Siciliană, care le da hrană

Şi căuta cu râvnă de Laerte,

De când pe el l-ajunse bătrâneţea.

Ei cum văzură-n faţă pe Ulise,

Cu toţii uluiţi stătură-n sală.

Dar blând a zis Ulise: „Şezi la masă,

Moş Doliu. Nu vă mai miraţi, că mult e De când tot stăm şi v-aşteptăm în sală

Nerăbdători să-ncepem ospătarea.”

Aşa grăi Ulise. Iar moş Doliu

Sări la el cu braţele deschise,

Îl apucă de mânile amândouă,

Le sărută şi începu a zice:

„Drăguţul meu, ce dor mi-a fost de tine!

Credeam că nu te mai întorci, dar zeii Te-aduseră napoi. Noroc, Ulise,

Fii sănătos, şi-n plin să-ţi meargă toate!

Dar spune-mi drept, că vreau să ştiu: cunoaşte Sosirea ta-nţeleapta Penelopa?

Ori să pornim pe cineva să-i spuie?”

Ulise i-a răspuns: „Ea ştie tocmai

Şi în zadar te-ai osteni, moş Doliu.”

Aşa vorbi şi el se puse-n jeţul

Frumos strujit. Asemenea şi fiii

Bătrânului urau sosire bună

Şi-l apucau de mână pe Ulise.

Pe urmă lângă tatăl lor şezură

Pe rând la masă. Şi pe când cu toţii Stăteau la prânz şi ospătau în sală, Ca vântul merse vestea pretutindeni

Vestind a peţitorilor cădere.

Şi mulţi veneau cu vaiet şi suspine

Şi mişunau la curtea lui Ulise.

Căra pe mortul său fieştecare

Şi-l îngropa. Iar pe ceilalţi din alte Oraşe-i ridicau şi cu pescarii

Îi trimiteau să-i ducă în corăbii.

Apoi, mâhniţi cu toţii, spre-adunare Mergeau glotiş. Şi când se adunară

Şi fu sobor, sculându-se Eupites

Luă cuvântul, neputând să uite

Durerea după Antinou, fecioru-i,

Pe care-ntâiul l-a ucis Ulise,

Şi el cu ochi scăldaţi în lacrimi zise:

„Prieteni, ce avan a fost mişelul

Cu noi, aheii! El luă-n corăbii

Pe mulţi voinici aleşi, dar el şi oastea Şi năvile-şi pierdu şi-acum la-ntorsu-i Pe cei mai nobili chefaleni răpuse .

Să mergem dar asupra lui, nainte Ca el să se strecoare pân’ la Pilos

Ori poate şi-n Elida, ţara unde

Domnesc epeii. Altfel pe vecie

Ne-om face noi de-ocară, că-i ruşine S-audă după moarte toţi că fiii

Şi fraţii noştri nu ni-i răzbunarăm

De ucigaşi. Mi-ar fi viaţ-amară

Şi-aş vrea pe dată mort să cad mai bine.

Deci să pornim, ca nu cumva pe mare

Nainte el să afle-a lui scăpare.”

Aşa zicea plângând. Şi toţi aheii