La câmp sau şi la drum, să punem mâna Pe tot avutul lui, şi deopotrivă

Să-l împărţim. Doar casa s-o dăm mamei Lui Telemah, s-o aibă ea-mpreună

Cu cine-i va fi soţul. Dacă asta

Nu vi-i pe plac şi vreţi să mai vieze Şi să-şi păstreze-averea moştenită,

Să încetăm de-a ne-ntruni pe-aicea

Şi-a ne-ndopa din dulcea lui avere.

Să stăm la noi acasă fiecare

Şi să peţim cu daruri pe femeie.

Ea va lua pe cel care-o s-o-mbie

Cu zestre mai bogată şi-o să-i fie

Sortit ca soţ.” Atunci luă cuvântul

Şi Amfinom, fiu mândru de-al lui Nisos Aretiade, domnul din Dulichiu,

Ostrov bogat în grâu şi în păşune.

În fruntea peţitorilor sta dânsul

Şi mai vârtos plăcea el Penelopei

Cu vorba lui, c-a fost mai bun la fire.

El sănătos gândind, aşa le zise:

„Eu n-aş vrea, o, prieteni, să-l răpunem Pe Telemah. Grozav e să dai morţii

Pe-un fiu de domn. Să cerem mai nainte Povaţă de la zei. Iar dacă astfel

Va fi dreptatea zeului cel mare,

I-oi pune însumi capul şi-nteţi-voi

Pe toţi ceilalţi. Dar dacă împotrivă

Stau Cei-de-sus, v-aş sfătui la asta Să nu ne mai gândim.” Aşa le zise,

Şi vorba lui plăcu. Apoi îndată

Sculându-se, cu toţii-naintară

Spre curtea lui Ulise. Cum intrară,

Şezură ei pe jeţuri şlefuite.

Crăiasa Penelopa cea cuminte

Găsi atunci cu cale să s-arate

La peţitorii cei semeţi şi-obraznici.

Aflase doar că se urzeşte-omorul

Lui Telemah la curte; i-o spusese

Pristavul Mèdon, că ştiuse sfatul.

Se duse dar în sală, însoţită

De odăiaşe. Cum sosi acolo La peţitori, ea se opri pe pragul

Frumoasei săli, acoperindu-şi faţa

C-un luciu văl. Ea începu să certe

Pe Antinou şi se răsti la dânsul:

„Tu, Antinou, sfruntate şi haine,

Ţi-a mers zadarnic buhul că-n Itaca

Tu baţi pe toţi vârstenii tăi cu mintea Şi cu vorbitul. Ba eşti dimpotrivă.

De ce, zărghite, unelteşti omorul

Lui Telemah şi nesocoţi străinii

Adăpostiţi la noi sub ocrotirea

Celui-de-sus? Nici nu-i iertat să cauţi Tu rău să-i faci, nici el să-ţi facă ţie.

Nu ştii c-aici la noi al tău părinte S-a oploşit când a fugit de teama

Poporului? C-aveau grozavă ciudă

Pe el, că se-nhăitase cu tâlharii

De tafieni şi păgubise neamul

Tesproţilor care erau de-ai noştri.