«Le-am scos de-aicea, de la fumul sălii, Că nu mai sunt cum ele au fost odată, Când tata le-a lăsat plecând la Troia; S-au înnegrit de-a focului arsură.

Dar ce mai mult mă-ndeamnă este gândul Ce-mi dete Cel-de-sus: mă tem că poate, Buimaci de vin, v-aţi apuca de sfadă

Cu armele, v-aţi bate laolaltă

Şi-aţi ruşina ospăţul şi peţitul,

Căci armele pe om îl trag la sine.»

Păstrează pentru noi vro două săbii

Şi două suliţi şi-ncă două scuturi,

Ca să le-avem când vom sări la dânşii.

Pe ei orbi-i-va Joe şi Minerva.

Dar ia aminte vorba ce ţi-oi spune:

De eşti aieve-al meu şi os din mine, Nici unul să nu afle că Ulise

E-n ţară, nici Laerte, nici porcarul Şi nici o slugă, nici chiar a ta mamă.

Noi singuri, eu şi tu, să ştim purtarea Femeilor, să încercăm şi care

Din robii noştri ne cinstesc şi-au teamă

De noi, şi care nu mai vor să ştie

Şi te înfruntă cât eşti tu de mare.”

Feciorul mândru Telemah răspunse:

„Mă vei cunoaşte, o, tată, mai pe urmă

Ce fel sunt eu. Că-n mine nu mai zburdă

Copilării. Ce-mi spui, îmi pare mie

Că de folos nu poate să ne fie.

Te rog să chibzui bine, căci în vreme Ce tu vei zăbovi umblând la ţară

Să-ncerci pe-ai noştri să le vezi purtarea,

Mişeii cei de-acasă-n toată voia Ne vor prăda din gros fără cruţare.

Nu iscodi decât numai pe roabe

Şi vezi tu care-şi bate joc de tine

Şi care-i fără vină. Deocamdată

Eu n-aş vrea să-ncercăm pe slugi la ţară.

S-o facem mai pe urmă dac-aieve

Ai semn de sus.” Ei astfel îşi vorbiră.

În vremea asta vasul ce-adusese

Pe Telemah cu soţii de la Pilos

Ajunse la Itaca. Cum vâslaşii

Intrară în adânc liman, smolita

Corabie de ţărm apropiară,

Dădură jos dichisurile-i toate

Şi daruri minunate-apoi voinicii

I-aduseră lui Clitiu. Pe un crainic

Trimiseră la curtea lui Ulise

Spre a vesti-nţeleptei Penelopa

Că Telemah sosi şi e la ţară.

Făcu să vie vasul la cetate,

Ca nu cumva de teamă încă doamna

Să ducă grijă, lacrimi să mai verse.

Cu crainicul se întâlni porcarul

Când el veni s-aduc-aceeaşi ştire.

La curtea cea domnească ei sosiră

Şi crainicul, oprindu-se-ntre roabe,

„Crăiasă,-i zise, ţi s-a-ntors feciorul”.

S-apropie de dânsa şi porcarul