din tot ce-aveau păstrate.

Iar Penelopa pe un jeţ se puse

Naintea lor pe la usciorul sălii

Şi mai torcea din caier fir subţire.

Au prins atunci ei mânile să-ntindă

Cu toţii la bucatele din faţă.

Iar când de-ajuns mâncară şi băură,

Luă întâi cuvântul Penelopa:

„Eu, fătul meu, mă sui acum la mine

Şi-acolo iar mă culc în aşternutul

De jale-al meu, stropit de mii de lacrimi, De când Ulise a plecat la Troia.

Nainte de-a veni din nou la mine

Trufaşii peţitori, tu n-ai vrut mie

Să-mi spui curat de-ai auzit că vine Părintele-ţi.” Iar Telemah răspunse:

„Ţi-oi spune, mamă, numai adevărul.

Ne duserăm la Pilos şi la Nestor,

Bătrânul domn. El mă primi la curte, Mă ospătă şi mă-ngriji cu totul

Prietenos, întocmai ca un tată

Pe fiul său plecat de multă vreme

Şi de curând sosit din altă parte;

Aşa de bine îngriji de mine

Cu fiii lui măriţi. Dar el îmi zise

Că n-auzi de la vrun om din lume

De vieţuie sau este mort Ulise.

De-aceea mă-ndreptă la Menelaos

Cu telegari şi cu teleagă bună.

Acolo eu văzui şi pe Elena,

Femeia pentru care pătimiră

Aşa de mult aheii şi troienii

Cu voia zeilor cereşti. Îndată

Mă întrebă războinicul Atride

De ce-am venit la el în desfătatul

Lacedemòn. I-am povestit eu toate

Aşa cum sunt, şi el atunci îmi zise:

«Hei, Doamne, nişte păcătoşi şi fameni Ar vrea să doarmă-n patul lui Ulise, Bărbat aşa de vajnic în putere!

Cum dacă cerbul, adormindu-şi puii

Sugari în cuibul unui leu puternic,

Cutreieră păduri şi paşte iarbă

Pe văi şi când se-ntoarnă leul

La cuibul său dă puilor o moarte

Năprasnică, la fel Ulise-odată

Zdrobi-va pe mişei. Dă, Doamne Joe,

Tu, Palas şi Apollon, ca Ulise

Să fie aşa cum fu odată-n Lesbos,

Temeinica cetate, când la sfadă

Sări din loc la Filomelianul,

De se luă la harţă el şi zdravăn