Stau gata să-l omoare şi să-l facă
Bucăţi pe el, să-i prade-averea-i multă.
Dar furia le-o potoli Ulise
Şi-n loc i-opri. Iar tu, drept mulţumire, Acum îi spulberi casa necinstind-o,
Îi ceri nevasta şi-i omori copilul
Şi mie sufletu-mi zdrobeşti. Te rog dar Să încetezi şi să îndemni la bine
Şi pe ceilalţi.” Iar Evrimah răspunse:
„Tu, fiică înţeleaptă-a lui Icariu,
Te-ncrede-n noi şi nu mai duce grijă.
Cât eu trăiesc şi-am ochi să văd pe lume, Nu-i nimenea şi nu va fi vrodată
Un om care-ndrăzni-va să s-atingă
De Telemah. Îţi dau aci cuvântul
Şi fi-va cum zic eu. Pe loc ţâşni-va Cernitu-i sânge-n jurul lăncii mele.
Căci şi pe mine-adeseori Ulise
În braţe m-a luat, mi-a pus în mână
Fripturi şi vin mi-a dat să beau. De-aceea Şi Telemah mi-e drag ca nimeni altul; Deci nu te teme c-ar putea să-i vie
Omorul de la peţitori, că moartea
Ce vine de la zei nu-i chip s-o-nlături.”
Aşa-i vorbi ca s-o mai îmbuneze,
Dar el gândea pieirea lui. Iar dânsa Suindu-se-n cămările strălucii
Şi-a plâns bărbatul până ce pe pleoape Un somn plăcut îi picură Minerva.
Se-ntoarse pe-nserate şi văcarul
La Telemah şi la Ulise. Dânşii
Junghiaseră un porc de-un an şi-acuma Se pregăteau de cină. Iar Minerva
S-apropie de ei şi cu o vargă
Pălindu-l pe Ulise, -l face iară
Bătrân să fie şi-nţolit în zdrenţe,
Ca nu cumva păstorul să-l cunoască
Cum l-ar vedea, să meargă-apoi la doamna Să-i spuie şi să-i dea pe faţă taina.
Şi Telemah îi glăsui întâiul:
„Venişi, Eumeu. Ce zvon mai e-n cetate?
Se-ntoarseră de unde stau la pândă
Nemernicii sau mai pândesc şi-acuma
Pe drumul meu spre casă?” El răspunse:
„Eu nici nu m-am gândit să-ntreb de asta, Să cercetez cutreierând oraşul.
Mi-era să duc mai repede solia
Şi să mă-ntorc napoi. Dădui în cale
De-un vestitor trimis de-ai tăi tovarăşi, Un crainic iute de picior ce-ntâiul
Pe maica ta vesti. Ştiu sigur una,
Căci am văzut cu ochii mei: sosisem
Aproape de oraş, pe unde-i Dealul
Lui Hermes, când odată văd că intră
O navă repede-n limanul nostru.
Erau într-însa oameni mulţi; grămadă
De paveze şi lănci în toată nava.
Mi s-a părut că-s ei, dar nu ştiu bine.”
Aşa grăi, ci Telemah surâse
La tatăl său privind cu dinadinsul,
Dar se feri de slugă să nu-l vadă.
Iar ei, după ce lucrul încetară,