Îl zdupui, de fură veseli toţi aheii; Aşa să fie când va da odată

De peţitori! Ce moarte fulgerată

Şi nunt-amară avea-vor ei cu toţii!

Iar despre ce mă-ntrebi şi-mi faci rugare, Nimic n-oi ocoli spre înşelare

La povestit, ci toate câte-mi spuse

Adevărat Proteu, bătrânul mării,

Le-oi spune drept, nimic nu voi ascunde.

El zise că-l văzu mâhnit de moarte

Într-un ostrov în casele zeiţei

Calipso, care-l ţine cu de-a sila.

Nu poate-n ţară el napoi să vie,

Căci n-are vase cu lopeţi şi oameni

Să-l ducă pe întinsul spate-al mării.»

Aşa-mi vorbi Atrid, vestitu-n arme.

Cu asta isprăvii călătoria

Şi mă-ntorsei. Îmi dară vânt prielnic Nemuritorii şi-napoi pe mare

Mă petrecură repede în ţară.”

Acestea-i povesti. Iar Penelopa

Îl auzi cu inima mişcată.

Grăi Teoclimen atunci la dânsa:

„Femeie preacinstit-a lui Ulise,

Nimica nu ne lămuri Atride,

Ascultă-mă, că eu pe neminţite

Voi proroci şi nu ţi-o voi ascunde.

Eu pot să jur acum şi iau ca martor

Întâi pe Joe, zeul cel mai mare

Şi mai puternic. Martoră iau vatra

Cea sfânt-a marelui Ulise, unde

M-adăpostesc, c-aici i-acum Ulise,

Aici în ţară, stă pe loc sau umblă

Şi află el ticăloşia asta Şi groapă peţitorilor le sapă,

Cum judec după piaza ce-am văzut-o

Şi am adus-o-ndată la ştiinţa

Lui Telemah, când mă găseam pe mare.”

Ură atunci şi zise Penelopa:

„Străine, fie-ţi vorba împlinită!

Să vezi îndată ce prietenie,

Ce daruri ai din parte-mi! Că oricine, Cum te-ar vedea, te-ar ferici pe tine.”

Aşa ei laolaltă cuvântară.

Iar înaintea curţii lui Ulise

Steteau la joc şi azvârleau cu discul Şi lancea peţitorii pe loc neted,

Pe unde-şi lăfăiau neobrăzarea.

Iar când fu vremea de cinat, veniră

De pretutindeni de la ţară vite,

Că le-aduceau păstorii ca nainte.

Într-asta Mèdon, care-a fost un crainic Ce le plăcea mai mult şi sta de faţă

La masa lor, aşa-i pofti pe dânşii:

„Băieţi, destul cu toţii petrecurăţi La joc aici. Veniţi acum la curte

Să pregătim ospăţul. Bine-i ca la vreme Să stăm la masă.” Ei îl ascultară;

Sculându-se, curând se-napoiară.