Stau gata să-l omoare şi să-l facă

Bucăţi pe el, să-i prade-averea-i multă.

Dar furia le-o potoli Ulise

Şi-n loc i-opri. Iar tu, drept mulţumire, Acum îi spulberi casa necinstind-o,

Îi ceri nevasta şi-i omori copilul

Şi mie sufletu-mi zdrobeşti. Te rog dar Să încetezi şi să îndemni la bine

Şi pe ceilalţi.” Iar Evrimah răspunse:

„Tu, fiică înţeleaptă-a lui Icariu,

Te-ncrede-n noi şi nu mai duce grijă.

Cât eu trăiesc şi-am ochi să văd pe lume, Nu-i nimenea şi nu va fi vrodată

Un om care-ndrăzni-va să s-atingă

De Telemah. Îţi dau aci cuvântul

Şi fi-va cum zic eu. Pe loc ţâşni-va Cernitu-i sânge-n jurul lăncii mele.

Căci şi pe mine-adeseori Ulise

În braţe m-a luat, mi-a pus în mână

Fripturi şi vin mi-a dat să beau. De-aceea Şi Telemah mi-e drag ca nimeni altul; Deci nu te teme c-ar putea să-i vie

Omorul de la peţitori, că moartea

Ce vine de la zei nu-i chip s-o-nlături.”

Aşa-i vorbi ca s-o mai îmbuneze,

Dar el gândea pieirea lui. Iar dânsa Suindu-se-n cămările strălucii

Şi-a plâns bărbatul până ce pe pleoape Un somn plăcut îi picură Minerva.

Se-ntoarse pe-nserate şi văcarul

La Telemah şi la Ulise. Dânşii

Junghiaseră un porc de-un an şi-acuma Se pregăteau de cină. Iar Minerva

S-apropie de ei şi cu o vargă

Pălindu-l pe Ulise, -l face iară

Bătrân să fie şi-nţolit în zdrenţe,

Ca nu cumva păstorul să-l cunoască

Cum l-ar vedea, să meargă-apoi la doamna Să-i spuie şi să-i dea pe faţă taina.

Şi Telemah îi glăsui întâiul:

„Venişi, Eumeu. Ce zvon mai e-n cetate?

Se-ntoarseră de unde stau la pândă

Nemernicii sau mai pândesc şi-acuma

Pe drumul meu spre casă?” El răspunse:

„Eu nici nu m-am gândit să-ntreb de asta, Să cercetez cutreierând oraşul.

Mi-era să duc mai repede solia

Şi să mă-ntorc napoi. Dădui în cale

De-un vestitor trimis de-ai tăi tovarăşi, Un crainic iute de picior ce-ntâiul

Pe maica ta vesti. Ştiu sigur una,

Căci am văzut cu ochii mei: sosisem

Aproape de oraş, pe unde-i Dealul

Lui Hermes, când odată văd că intră

O navă repede-n limanul nostru.

Erau într-însa oameni mulţi; grămadă

De paveze şi lănci în toată nava.

Mi s-a părut că-s ei, dar nu ştiu bine.”

Aşa grăi, ci Telemah surâse

La tatăl său privind cu dinadinsul,

Dar se feri de slugă să nu-l vadă.

Iar ei, după ce lucrul încetară,