De cei-de-sus, domnind peste mulţime De oameni tari, s-arată-n cârmuire
Dibaci şi drept. Sub el pământul negru Dă grâu şi orz şi pomii gem de roadă, Şi vitele se înmulţesc, şi marea
Dă peşte mult şi-i fericit poporul.
Mă-ntreabă deci în casa ta de toate, Dar nu de neamul meu şi de-a mea ţară, Ca nu cumva, de ele pomenindu-mi,
Să fiu cuprins mai tare de mâhnire.
Că prea sunt greu lovit şi nici se cade Să stau bocind şi tânguind în casa
Unui străin. Urât e să te vaieţi
Necontenit. Şi mi-e că poate astfel
Voi supăra pe-o slugă sau pe tine
Şi socoti-vei c-am băut; de-aceea
Mă-neacă plânsul.” Zise Penelopa:
„Tot darul meu, mândreţea şi făptura, Străinule, mi le topiră zeii,
De când s-au dus spre Ilion aheii
Cu care-a fost şi soţul meu Ulise.
O, de-ar veni el, paznic vieţii mele, Mi-ar fi mai mare, mai frumoasă slava!
Dar azí tânjesc amar, c-atât de multe Nevoi ursit-asupra mea trimise.
Toţi tinerii fruntaşi de prin ostroave, Din Same, din Dulichiu, din Zachintos Cel păduros, precum şi toţi mai-marii Din ţara noastră limpede Itaca,
În butul meu mă cer şi-mi storc averea De-aceea nu mai pot căta de oaspeţi, De rugătorii de-adăpost, de crainici, Ai obştii slujitori. Şi-n veci mă mistui De dorul lui Ulise. Peţitorii
Zoresc nuntirea, eu i-amân şi-nchipui Înşelăciuni. Întâi un zeu îmi dete
În minte să încep o ţesătură.
Şi-ndată eu la stative-n cămară
M-am pus să ţes o pânză foarte lungă
Şi gingaşă, iar lor le-am zis în urmă: Voi, tineri peţitori ai mei, acuma,
Când răposat e soţul meu Ulise,
Mai aşteptaţi şi nu daţi zor cu nunta, Să isprăvesc întâi această pânză,
Să nu se mai destrame urzitura,
Că vreau să fie giulgiul lui Laerte, Când nemiloasa moarte o să-l culce,
Ca nu cumva femeile-aheene
Să aib-alean pe mine, că din parte-mi Fu socrul meu nepânzuit la moarte,
Când el agonisi atâta-avere.
Aşa le-am zis şi dânşii mă crezură.
Eu ziua tot lucram la pânzătură, Dar peste noapte, la lumina torţei,
Eu deşiram tot ce lucrasem ziua.
Aşa-i tot amăgii trei ani de-a rândul.
Dar când trecură patru ani şi vremuri Şi luni şi zile multe se-ncheiară,
Slugi mârşave,-mpietrite, mă trădară; Veniră peste mine peţitorii,
Mă prinseră şi rău m-ameninţară.
De sil-atunci mi-am isprăvit ţesutul.
Dar azi eu nu mai pot scăpa de nuntă
Şi nici găsesc un chip. Apoi părinţii Grozav dau zor să mă mărit. Pe urmă
